Carmen, Ionela, Radu şi Cristian şi-au lăsat sufletele pereche acasă şi au plecat la distracţie!
Dănuț consideră că iubita lui nu îi apreciază eforturile pe care le face în numele dragostei lor. Perna parfumată dăruită de Dănuț nu a fost acceptată de colegele de cameră ale lui Carmen!
Ultima regulă din concurs îi face pe concurenți mai ingenioși. Carmen și Dănuț și-au dat întâlnire din oră în oră la gard!
Carmen și Andrada își iau inima în dinți și cântă un cunoscut slagar, live, chiar în pălatoul emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”!
Deși Carmen i-a arătat că nu acceptă să fie criticată, Dănuț nu se poate abține. Ambii vor să conducă în relația lor!
În urmă cu doar câteva săptămâni, mama lui Dănuţ susţinea cu tărie ca fiul ei să nu formeze un cuplu cu Carmen, însă acum a revenit la sentimente mai bune. Astăzi, în direct, în emisiune, ea i-a mărturisit fiului ei să stea...
Astăzi, Dănuţ a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani, iar telespectatorii care îl susţin în competiţia iubirii i-au făcut cadou o vacanţă pe croazieră alături de Carmen.
Dănuț a fost cuprins de gelozie la vederea reacției lui Carmen, iubita lui, la întâlnirea cu cei mai noi băieți din casă.
A fost Dănuţ singurul aliat al lui Carmen, chiar şi atunci când ei erau despărţiţi?
Deşi a dat cu piciorul surprizei lui Dănuţ, Carmen a fost cucerită de gestul romantic!
Ca de obicei, fiecare concurent a trebuit să se întâlnească cu fetele nou venite, iar de această dată, Dănuţ a ieşit cu Albă-ca-Zăpada. Lucrurile nu au mers bine între ei, căci au avut un schimb dur de replici tăioase, iar la final,...
Franco, fostul iubit al fiicei lui Adrian Minune a decis să nu se mai gândească la Carmen. Ba mai mult, tânărul şi-a făcut un selfie cu o blondă frumoasă foc. Sunteți curioși să aflați cine este misterioasa domnișoară care i-a atras atenția? Ei bine vă spun că și ea este vedetă.
Marti, 03.02.2015, 17:21
S-a bucurat enorm când Carmen a acceptat să formeze din nou un cuplu cu el, însă vestea că cei doi s-au împăcat nu a fost privită cu ochii buni de toţi oamenii. Astăzi, un telespectator fidel al emisiunii l-a criticat vehement pe Dănuţ...
După ce a aflat cum a decurs întâlnirea dintre "Iepuraș" și Dănuț, Carmen a decis să îi acorde concurentului o nouă șansă
Spune adevărul sau aşteaptă momentul potrivit pentru a o recuceri?
Vederea lui Carmen îi evocă lui Dănuţ sentimente contradictorii: o iubeşte sau nu o mai poate suportă?
Tensiune maximă la ceremonia trandafirului! Din nouă concurente, doar șapte mai sunt în concurs, asta pentru că finalul ediției a treia a adus o surpriză!
Tensiune maximă la ceremonia trandafirului! Din nouă concurente, doar șapte mai sunt în concurs, asta pentru că finalul ediției a treia a adus o surpriză!
Joi, 29.01.2015, 22:29
Zidul ridicat de Carmen este asaltat cu înverșunare de Dănuț!
Dănuţ vrea să stea lângă Carmen tot restul vieţii, dar ea vrea să o lase în pace pentru totdeauna!
Carmen se simte copleșită de insistențele lui Dănuț!
Refuză Carmen să îşi accepte sentimentele sau totul s-a terminat între ea şi Dănuţ?
Discuții aprinse între concurentele de la "Burlacul". După ce a onorat invitația Burlacului și a mers la întâlnire împreună cu Iulia, Carmen a decis să le facă o farsă competitoarelor sale.
Joi, 22.01.2015, 22:18
Discuții aprinse între concurentele de la "Burlacul". După ce a onorat invitația Burlacului și a mers la întâlnire împreună cu Iulia, Carmen a decis să le facă o farsă competitoarelor sale.
Deşi s-au despărţit acum mai bine de trei săptămâni, Carmen şi Dănuţ par să se apropie din nou, căci concurentul îşi doreşte cu orice preţ să se împace. Recent, aceştia au fost surprinşi în ipostaze tandre, însă Carmen a fost...
S-au despărţit în urmă cu mai bine de trei săptămâni, însă Dănuţ nu renunţă la Carmen, motiv pentru care o răsfaţă cu săruturi şi îmbrăţişări tandre. Recent, cei doi au fost surprinşi în ipostaze tandre, însă concurenta...
Deşi Dănuţ îşi doreşte să se împace cu Carmen, decizia lui definitivă este să se despartă definitiv de fosta lui iubită!
Chiar dacă Carmen i-a spus că nu-şi mai doreşte o relaţie cu el, Dănuţ nu renunţă. Tocmai de aceea, el a apelat la ajutorul Simonei. Folosind termeni culinari, cei doi au discutat despre cum ar putea să o recucerească Dănuţ pe Carmen.
Chiar dacă s-au despărţit de mai bine de o săptămână, iar mama lui nu este de acord cu relaţia lor, Dănuţ nu-şi pierde speranţa. El îşi doreşte în continuare să se împece cu Carmen, motiv pentru care dimineaţa a încercat să o...
După ce le-a primit pe fiecare în parte la castel, Burlacul și-a dorit să-și cunoască pretendentele ceva mai bine, așa că le-a propus o întâlnire intimă.
În urma concursului organizat de Revelion, Cristian, Teodor şi Dănuţ au mers la carting, unde s-au distrat pe cinste şi, în acelaşi timp, au vorbit şi cu mai mulţi fani ori prieteni. Printre aceştia s-au regăsit câţiva dintre prietenii...
La sfârşitul săptămânii trecute, mama lui Dănuţ a venit în emisiune şi l-a sfătuit pe concurent să renunţe la relaţia pe care o avea cu Carmen, însă acesta nu se lasă bătut. Acesta i-a mărturisit, încă odată, fetei că este...
Dănuţ e convins că Roxana şi Simona s-au bucurat când el s-a despărţit de Carmen!
Confruntarea dintre Carmen şi Dănuţ continuă! Acesta i-a adus acuze grave şi i-a spus cuvinte grele lui Carmen!
Mama lui Dănuţ este indignată de modul în care l-a tratat Carmen pe fiul ei!
Chiar dacă a acceptat faptul că relaţia pe care a avut-o cu Carmen s-a terminat, Dănuţ este dezamăgit. Recent, el s-a arătat indignat de faptul că fosta iubita este împotriva lui şi nu face decât să-l denigreze, spunând lucruri care nu...
S-au iubit, s-au certat şi s-au despărţit, însă acum Carmen şi Dănuţ au înţeles care a fost motivul separării lor. Chiar dacă este îndrăgostit nebuneşte, Dănuţ a realizat că a greşit faţă de fosta sa iubită şi îşi asumă ceea...
La scurt timp după ce Cătălin a criticat-o pe Carmen, mama acesteia a intrat în direct, prin telefon, pentru a-şi manifesta susţinerea pentru fiica ei. Ea i-a transmis să fie puternică şi să nu se lase călcată în picioare de aceasta.
S-au despărţit în urmă cu doar câteva zile, a acceptat decizia luată de Carmen, iar acum luptă din răsputeri să o uite. Recent, Dănuţ a refuzat să meargă în casa fetelor pentru că nu dorea să o vadă pe Carmen şi a stat singur,...
Timp de o lună, Carmen şi Dănuţ au trăit o poveste de iubire emoţionantă, însă, acum, după nenumăratele discuţii avute cu fosta iubită, concurentul este copleşit de regrete. În cadrul unei discuţii cu băieţii, Dănuţ a mărturisit...
Mai există încă sperațe să se înfiripe ceva intre Carmen și Dănuț! Concurentul visează în continuare la Carmen!
La scurt timp după incidentul dintre Dănuţ şi Carmen, mătuşa acesteia, Nicoleta, a intrat în direct, prin telefon, pentru a-i spune acesteia că este susţinută de familia ei. Printre acestea, însă, ea a rugat-o pe Carmen să fie vocală,...
A vrut să poarte o discuţie cu fosta sa iubita cu orice preţ, motiv pentru care Dănuţ a apelat la un gest extrem. El a împins-o pe Carmen într-o cameră, unde au stat preţ de câteva momente, însă acest gest le-a alarmat pe fete, care s-au...
S-au iubit aproape o lună de zile, îar în urmă cu puţin timp Dănuţ şi Carmen s-au despărţit. Totuşi, lucrurile dintre ei nu sunt tocmai bune, căci relaţia dintre ei a devenit tensionată. Deranjat de faptul că fosta iubită nu-i acordă...
După părerea lui Dănuț, Carmen are pretenții foarte mari, dar nu oferă nimic într-o relație!
Au fost împreună aproape o lună de zile, iar decizia lui Carmen de a pune punct relaţiei de iubire nu l-a bucurat deloc pe Dănuţ, care a avut mai multe ieşiri necontrolate. Nu doar că a avut un schimb de replici dur cu fosta iubită, însă a...
Nu a trecut mult timp de când au decis să formeze un cuplu, însă relaţia lor de iubire nu a funcţionat, motiv pentru care Dănuţ şi Carmen s-au despărţit. Deranjat de prietenia pe care o are Carmen cu celelalte fete, Dănuţ a reacţionat...
Carmen susţine că nu poate să tolereze ieşirile comportamentale pe care le are Dănuţ!
Dănuț a reușit să o recucerească pe Carmen cu o surpriză atent gândită.
Deşi a recunoscut că are sentimente pentru el, Carmen nu mai voia să îi acorde nicio şansă lui Dănuţ!