Oficialii chinezi au spus că sunt „întotdeauna dispuşi la cooperare” cu anchetele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind originea coronavirusului, informează The Guardian.
Vineri, 08.05.2020, 09:16Statele Unite şi China s-au angajat să coopereze în lupta împotriva noului coronavirus, în pofida unor tensiuni în continuare puternice între cele două mari puteri, relatează AFP.
Joi, 16.04.2020, 13:00Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi american Donald Trump au convenit să dezvolte în cadrul G7 o coordonare sanitară, ştiinţifică şi economică în lupta împotriva noului coronavirus, a anunţat Palatul Elysée, relatează AFP.
Joi, 05.03.2020, 10:32Transportatorul naţional de gaze Transgaz şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea şi susţinerea investiţiilor în sectorul energetic din România.
Miercuri, 04.03.2020, 17:27Iranul ameninţă să-şi revadă cooperarea cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), în cazul unor măsuri ”nedrepte” care ar decurge din decizia europenilor de a declanşa Mecanismul Soluţionării Diferendelor prevăzut de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează Reuters.
Luni, 20.01.2020, 10:07ŞPremieurl Ludovic Orban şi-a exprimat marţi îngrijorarea faţă de demiterea Guvernului de la Chişinău şi a afirmat că disponibilitatea de cooperare cu R. Moldova va fi foarte mică, dacă nu va exista garanţia învestirii unui guvern pro european. ”Avertizăm iniţiatorii moţiunii cre a dus la căderea Guvernului că vom privi cu atenţie orice pas ulterior”, a spus premierul.
Marti, 12.11.2019, 14:50Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni într-o scrisoare că Statele Unite intenţionează să coopereze cu alte ”naţiuni care au idei similare” pentru a promova securitatea reţelelor 5G, relatează Reuters.
Marti, 29.10.2019, 08:00Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a anunţat vineri că lucrează împreună cu Irakul la o cooperare ”judiciară” şi ”penitenciară” cu privire la problema jihadiştilor francezi deţinuţi în prezent în Siria şi ”care au luptat în Irak”, relatează AFP.
Vineri, 18.10.2019, 16:28Directorul interimar al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Cornel Feruţă a îndemnat luni Iranul ”să răspundă propmpt întrebărilor” pe care i le adresează acest organ ONU în cadrul activităţilor sale de control al activităţilor nucleare ale Teheranului, relatează AFP.
Luni, 09.09.2019, 14:49”Să nu contaţi pe Verzi pentru a obţine majoritatea în Parlament, dacă nu suntem în Comisia Europeană (...). Ne vor, plătesc”, a cerut Philippe Lamberts într-o conferinţă de presă. Ţinând cont de scorul Verzilor în alegerile europene de la 26 mai, ”înseamnă patru comisari”, a calculat el.
Miercuri, 17.07.2019, 14:42„Franţa a fost de-a lungul istoriei un partener-cheie pentru ţara noastră. Împărtăşim o relaţie dinamică, suntem parteneri în Uniunea Europeană şi NATO şi avem un parteneriat strategic cu proiecţie către viitor, care crează premisele unei cooperări mai structurate şi mai ambiţioase”, şi-a început Dăncilă discursul.
Vineri, 12.07.2019, 16:13Vladimir Putin se pronunţă pentru o "cooperare pragmatică", pe termen lung, între Rusia şi Statele Unite, în urările de Anul Nou adresate lui Donald Trump şi altor lideri mondiali."Un dialog constructiv ruso-american este deosebit de necesar...
Duminica, 31.12.2017, 07:50România şi Marea Britanie vor coopera pentru a preveni abuzurile la dreptul de liberă circulaţie. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a vorbit în direct de la Londra la Antena 3 despre acest subiect.
Joi, 10.10.2013, 20:25Curtea Constitutionala discuta, miercuri, neconstitutionalitatea Legii de cooperare intre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, care prevede ca Legislativul stabileste cine merge la Consilul European, in cazul in care presedintele si premierul nu se inteleg, anunta Mediafax.
Marti, 25.09.2012, 23:42Iranul si Coreea de Nord au semnat un tratat de cooperare in domeniile stiinta si tehnologie, conform agentiei Novinite, citata de Antena3.
Sambata, 01.09.2012, 19:40Oficiali europeni au anuntat ca Serbia si Kosovo au ajuns la un acord de cooperare regionala. De imbunatatirea relatiilor dintre celor doua tari depinde acordarea statului de stat candidat Serbiei la aderarea la Uniunea Europeana.
Vineri, 24.02.2012, 00:00Ce-si doresc cel mai mult parintii? Ca micutii lor sa fie sanatosi si ascultatori. Daca sanatatea depinde in mod indirect de noi, educatia ne apartine in exclusivitate. Iar capitolul educatie nu este unul tocmai usor, dimpotriva. Iti consuma mult timp, energie si mai ales nervi.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00Zona euro risca sa dispara daca guvernele tarilor membre nu coopereaza pentru a rezolva criza datoriilor de stat, a declarat Fu Ying, viceministrul de externe chinez. Oficialul insa se declara multumit de eforturile facute de Germania si Franta pentru a evita acest risc, transmite Reuters.
Marti, 23.08.2011, 00:00Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a afirmat ca Europa si Rusia trebuie sa "lucreze impreuna" in ceea ce priveste reglementarea pietelor financiare si reforma guvernantei mondiale, in cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg, relateaza AFP.
Sambata, 19.06.2010, 00:00Presedintele Romaniei, Traian Basescu, s-a deplasat astazi in Republica Kazahstan unde va efectua in perioada 2-3 martie o vizita de stat, la invitatia omologului sau, Nursultan Nazarbaev. Basescu este insotit de ministrii Adriean Videanu, Gabriel Oprea si Teodor Baconschi.
Marti, 02.03.2010, 00:00