Ediția din 23 iulie 2023 a emisiunii Neatza de Weekend. Nicoleta Micu, hairstylist, ne spune cum să ne protejăm părul de razele UV cu ajutorul coafurilor de vară și care sunt cele mai cool împletituri accesorizate cu eșarfe.
Duminica, 23.07.2023, 17:27Locuitorii judeţului Vrancea, dar şi cei care tranzitează acest judeţ, vor fi obligaţi, de vineri, 10 aprilie, să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice, închise sau deschise, iar în lipsa măştilor sunt sfătuiţi de autorităţi să improvizeze, folosind fulare ori eşarfe.
Miercuri, 08.04.2020, 10:46În perioada rece a anului asistăm, parțial din motive practice, la o defilare a accesoriilor. Doamnele preferă eșarfe în locul fularelor ce pot diminua din feminitate. Au nevoie să se simtă bine, confortabil, dar și protejate pe măsură, dat fiind că acum condițiile meteo nu sunt prietenoase.
Marti, 21.01.2020, 10:43Acrobaţiile aeriene sunt de două feluri. Unul care implică yoga sau pilates şi unul pentru curajoşi - exerciţii aeriene pe eşarfe. Oricine poate încerca, atât copii cât şi adulţi, atât de plăcere, cât şi de performanţă.
Vineri, 10.01.2020, 12:29Femeile își doresc întotdeauna să fie strălucitoare și în pas cu moda, motiv pentru care cele mai frumoase accesorii precum eșarfele de mătase naturală nu lipsesc din garderoba lor. Acestea, împreună cu alte accesorii importante, înveselesc orice ținută purtată la birou și pot fi extrem de chic atunci când sunt asortate corespunzător cu ținuta de zi sau de seară aleasă.
Miercuri, 21.11.2018, 17:57Copiii bogați dintr-un oraș au ajuns să facă orice pentru a strânge bani de benzină pentru mașinile luxoase.
Joi, 23.10.2014, 14:10Cei sapte concurenti ramasi in lupta pentru castigarea marelui premiu Top Chef vor trebui sa dovedeasca sambata acesta ca pot gati oricand, oriunde si, mai ales, in orice conditii. Pentru cea de-a zecea editie a show-ului, echipa a ales ca tema comunismul, asa ca bucatarii vor trebui sa-si demonstreze talentul folosind tacamuri de pui sau oase si desigur, nu vor mai beneficia de luxul gazului sau al curentului electric.
Joi, 10.01.2013, 15:19Esarfele din matase sunt un accesoriu perfect pentru zilele insorite de primavara.
Marti, 06.03.2012, 00:00Haine, acte, chei, esarfe. Pelerinii au atins de racla cu sfintele moaste de la patriarhie o multime de lucruri lumesti.
Miercuri, 26.10.2011, 19:17Cosmina Pasarin a mers la shopping cu o echipa Acces Direct.
Vineri, 14.01.2011, 00:00O data cu sezonul rece, orice doamna sau domnisoara isi va scoate esarfa la plimbare. Calduroasa, trendy, este accesoriul perfect iarna. De aceea, permanent esarfele au fost reinventate iar de ultima ora sunt cele circulare sau "snoods", cum le zic americanii.
Marti, 21.12.2010, 00:00