Joi, 23 aprilie, la Next Star, vine Bulgăraș, un copil de 13 ani, din Făgăraș, al cărui vis este să devină celebru ca să-și salveze familia de la sărăcie.
Animalul a rămas orfan, după ce mama sa a ajuns în bătaia puştilor braconierilor. Impresionaţi de soarta lui, noii părinţi îi fac acum toate poftele micului urs.
Sambata, 18.04.2015, 08:09
În vreme ce unii părinţi îşi lasă copiii pe drumuri sau îi abandonează când dau de greutăţi, există şi excepţii care sunt adevărate lecţii de viaţă. Cea mai numeroasă familie, care numără 100 de suflete, s-a reunit astăzi la ”Acces Direct”.
Miercuri, 15.04.2015, 18:48
Are un talent special, carismă, energie cât pentru 100 de vieţi şi e una dintre cele mai bune voci din România. Recent, Florin Ristei le-a făcut o surpriză fanilor şi a scos la iveală o fotografie de poveste.
Miercuri, 15.04.2015, 11:25
Are un talent special, carismă, energie cât pentru 100 de vieţi şi e una dintre cele mai bune voci din România. Recent, Florin Ristei le-a făcut o surpriză fanilor şi a scos la iveală o fotografie de poveste.
Prima zi de Paşte se petrece cu familia, a doua zi e pentru odihnă iar în a treia zi de Paşte se munceşte! E o regulă valabilă pentru toţi bugetarii, inclusiv pentru cei din ministere.
Marti, 14.04.2015, 19:43
O familie din Galaţi a avut parte de o surpriză cumplită după sărbători. Au mers azi la spital să-i ducă mătuşii bolnave de mâncare şi au aflat că a murit. de vineri.
Marti, 14.04.2015, 19:10
Aștepta cu nerăbdare să meargă acasă, unde avea să-și petreacă Paștele alături de familie, însă o întâmplare cumplită i-a dat planurile peste cap și nu doar atât. Bianca Drăgușanu a fost la un pas de moarte, după ce a făcut șoc anafilactic.
Luni, 13.04.2015, 20:59
Orice drum pare mai scurt, cand ai ca destinație fericirea. Așa a fost și pentru Dănuț, care a mers plin de speranță acasă la Carmen.
Teodor a mers acasă la iubita lui pentru a vobi cu familia ei. Concurentul a fost primit cu entuziasm de familia Ionelei.
Marian a mers la familia iubitei lui pentru a-i cere binecuvântarea. Concurentul a primit acceptul părinților Cristianei pentru a deveni soțul fiicei lor!
Un bărbat din Marea Britanie a reușit să emoționeze o lume întreagă cu povestea lui dramatică.
Duminica, 05.04.2015, 13:36
Mai puţin de 48 de ore până când va deveni tătic pentru a doua oară! În familia lui Pepe toată lumea e în aşteptarea bebeluşului care se va naşte curând!
Vineri, 03.04.2015, 18:15
Andrew Getty, nepotul fostului magnat petrolier american Jean Paul Getty, a fost găsit mort în locuinţa lui din Los Angeles
Miercuri, 01.04.2015, 13:35
Când Connect-R nu-i acasă, fetele lui îşi fac de cap! Nu vă îngrijoraţi! Artistul este în Albania cu treabă iar Misha şi fetiţa lor, Maya se distrează ca fetele.
Marti, 31.03.2015, 17:59
La omul sărac, nici boii nu trag. După ce că nu are curent, nici apă în casă, iar prin ferestre bate vântul, o familie cu şapte copii din comuna Măgura, judeţul Buzău va ajunge pe drumuri.
Luni, 30.03.2015, 19:33
Publicul are un apetit mare cand vine vorba despre copiii celebritatilor. Sarcina unei fete regale sau a unei vedete de talie internationala starneste pasiuni, iar ziarele, revistele si site-urile forfotesc de-a dreptul. Celebritatile castiga milioane de dolari pentru vanzarea primelor poze cu copiii lor.
Sambata, 28.03.2015, 10:48
Un incendiu violent a distrus o casă, unde un copil se pregătea să facă primii paşi. Flăcările au izbucnit într-o cameră în care nu se afla nimeni şi au urcat rapid în podul locuinţei.
Vineri, 27.03.2015, 07:15
Familia Regală a României va ajunge subiect de documentar. Un documentar inedit, care vrea să surprindă altfel personajele cu sânge albastru de la Palatul Elisabeta.
Joi, 26.03.2015, 19:45
Elly este supărată și nu înțelege de ce Cristian a ales să o părăsească. În tot acest timp, familia ei nu îi împărtășește durerea.
Deși tatăl Anei ar dori să își revadă fiica, ea susține că nu vrea să păstreze legătura cu el. Afla aici motivul!
Faptul că familia lui Elly nu este de acord cu relaţia pe care o are cu Cristian nu este un secret pentru nimeni, dar mama Ionelei îi susţine. Ea a sfătuit-o pe concurentă să nu renunţe la relaţia ei pentru familie, deoarece la un moment...
Ministerul Sănătății a făcut recent o propunere ce ar putea afecta elevii din toată țară.
Miercuri, 18.03.2015, 11:33
Antonia, Alex Velea și Dominic, o familie de vis! Cum au fost surprinși cei trei în urmă cu puțin timp
Sambata, 14.03.2015, 14:28
S-au căsătorit în urmă cu doar câteva luni de zile și sunt mai îndrăgostiți ca niciodată. Connect-R și Misha radiază de fericire și se bucură din plin de fiecare moment petrecut alături de fiica lor.
Vineri, 13.03.2015, 17:30
Andre Rieu şi-a prezentat familia în exclusivitate la emisiunea Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea. Compozitorul a vorbit despre soţia lui şi cei doi fii ai săi
Joi, 12.03.2015, 13:34
Când era mică, toți adorau să-și petreacă timpul cu ea, iar familia nu știa cum să-i satisfacă mai bine toate poftele
Joi, 12.03.2015, 09:21
Răsturnare de situație în casa ”Mireasă pentru fiul meu”, acolo una dintre concurente are de făcut o alegere extrem de importantă legată de viitorul său
Miercuri, 11.03.2015, 15:05
Chiar dacă în acest moment este criticată vehement de părinți, Ana este convinsă că familia îi va fi alături indiferent de alegerile pe care le va face.
Nu au fugit în viaţă după avere. Averea lor sunt cei 14 copii. Pentru o familie din Botoşani, viaţa e frumoasă şi când se împarte la 16. Familia Luchian din satul Tudor Vladimirescu trăieşte într-o casă cu etaj. Şapte camere, şapte...
Sambata, 28.02.2015, 19:16
La aproape un an şi jumătate de la cumplitul accident al lui Michael Schumacher, familia fostului pilot de Formula 1 a vândut casa de vacanţă pe care o deţinea în Norvegia cu aproape două milioane de lire sterline.
Vineri, 27.02.2015, 12:13
O femeie din Bucureşti cere de 8 ani autorităţilor de la Sectorul 2 o mână de ajutor. Dar, o locuinţă socială e greu de găsit. Cu trei copii, unul paralizat din naştere şi doi campioni naţionali la dansuri, femeia va ajunge în stradă.
Marti, 24.02.2015, 19:31
Connect-R are cu ce se mândri! Are acasă o fetiţă după care este înnebunit şi o soţie extrem de sexy. Cum arată mămică după ce a slăbit, vedeţi chiar acum.
Marti, 24.02.2015, 19:05
De când a devenit mamă, viaţa Danielei Gyorfi s-a schimbat radical. Odată cu venirea pe lume a fetiţei sale, artista a devenit o femeie împlinită şi se mândreşte cu familia sa ori de câte ori are ocazia.
Marti, 24.02.2015, 08:57
Nicoleta Luciu nu a simţit niciodată că ar fi fost înşelată! Nu a simţiti şi îi pare rău că şi-a certat soţul atunci când presa a dezvăluit problemele din familia ei!
Luni, 23.02.2015, 19:32
Vorbește rar despre viața personală, însă atunci când o face i se vede sclipirea în ochi și murmurul în voce. Cu o carieră de succes în televiziune, maestrul divertismentului definește împlinirea printr-un singur cuvânt: familie!
Vineri, 20.02.2015, 15:04
Chiar dacă fiecare dintre ei era atras de altcineva, Andrei şi Roxana par să se apropie tot mai mult. La scurt timp după ce au vorbit cu familiile lor, cei doi par să-şi dorească să fie împreună. Totuşi, Roxana nu vrea să ia decizii pripite.
Relația dintre Andreea Mantea și tatăl copilului își continuă cursul tumultos. Deși este însărcinată în cinci luni și va aduce pe lume un băiețel, viața amoroasă a brunetei nu este deloc roz.
Marti, 17.02.2015, 08:51
După ce a fost abandonat de părinți, acum Cristian se simte îndepărtat și de familia iubitei lui. Concurentul este convins că relația lui cu Elly nu are viitor în afara competiției din cauza familiei ei.
Bogdan Vlădău a devenit cunoscut prin intermediul show-ului "Burlacul", iar de atunci nu duce lipsă de admiratoare. Însă, nu este singur, are o relaţie de ceva timp cu fotomodelul Gina Chirilă, care este cu 10 ani tânără decât el.
Duminica, 08.02.2015, 19:13
O fetiţă de un an şi jumătate a fost sfâşiată de câinele familiei! Rottweilerul a smuls-o din cărucior şi a muşcat-o de gât şi de faţă în curtea casei din Bucureşti. Mama copilei s-a luptat să-şi scoată copila din colţii fiarei.
Luni, 02.02.2015, 19:21
S-a întâmplat din nou, ca-ntr-un film absurd. O familie a murit în comuna Racoviţa din Vâlcea. Şase copii, doi băieţi şi patru fete şi mama lor au fost găsiţi fără suflare în casa în care locuiau. Cea mică, de doar trei săptămâni...
Joi, 29.01.2015, 19:17
S-a născut în 1887 la Galați, dar a devenit cunoscută în toată lumea, atunci când a devenit prima femeie inginer din Europa.
Joi, 29.01.2015, 14:42
Doi soţi din Suceava spun că se tem pentru viaţa lor. Zilnic, ar fi ameninţaţi cu moartea. Ameninţările ar veni chiar de peste gard, de la vecinii lor. Care şi-ar fi clădit abuziv casele.
Duminica, 25.01.2015, 19:28
N-o să mai mănânci asta vreodată! Vei rămâne uimit să vezi ce se întâmplă dacă pui pe foc o felie de brânză topită
Vineri, 23.01.2015, 08:25
La Arad, două familii îşi caută disperate copiii. Fetele, fugite de acasă din octombrie, parcă ar fi intrat în mormânt. Una dintre ele este minoră. Nu au la ele bani, acte sau haine, iar părinţii se gândesc la ce e mai rău.
Joi, 22.01.2015, 16:20
Povestea acestei tinere a îngrozit întreaga omenire, căci nimeni nu și-ar fi putut imagina că așa ceva este posibil.
Marti, 20.01.2015, 13:26
Românii de la Bitdefender sunt cunoscuți pentru soluțiile de securitate software. Totuși, viitorul securității informatice este un produs hardware, cunoscut sub numele de Bitdefender Box.
Luni, 19.01.2015, 14:35
După 18 ani petrecuţi departe, Garofiţa primeşte tratament regesc în sânul familiei naturale. Tatăl biologic nu vrea s-o scape din ochi o clipă. Nici nu se gândeşte ce va face peste câteva zile când fata se va întoarce în Statele Unite,...
Miercuri, 14.01.2015, 19:34
În primele secunde ale filmuleţului, vedem o femeie normală, pasionată de muzică. La un moment dat, însă, o deranjează copilul său, iar reacţia ei este incredibilă.
Miercuri, 14.01.2015, 09:53