Antena Căutare

Daniela Gyorfi, reacție față de cei care îi critică operațiile estetice. Ce a declarat recent vedeta

Artista a demonstrat întotdeauna că sinceritatea este cuvântul care o caracterizează cel mai mult. A vorbit recent despre criticile care i-au fost aduse în fața operațiilor estetice pentru care a optat de-a lungul timpului.

Daniela Gyorfi, reacție față de cei care îi critică operațiile estetice | Antena 1

Cunoscută pentru asumarea de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale, Daniela Gyorfi a ținut încă o dată să le răspundă criticilor. Nu de puține ori, artista a fost judecată pentru faptul că a apelat la mâna medicilor esteticieni pentru a-și schimba aspectul fizic.

Cu toate acestea, și-a asumat fiecare alegere, ba chiar a vorbit de fiecare dată despre acestea.

Daniela Gyorfi, reacție față de cei care îi critică operațiile estetice

Nu a uitat să aducă în discuție și gesturile romantice pe care soțul său le face de obicei la început de primăvară. Daniela Gyorfi este fără doar și poate extrem de răsfățată în acest sens.

Articolul continuă după reclamă

Atât fiicei sale, cât și soției, George Tal nu uită să le aducă flori și cadouri atât de 1 cât și de 8 martie în fiecare an. De această dată, soțul vedetei a surprins-o pe aceasta cu o mașină.

În ceea ce privește filozofia Danielei Gyorfi în privința operațiilor estetice, aceasta nu s-a lăsat niciodată pradă comentariilor la adresa sa. Ba mai mult, a fost deschisă și dispusă să vorbească despre acest subiect cu fiecare ocazie.

Citește și: Ce operații estetice are, de fapt, Giulia Anghelescu: „M-a întrebat foarte multă lume ce mi-am făcut la față”

„Am fost prima artistă care a recunoscut deschis această operație la sân, dar intervenții nu am decât la sân și, într-adevăr, proceduri estetice cu botox și acid hialuronic. Spre mirarea mea, răutățile sau criticile vin mai ales din partea femeilor. Până la urmă, nu este nimic rău în a-ți dori să arăți bine sau să îndrepți anumite lucruri pe care consideri că le poți îndrepta dacă ai această posibilitate.

Sunt o femeie asumată, niciodată nu am spus că, vai, mi-am făcut operația de sân ca să… Nu, nu, pur și simplu pentru mine. Toate tratamentele mi le fac pentru mine. Asta nu înseamnă că nu realizezi câți ani ai și că dai timpul înapoi, ci, pur și simplu, ai un aspect mai plăcut al corpului, al feței, și nu este nimic rău în asta, începând de la dantură, de la tratamente faciale, corporale.”, a declarat Daniela Gyorfi, după cum arată acest site.

Ce spune Daniela Gyorfi despre operațiile estetice

În ciuda faptului că a ținut să apeleze la ajutorul medicilor esteticieni, Daniela Gyorfi este conștientă de faptul că pielea sa nu mai are cum să fie aceeași ca la vârsta de 30 de ani sau 20.

Citește și: Așa arată acum, dar nu o să îți vină să crezi cât de frumoasă era în tinerețe! Înnebunea bărbații, însă operațiile au mutilat-o

„Clar că nu mai sunt ca înainte, este firesc, dar asta nu înseamnă că, dacă ai 50 de ani sau peste 50 de ani, nu mai ai viață. Dacă poți să faci ceva pentru tine, fie că ești slab, că ești mai plinuț, nu contează, trebuie să te simți bine și să te respecți în pielea ta.”, a spus vedeta, potrivit aceluiași site.

Ce se întâmplă cu emisiunea Acces Direct după plecarea prezentatoarei Mirela Vaida la Asia Express... Prima reacție a Cristinei Spătar după zvonurile că divorțează de Vicențiu Mocanu. Ce se întâmplă, de fapt, în familia lo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui: „Acum așteaptă…”
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x