Un ciclist a devenit cascador fără voie într-o cursă de la Turul de Ciclism al Marii Britanii. Era în fruntea unui pluton, dar a intrat cu viteză prea mare într-un viraj strâns, s-a dezechilibrat şi a intrat gardul de protecţie de pe margine.
Duminica, 21.09.2014, 09:31
Din cauza epidemiei de Ebola, autorităţile din Sierra Leone au luat o măsură incredibilă. Toată ţara a intrat în carantină. Au trecut deja două zile, azi e ultima în care oamenii trebuie să stea închişi în case.
Duminica, 21.09.2014, 09:29
Chiar şi între cele mai drăguţe animale din lume poate apărea râca. Doi urşi koala, animale recunoscute pentru calmul lor, s-au luptat, aşa cum au putut, într-un parc naţional din Australia.
Duminica, 21.09.2014, 09:15
În Gotham era loc pentru un singur Batman. În Canada însă fac legea peste cinci sute de oameni liliac. Ei bine, nu prea fac legea, că nu sunt nici pe departe la fel de în formă ca super-eroul din benzi desenate, dar au doborât un record.
Duminica, 21.09.2014, 09:13
Nu e femeie care să nu se entuziasmeze atunci când e cerută în căsătorie. Dar o tânără din State a mers parcă prea departe. Surprinsă de gestul iubitului ei, i-a dat, din greşeală, peste mână, făcându-l să scape inelul în apă.
Duminica, 21.09.2014, 09:11
A fost panică la cea mai păzită reşedinţă din lume, cea a preşedintelui Statelor Unite. Un bărbat a sărit gardul Casei Albe şi a luat-o la fugă pe peluză. Bărbatul nu a apucat să fie prea multă vreme liber pe proprietatea prezidenţială.
Sambata, 20.09.2014, 19:49
Moda selfiurilor a ajuns peste tot. Chiar şi în avioanele care sunt în pericol să se prăbuşească. Pasagerii unei aeronave care a rămas fără un motor în timpul zborului şi-au scos telefoanele şi au început să-şi facă poze.
Sambata, 20.09.2014, 09:05
Sătul să fie şantajat de un tânăr român, un preot din italia a ales să-şi pună capăt zilelor. Cei doi ar fi avut o aventură, iar românul i-a cerut apoi slujitorului domnului patru mii de euro să nu publice fotografii compromiţătoare.
Sambata, 20.09.2014, 08:59
Surprins pe camerele de supraveghere în timp ce se plimbă printr-o galeria de artă din Birmingham, un bărbat pune ochii pe un tablou. Îl ia de pe perete şi încearcă să îl ascundă la piept, sub haină.
Vineri, 19.09.2014, 19:55
Dorinţa de afirmare rapidă ar putea să o coste licenţa de avocat pe o femeie din California. Avocata a crezut că face rost rapid de clienţi dacă convinge pe toată lumea că a lucrat pentru vedete, politicieni şi celebrităţi.
Vineri, 19.09.2014, 16:55
Stilul vestimentar inspirat din filmele anilor '60 e obligatoriu în sezonul toamnă iarnă 2014- 2015. Pe această temă de inspiraţie au mizat designerii în prima zi a Săptămânii Modei de la Milano.
Vineri, 19.09.2014, 16:33
Proprietarii animalelor de casă au tot mai multe variante să-şi răsfeţe necuvântătoarele. Un coafor dedicat acestora, în Rusia, întrece orice imaginaţie. Acolo, profesioniştii pot transforma orice patruped sau pisică într-un personaj de...
Vineri, 19.09.2014, 16:31
O casă din Marea Britanie e scoasă la licitaţie. În ultimele imagini surprinse în locuinţă cu ajutorul camerelor de supraveghere, se vede cum, din senin, o vitrină se sparge, fără ca cineva să fie în casă în acel moment. Oamenii au...
Vineri, 19.09.2014, 16:29
Primul posesor de Iphone 6 din Australia se poate considera cel mai ghinionist din lume. Fericit că are telefon nou, l-a scos din cutie chiar în faţa unui reporter, numai că l-a scăpat pe ciment, în direct, la televizor. Pentru câteva secunde...
Vineri, 19.09.2014, 16:26
Bat clopote de nuntă pentru George Clooney şi iubita lui Amal. Cel puţin asta susţine presa britanică care a aflat şi detaliile petrecerii ce ar avea loc la Veneţia pe 27 septembrie
Vineri, 19.09.2014, 13:51
Majordomul! Un om educat, respectuos, aflat tot timpul la dispoziţia stăpânilor. Era o slujbă extrem de bine plătită şi respectată în lumea aristocraţiei engleze. Şi nu a dispărut.
Vineri, 19.09.2014, 13:36
Teroriştii Statului Islamic au transmis un nou mesaj prin intermediul unui alt jurnalist ţinut în captivitate. În imagini, apare John Cantlie, un jurnalist de origine britanică, care promite că va face dezvăluiri despre ţările occidentale,...
Vineri, 19.09.2014, 07:38
Scoţienii au ales! Rezultatele parţiale arată că Regatul Unit va rămâne Unit. Aprope toţi cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, iar aproape 55 la sută dintre ei, potrivit numărătorii din acest moment, au spus NU independenţei.
Vineri, 19.09.2014, 07:36
Un irlandez a făcut o bicicletă cu două ghidoane. Şi nu e vorba de una în tandem. O singură persoană pedalează pentru a merge înainte, dar şi înapoi.
Vineri, 19.09.2014, 07:34
Hamsterii sunt renumiţi pentru drăgălăşenie în lumea iubitorilor de animale. Dar mai au o calitate, puţin ştiută. Nu au limite în ceea ce priveşte mâncarea. Pratic, sunt în stare să se îndoape cât e ziua de lungă.
Joi, 18.09.2014, 20:33
O muziciană japoneză a demonstrat, la un concurs de interpretare, că are nu doar talent, ci şi nervi foarte tari. Îşi interpreta partitura când pe frunte i s-a aşezat un fluture. A dat de câteva ori din aripi şi s-a mutat apoi pe nasul...
Joi, 18.09.2014, 19:58
Un copil din Statele Unite, bolnav de cancer, a avut o singură dorinţă de ziua lui: să primească multe scrisori. Iar visul i s-a împlinit. Fix în ziua când a împlinit 4 ani, copilul s-a trezit cu camioane întregi de scrisori şi cadouri în...
Joi, 18.09.2014, 16:43
De o sperietură zravănă au avut parte toţi clienţii unei cafenele din California care au ales să se aşeze pe un anumit fotoliu. Unul care, la prima vedere, părea cel mai confortabil din local. Fotoliul era, de fapt, un bărbat ascuns bine...
Joi, 18.09.2014, 16:40
De o vacanţă gratuită cu cazare inclusă au parte toţi ce care ştiu să escaladeze. În Alpii italieni, a fost construită o cabană mică, dar cochetă, unde oricine poate înopta fără să plătească. Cabana e amplasată pe un versant extrem...
Joi, 18.09.2014, 16:37
Un tânăr de 17 ani din Australia a crezut că îşi va şoca mama atunci când i-a mărturist că e homosexual. Reacţia ei l-a redus la tăcere. Femeia nu l-a certat ci a acceptat pe loc că fiul ei e altfel. Mai mult de atât, i-a mărturisit că...
Joi, 18.09.2014, 16:35
La numai 24 de ani, Taylor Swift se poate mândri cu o performanţă greu de egalat.Ea a fost desemnată vedeta cel mai bine îmbrăcată a anului, de către jurnaliştii de la revista People
Joi, 18.09.2014, 13:48
Cu o săptămână înainte de Anul Nou evreiesc, la Zidul Plângerii din Oraşul Sfânt este forfotă. Sute de rabini şi ajutoarele lor strâng biletele pe care credincioşii le-au aşezat, în decursul ultimului an, între pietrele vestigiului.
Joi, 18.09.2014, 07:55
Zeci de baloane cu aer cald au colorat cerul deasupra oraşului Minsk, din Belarus! Printre nori, piloţii şi-au demonstrat măiestria din nacelele baloanelor. Spectacolul colorat a fost urmărit de la sol de mii de oameni.
Joi, 18.09.2014, 07:51
Un incendiu devastator ameninţă să radă de pe faţa pământului mii de clădiri, în California. Flăcările au izbucnit în urmă cu trei zile şi au mistuit de atunci peste cinci mii de hectare.
Joi, 18.09.2014, 07:33
Plictisit de naveta zilnică, un britanic s-a gândit la un plan care să îi condimenteze puţin rutina de dimineaţă. Să i-o facă mai.dinamică. Aşa că tânărul s-a îmbrăcat în echipament sportiv, şi-a cumpărat o cameră video şi a ieşit...
Miercuri, 17.09.2014, 20:32
În Franţa, în cele mai luxoase restaurante şi braserii începe săptămâna altfel. Altfel la preţ! Sub sloganul "Restaurantul pentru toţi", marii chefi francezi oferă la o rezervare pentru o persoană, în localurile lor, un al doilea meniu...
Miercuri, 17.09.2014, 20:23
O neobişnuită poliţie a străzii face rondul într-un orăşel din Rusia. Aici, o femeie pe motocicletă îi pândeşte pe cei care aruncă pe stradă ambalaje sau resturi de alimente.
Miercuri, 17.09.2014, 20:08
O publicaţie de modă britanică a angajat un reporter mai mult decât special pentru Săptămâna Modei, care are loc zilele astea, în Londra. Extrem de simpatic, patrupedul din rasa Teckel se numeşte Sergio şi, spune conducerea revistei, are un...
Miercuri, 17.09.2014, 17:22
Se spune că cifra 13 aduce ghinion. Nu însă şi bogaţilor lumii. Anul trecut, numărul miliardarilor lumii a fost mai mare ca vreodată.
Miercuri, 17.09.2014, 17:20
Sătul să piardă timpul în staţie, de unde metroul părea că nu se mai îndură să plece, un britanic a decis să se ia la întrecere chiar cu mijlocul de transport în comun. Bărbatul a alergat, pe la suprafaţă, până la următoarea staţie...
Miercuri, 17.09.2014, 17:19
NASA va plăti o avere, mai exact, 6,8 miliarde de dolari pentru construcţia unor noi navete spaţiale. Este o mişcare ce ar putea pune capăt monopolului rusesc asupra transportului la Staţia Spaţială.
Miercuri, 17.09.2014, 07:52
O operaţiune de evacuare s-a transformat într-un război în toată regula pe străzile din Sao Paulo. Cel puţin 80 de oameni au fost arestaţi în timpul ciocnirilor cu forţelor de ordine, chiar în centrul oraşului.
Miercuri, 17.09.2014, 07:43
Doi oameni au murit şi alţi 26 au fost răniţi, în mai multe caramboluri petrecute în decurs de câteva ore. În total, 150 de vehicule s-au ciocnit în traficul de la ora de vârf, pe o distanţă de 28 de kilometri, după ce un val de ceaţă...
Miercuri, 17.09.2014, 07:42
Taifunul care a înecat oraşul Orşova a făcut prăpăd şi la vecini. Sârbii şi bulgarii au fost loviţi de potop. Iar magiarii se pregătesc să dea piept cu apele astăzi.
Miercuri, 17.09.2014, 07:41
Oglindă oglinjoară cine e cea mai frumoasă şi preţioasă mireasă din ţară? În Marea Britanie va fi cu siguranţă cea care va purta o rochie prezentată, recent, la Săptămâna Modei
Marti, 16.09.2014, 19:43
Umilinţă publică pentru un parlamentar ucrainean. Zeci de oameni l-au luat pe sus şi l-au aruncat într-un tomberon plin cu gunoi
Marti, 16.09.2014, 19:42
Gafă după gafă a comis rapperul Kanye West la un concert susţinut zilele trecute în Australia.De parcă nu era suficient, artistul american şi-a trimis una din gărzile de corp să verifice dacă omul era, într-adevăr, în scaunul cu rotile.
Marti, 16.09.2014, 16:37
O pisică şi o bufniţă fac valuri pe Internet, după ce au fost filmate într-un moment, să-i spunem de tandreţe. Hotărâtă să o facă pe înaripată să se joace cu ea, felina pe nume Cleo o atinge, uşor, cu lăbuţa, având mare grijă să...
Marti, 16.09.2014, 16:34
La 31 de ani, fosta gimnastă va prelua frâiele celui mai important imperiu media privat pro-Kremlin. Trustul pe care tânăra îl va conduce include două posturi tv, unul radio şi două publicaţii scrise şi aparţine preşedintelui Băncii Rusiei.
Marti, 16.09.2014, 16:31
Un meteorit a străbătut orizontul cu o viteză fulminantă. Angajaţii societăţii americane de meteorologie spun că au fost asaltaţi de sesizări din partea oamenilor care au observat mingea de foc.
Marti, 16.09.2014, 16:29
O tânără româncă, prostituată în Belgia, ar fi putut fi protagonista unei poveşti exact ca în Frumuşica, un film celebru în anii 80. Un client s-a îndrăgostit iremediabil de ea şi a decis să îi pună lumea la picioare
Marti, 16.09.2014, 16:20
O rochie de mireasă pe care puţine femei şi-o pot permite a fost prezentată în cadrul Săptămânii de Modă de la Londra. Brodată cu perle şi diamante, ţinuta din dantelă i-a hipnotizat pe cei prezenţi ieri, la Opera Regală din capitala...
Marti, 16.09.2014, 13:40
Un şofer din Marea Britanie a găsit o metodă dramatică de a scăpa de amendă! Remorcat pentru că parcase ilegal, el s-a urcat în maşină, a dat înapoi şi a ţâşnit de pe rampă, fără măcar a se uita în spate.
Marti, 16.09.2014, 07:44
Cu doar două zile înainte de referendumul pentru independenţa Scoţiei, tabăra unioniştilor pare să fie favorită. Ar câştiga scrutinul de joi la mică diferenţă de cei care cer independenţa.
Marti, 16.09.2014, 07:28
Un exerciţiu al unor scafandri din Costa Rica s-a transformat într-o misiune inedită de salvare. O pisică de mare înfăşurată în plasă de pescuit s-a apropiat de ei.
Luni, 15.09.2014, 16:32