Decizia de majorare a pensiilor cu 14% este fără precedent în Europa, susține premierul Ludovic Orban. Acesta a declarat că nu știe ca vreo altă țară europeană care să fi luat o decizie similară, în condițiile actuale.
Vineri, 14.08.2020, 12:11Scenarii sumbre pentru creșterea pensiilor, care ar fi trebuit să fie majorate cu 40% din această toamnă. Potrivit Ministrului Finanțelor, pensionarii vor putea primi venituri cu cel mult 14% în plus față de prezent.
Luni, 10.08.2020, 10:02Informația momentului în privința pensiilor vine chiar de la
Sambata, 25.07.2020, 16:51Creşterea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii se va face, însă în procente mult mai mici față de cele anunțate. Potrivit unor surse, Guvernul ar fi stabilit majorarea cu 15% a alocațiilor, respectiv a punctului de pensie, de la 1 septembrie.
Luni, 20.07.2020, 18:29Pensiile vor crește cu 10% în loc de 40%, așa cum fusese programat pentru septembrie 2020. Majorarea ar urma să aibă loc în ciuda crizei în care se află România, din punct de vedere economic, cauzată de pandemia de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Joi, 09.07.2020, 10:15Premierul Ludovic Orban vine cu un anunț important pentru români. Șeful Executivului susține că pensiile vor crește, dar majorarea va fi făcută cu cât va fi posibil. Prim-ministrul a mai precizat că nu va crește pensiile cu orice preț pentru ca mai apoi să existe vreo situație în care nu le poate plăti.
Miercuri, 17.06.2020, 22:43Pandemia de coronavirus ridică semne de întrebare cu privirea legii pensiilor, venituri care ar urma să fie majorate cu 40% de la 1 septembrie 2020. Întrebat despre acest, premierul Orban a dat asigurări că Guvernul pe care îl conduce va crește pensiile, însă "pe baza realității economice" din prezent.
Marti, 02.06.2020, 11:02Economist: Pensiile nu pot creşte cu 40%
Sambata, 18.04.2020, 10:54Premierul Ludovic Orban a subiliniat, într-un interviu pentru HotNews.ro LIVE, cele mai importante aspecte legate de majorarea pensiilor și a salariilor. Acesta a precizat faprul că majorarea depinde de evoluția economică și că nu va fi luată nicio decizie "care să afecteze evoluția economiei pe termen lung".
Luni, 20.01.2020, 10:26Eugen Teodorovici lovește dur! Acesta afirmă că bugetele despre care anunță guvernul PNL nu sunt pentru anii 2020, 20201 și 2022! Informațiile zgudie cetățenii!
Duminica, 15.12.2019, 17:02Salariile primilor oameni în stat cresc, din nou! Peste o lună, şeful statului, premierul, dar şi preşedintii celor două camere ale Parlamentului vor lua mai mulţi bani. Asta pentru că veniturile se corelează cu nivelul salariului minim. Cine va mai beneficia de majorări ne spune Maria Toader.
Luni, 02.12.2019, 18:57Creșterea salariului minim pe economie bucură foarte multe persoane, însă puține sunt cele care înțeleg ce înseamnă și ce presupune o creștere salarială, astfel că angajaţii pe salariu minim se pot trezi că nu vor mai avea loc de muncă.
Miercuri, 20.11.2019, 09:00Noua șefă a Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Violeta Alexandru, a făcut recent un anunț devastator pentru milioane de români. Ce se întâmplă cu pensiile și cu salariile în perioada următoare?
Joi, 07.11.2019, 17:36Cinci milioane de pensii vor fi majorate, de la 1 septembrie, a anunțat, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Vineri, 30.08.2019, 10:17Lovitură puternică pentru români, după ce specialiștii au scos la iveală un detaliu cât se poate de șocant. Deși Guvernul a anunțat că pensiile vor fin majorate, tot mai mulți români vor fi afectați în viitorul apropiat! Ce se întâmplă
Miercuri, 20.02.2019, 12:36Avertisment dur dat chiar de Ministrul Muncii și Justiției Sociale! Românii riscă în anul 2019 să se aleagă cu pensii și salarii tăiate!
Sambata, 19.01.2019, 16:07Anunț de ultimă oră! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat recent în cadrul unei conferințe de presă care va fi situaţia în ceea ce priveşte pensiile şi salariile românilor, în perioada următoare!
Vineri, 07.12.2018, 16:42În timpul protestului organizat de către reprezentanţii asociaţiilor şi federaţiilor de pensionari, Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a făcut declaraţii dure la adresa noului proiect de lege.
Miercuri, 10.10.2018, 15:33Modificări uriașe în noua lege a pensiilor 2018, lansată în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Valoarea pensiilor ar urma să crească semnificativ până în 2021, în mod eșalonat, milioane de pensii urmând a fi recalculate. În plus, în anumite condiții, vârsta de pensionare poate să scadă cu cinci ani.
Vineri, 10.08.2018, 08:18Problema pensiilor în 2018 redevine actuală, desi premierul Mihai Tudose a anunțat la finalul anului trecut că recalcularea promisă de Guvern ar putea fi gata cel mai devreme în 2019.
Vineri, 12.01.2018, 20:22Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, aduce veștile sfârșitului de an: pensiile vor crește și în 2018, la fel ca și salariile. Însă, excepție vor face persoanele cu pensii speciale care vor trebui să renunțe la una din pensii. ...
Duminica, 31.12.2017, 19:50