Justiţia franceză ar putea ancheta oficiali americani cu privire la tortura practicată la închisoarea americană Guantanamo Bay (Cuba), în contextul în care a examinat abandonarea procedurilor, hotărâtă în urmă cu doi ani de judecători de instrucţie, proceduri declanşate în baza plângerilor depuse de către doi foşti deţinuţi francezi, relatează AFP.
Vineri, 08.11.2019, 13:04Au făcut furori în România, la începutul anilor 2000, cu piese ca "Aicha", preluată de la Khaled, "Calin U" sau "Guantanamo", însă au intrat repede în umbră. Outlandish este o trupă din Danemarca, înființată în anul 1997, care a prins extrem de bine la publicul autohton.
Miercuri, 18.04.2018, 11:54E cutremur în sistemul penitenciar, după ce o acţiune a procurorilor a scos la iveală ororile petrecute în spatele zidurilor închisorii Rahova. Deţinuţii ar fi fost trataţi la fel ca prizonierii de la Guantanamo. Erau la mila gardienilor, care...
Miercuri, 07.02.2018, 19:09Zeci de huligani au distrus tot ce au întâlnit în cale, la finalul unui protest în care s-a cerut eliberarea unor anarhişti condamnaţi pentru activităţi teroriste. Acesta este al doilea protest violent de la instituirea cabinetului Ţipras, din...
Miercuri, 18.03.2015, 06:49Judecatorul procesului in care cinci membri al-Qaida sunt acuzati de planuirea atacurilor de la 11 2001 a interzis autoritatilor militare sa cenzureze transmiterea audierilor. Pasajele cenzurate pana acum s-au referit la inchisorile secrete ale CIA, prin care au trecut acuzatii.
Vineri, 01.02.2013, 11:21Judecatorul procesului, de la Guantanamo, al fostilor capi ai retelei al-Qaida, a interzis, oficial, autoritatilor militare sa cenzureze transmiterea sedintelor. Pasajele cenzurate pana acum s-au referit la inchisorile secrete ale CIA, prin care au...
Vineri, 01.02.2013, 07:45La baza militara Guantanamo din Cuba s-a reluat procesul celor cinci membri ai retelei al-Qaida acuzati de organizarea atacului de la 11 septembrie 2001. Transmisiunea pentru ziaristi si public a fost intrerupta cand unul din avocatii apararii a cerut detalii despre clientul sau.
Marti, 29.01.2013, 12:56La baza militara Guantanamo din Cuba s-a reluat procesul liderilor retelei al-Qaida acuzati de organizarea atacului de la 11 septembrie 2001. Transmisia radio pentru ziaristi si public a fost intrerupta cand unul din avocatii apararii a mentionat...
Marti, 29.01.2013, 07:51Sotia agentului rapit in Iran, Robert Levinson, a prezentat ultimele imagini cu acesta. E imbracat in uniforma detinutilor de la Guantamano si tine in maini cateva foi pe care scrie, printre altfele: "Acesta este rezultatul a 30 de ani de slujire a USA"
Vineri, 11.01.2013, 13:53Conditiile de detentie de la Guantanamo s-au ameliorat in cei zece ani de functionare, dar o parte dintre cei 171 de detinuti raman supusi unui regim disciplinar dur, fiind mentinuti intr-o izolare aproape totala, informeaza AFP.
Marti, 10.01.2012, 00:00Osama bin Laden, fostul cap al retelei teroriste, credea ca in interiorul al-Qaida a fost organizat impotriva sa la scurt timp dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, potrivit unor note confidenTiale americane obtinute de WikiLeaks.
Sambata, 03.09.2011, 00:00La zece ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie din Statele Unite, justitia americana a decis ca cinci barbati implicati in atentate, inclusiv Khalid Sheikh Mohammed, creierul operatiunilor teroriste, sa fie judecati de un tribunal militar de exceptie, la baza navala americana Guantanamo Bay (din Cuba), si nu de catre un tribunal de drept comun, la New York.
Luni, 04.04.2011, 00:00Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, ar putea fi executat sau incarcerat la Guantanamo, daca va fi extradat in Suedia. Acesta va fi argumentul avocatilor sai la audierea care va avea loc luna viitoare, conform unor documente prezentate marti, anunta CNN.
Miercuri, 12.01.2011, 00:00Documentele publicate de WikiLeaks dezvaluie noi lucruri interesante, de aceasta data fiind vorba despre vecinii de la sud ai Romaniei. Astfel, Novinite.com relateaza ca, potrivit acestor documente facute publice de site-ul mentionat, ministrul bulgar de Interne, Tsvetan Tsvetanov, a conditionat primirea in Bulgaria a doi fosti prizonieri de la Guantanamo de ridicarea obligativitatii vizelor de intrare in Statele Unite pentru cetatenii bulgari.
Miercuri, 01.12.2010, 00:00Un prizoinier sudanez acuzat ca l-a pazit pe Osama Bin Laden si l-a ajutat sa scape de fortele US din Afganistan a pledat vinovat in fata acuzatiilor, anunta Reuters.
Miercuri, 07.07.2010, 00:00