Antena Căutare

Cine este George Radu, câștigătorul X Factor 2025. Ce a povestit despre el în emisiune: „Tata a fost cel care m-a așezat la pian”

George Radu, finalistul lui Marius Moga ȋn categoria Băieţi sub 24 de ani, a câștigat trofeul X Factor 2025 și marele premiu ȋn valoare de 100.000 de Euro. Iată cine e și ce a povestit despre el în audițiile emisiunii!

George Radu are 23 de ani, vine din Constanța, dar s-a mutat la București pentru a-și îndeplini visul. El ȋși dorește ca muzica lui să ajungă pe toată planeta, tatăl său fiind cel care, la doar patru ani, l-a așezat prima oară la pian. Ulterior, a realizat că muzica înseamnă totul pentru el. A ȋnceput să ia lecţii de mic de pian, de chitară, iar, mai apoi, cursuri de canto. De-a lungul timpului a compus pentru alte persoane.

„Un artist își dă seama că e artist din momentul în care se uită în oglindă și se gândește: eu ce vreau să fac? Eu vreau să fiu artist, vreau să fiu cel mai mare om care a existat pe planeta asta, să-l știe toată planeta, toată lumea, să cânte, muzica lui să ajungă peste tot la urechile tuturor și ăsta este visul meu de când eram mic, din prisma tatălui. El a fost cel care m-a așezat la patru ani la pian, împreună cu el și de atunci cred că mi-am dat seama că muzica înseamnă absolut totul pentru mine.

N-aș putea și nu m-aș vedea să fac altceva. Am început cu lecțiile de pian, am luat doi-trei ani de chitară, după care am început și cursuri de canto, portițele s-au deschis ușor-ușor și am început să activez în foarte multe domenii, să compun muzică pentru alte persoane, să scriu muzică, versuri, pentru că fără muncă nu se poate și am muncit din greu să ajung până aici”, a dezvăluit George Radu în ediția X Factor difuzată pe 9 martie 2025.

În audiţiile X Factor, George Radu a fost revelaţia serii și a ridicat sala ȋn picioare cu o interpretare de senzaţie a piesei „Alienated”. De asemenea, când s-a prezentat în fața juraților, Marius Moga a dezvăluit că se cunosc prin prisma altui show: „Este și un songwriter bun. Își scrie piese”, a spus juratul.

„Îmi place foarte tare ce am auzit!”, a declarat Ștefan Bănică după momentul lui George din audiții, apreciindu-l pentru ușurina cu care a cântat: „Ești una dintre revelațiile acestei seri și te vreau în echipa mea”.

„Simt că avem de-a face cu un profesionist (...) A fost superb și a sunat minunat”, a adăugat Delia.

Deși l-a mai auzit cântând, Marius Moga a mărturisit că i-a făcut pilea de găină cu vocea sa: „El cântă și într-o trupă, dar e la pian, înțelegi ce zic? Ai făcut-o în seara asta într-un fel care a părut că e un fleac, dar nu e. Mi-a plăcut”.

Pentru prestația sa din audițiile X Factor difuzate pe 9 martie 2025, George Radu a primit patru de „DA”.

Citește și: George Radu este câștigătorul X Factor 2025 şi al marelui premiu în valoare de 100.000 de Euro

George Radu a câștigat X Factor 2025 și marele premiu de 100.000 de Euro

După o serie de dueluri-fulger, fiecare mentor a decis pe cine trimite la votul publicului: Delia pe Maia Fluture, Ştefan Bănică pe Bogdan Mihai, Marius Moga pe George Radu şi Puya pe fetele din trupa Sweet’n’Sour.

La finalul unei seri încărcate de emoție, telespectatorii au decis: George Radu este câştigătorul trofeului X Factor 2025 şi al marelui premiu în valoare de 100.000 de Euro.

Concurentul s-a „izbit” de multe uși închise până să ajungă la X Factor. Însă, evoluția din acest sezon, cât și faptul că s-a aflat printre cei patru finaliști i-a adus confirmarea că face ce trebuie și că locul său este în muzică. Pentru marea finală, concurentul a ales să cânte piesa „How I am supposed to live without you”, iar, la final, lui Marius Moga i-au dat lacrimile:

„Mi-a plăcut foarte mult. Ambitusul tău pare că nu se mai termină și când se termină ambitusul de voce de piept, mai treci și pe falsete, te mai duci și pe cap. Poți să cânți foarte multe lucruri și eu cel mai tare mă bucur că evoluția muzicală din cadrul show-ului a fost și de la presiunea că ai trecut mai departe de fiecare dată, dar și datorită Crinei, că a stat cu voi și a lucrat și se simte la tine o evoluție muzicală”, i-a transmis mentorul său.

Aseară, concurentul X Factor a primit cu mare-mare emoție anunțul făcut de către Adelina Chivu şi Mihai Morar, pe Antena 1: „A fost un moment incredibil! Când am primit vestea, parcă nu-mi venea să cred, am simțit o bucurie imensă și o recunoștință din tot sufletul. Am sărbătorit aseară cu oamenii dragi mie și încă procesez tot ce s-a întâmplat. De acum, planul e clar. Mă închid în studio și muncesc și mai mult. Voi investi banii în mine, în muzica mea și în tot ce construiesc pentru viitor. Vă mulțumesc enorm tuturor pentru susținere!”, a dezvăluit George Radu.

Citește și: George Radu, concurent X Factor, ne-a povestit despre artiștii care îl inspiră. "De la el am învățat că..."| EXCLUSIV

Delia, mesaj de încurajare pentru echipa sa înainte de finala sezonului 11 X Factor. Ce a putut să le zică jurată... Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rost...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Daiana Anghel a dezvăluit motivele despărțirii de Sorin, după doi ani în care a păstrat discreția: ”Dacă era totul bine, nu divorțam”
Daiana Anghel a dezvăluit motivele despărțirii de Sorin, după doi ani în care a păstrat discreția: ”Dacă... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe localnici cu noua sa culoare
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Locul din România unde turiștii stau cu geaca pe ei, în timp ce orașele fierb la 38 de grade
Locul din România unde turiștii stau cu geaca pe ei, în timp ce orașele fierb la 38 de grade Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x