Deputatul PSD Marius Budăi spune că guvernarea Orban "siluieşte grav democraţia”, precizând că în cele trei luni de când este în funcţie, Executivul nu a venit cu niciun proiect de lege care să fie dezbătut în Parlament. El spune că, în cele trei luni de guvernare liberală, inflaţia şi cursul euro au crescut, iar deficitul a fost majorat peste pragul de 3%.
Marti, 04.02.2020, 17:24Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă că are, la Viena, trei zile de discuţii cu investitori din toată lumea. ”Schimbarea guvernării a readus România în atenţia investitorilor”, a transmis Cîţu.
Marti, 14.01.2020, 17:35O nouă criză politică la Chişinău. Guvernul Maiei Sandu a fost demis după doar cinci luni de activitate. Premierul a intrat în conflict cu partenerii de guvernare, socialiştii pro-ruşi, după ce a înaintat un plan de reformă asupra modului...
Marti, 12.11.2019, 19:50Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, după învestirea Guvernului Orban, că ”PNL a ajuns la guvernare prin trădări şi manevre politice urâte, NU prin alegeri”. ”Toate aceste înţelegeri pe sub masă le vor exploda în faţă”, crede Ciolacu.
Luni, 04.11.2019, 17:51Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că ”una spun cei de la PNL şi alta este în programul lor de guvernare”. Fifor face referire la comasarea spitalelor, tăieri de pensii şi salarii ş afirmă că, odată învestit Guvernul, ”programul scris devine lege şi nu mai merge cu gargară electorală pe care o auziţi acum”. ”Citiţi măsurile de austeritate din programul lor de guvernare şi veţi înţelege ce urmează”, susţine Fifor.
Vineri, 01.11.2019, 11:35Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la inaugurarea Staţiei de comprimare gaze naturale Podişor, că efectele “toxice” ale guvernării din ultimii ani au fost resimţite de fiecare român prin preţuri record la gaze, energie electrică şi bunuri de strictă necesitate, considerând că urgenţa zero este repararea răului produs de această guvernare.
Joi, 31.10.2019, 13:17Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, crede că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au decis în numele premierului desemnat Ludovic Orban ca PMP să nu participe la această guvernare. Tomac spune că trebuie să consulte partidul pentru a vedea cum vor vota parlamentarii la învestirea Guvernului.
Marti, 22.10.2019, 13:31Liderul PLUS Dacian Cioloş declară, la RFI, că nu ştiuesă-i fi propus cineva alianţei USR-PLUS să intre la guvernare, pentru o discuţie serioasă pe acest subiect”şi precizează că dacă Guvernul Orban îşi asumă ca după alegerile prezidenţiale să facă tot ce îi stă în putere pentru declanşarea alegerilor anticipate şi îşi asumă la pachet ”câteva măsuri de bun simţ”, noul Cabinet poate fi susţinut.
Miercuri, 16.10.2019, 11:58La doar câteva minute după ce moţiunea de cenzură a trecut, iar guvernul a fost demis, Viorica Dăncilă a vorbit despre alegerile prezidențiale. Ce a declarat premierul despre cursa pentru Cotroceni?
Joi, 10.10.2019, 17:14Prim-ministrul demis Viorica Dăncilă a scris pe internet, joi, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, ce crede despre guvernarea ei. Fostul premier a precizat că nu și-a bătut joc niciodată de oameni și că nu i-a aruncat în sărăcie.
Joi, 10.10.2019, 17:13Premierul Viorica Dăncilă a transmis celor din opoziţie că a crezut că ei vor vorbi despre viziunea lor despre guvernare şi vor prezenta echipa cu care vor guverna. Primul ministru a mai afirmat că, atunci când opoziţia pierde, câştigă ţara.
Joi, 10.10.2019, 12:56Liderul USR, Dan Barna a afirmat, joi, că parlamentarii formaţiunii vor vota moţiunea. ”Alianţa USR-PLUS este pregătită să-şi asume guvernarea după alegerile anticipate”, a spus Barna.
Joi, 10.10.2019, 11:33Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că, guvernanţii din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii şi a instituţiilor, promovarea imposturii şi asaltul asupra statului de drept, economiei de piaţă şi bunei guvernări, nu şi spriinirea sectorului digital, iar guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăţi de tip european, în secolul XXI
Marti, 08.10.2019, 11:27Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, că i se pare de neînţeles atitudinea opoziţie care vrea să vină la guvernare, dar nu doreşte ca votul pentru moţiunea de cenzură să fie dat sâmbătă. Primul ministru crede că acest lucru este jignitor pentru românii care lucrează inclusiv sâmbătă şi duminică şi arată lipsa de seriozitate a semnatarilor moţiunii.
Miercuri, 02.10.2019, 13:59Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, spune că social-democraţii fac tot felul de şicane şi pun bariere, în legătură cu moţiunea de cenzură, pentru a mai rămâne o zi în plus la guvernare şi pentru a rămâne conectaţi la supapa de resurse publice. Turcan a precizat că opoziţia va demonstra că Guvernul Dăncilă nu mai are majoritate parlamentară.
Miercuri, 02.10.2019, 11:36Sebastian Kurz caută, începând de luni, parteneri cu care să guverneze Austria, în urma unei largi victorii în alegerile legislative, însă fără susţinerea extremei drepte, fostul său aliat, şi evitat de celelalte formaţiuni, relatează AFP.
Luni, 30.09.2019, 12:44Liderul USR Dan Barna pledează pentru alegeri anticipate, argumentând că ne împuţinăm ca societate iar noi discutăm pe cine a mai cumpărat Dăncilă din târgul de parlamentari şi că avem nevoie urgent de o guvernare solidă şi competentă, avem nevoie de alegeri.
Vineri, 13.09.2019, 11:19Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, spune că, dacă restructurarea Guvernului nu trece de Parlament, PSD va veni cu altă variantă până convinge Parlamentul că ţara trebuie totuşi să fie guvernată.
Marti, 10.09.2019, 09:42Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis ”face numai lucruri rele”, blocând activitatea Guvernului şi atacând pe toată lumea. Fifor susţine că partidele din opoziţie ”se cotonogesc între ele şi nu sunt în stare să formeze o majoritate, darămite să conducă ţara”.
Vineri, 06.09.2019, 09:35Conducerea PRO România Iaşi le cere celor de la ALDE să rupă alianţele cu PSD din Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, motivând că nu sunt credibili dacă renunţă la guvernarea "toxică", dar păstrează funcţiile în teritoriu.
Miercuri, 28.08.2019, 14:49Primarul Clujului, Emil Boc, a comparat, într-un interviu pentru Ziua de Cluj, ruperea coaliţiei de guvernare PSD-ALDE cu o situaţie asemănătoare, petrecută în urmă cu 10 ani, când PSD ieşea de la guvernare, lăsând Guvernul Boc în minoritate.
Marti, 27.08.2019, 15:18Prima şedinţă de Guvern după anunţul ALDE că iese de la guvernare are loc astăzi, de la ora 13.00. Miniştrii ALDE ar trebui să-şi anunţe demisiile tot astăzi. DIntre aceştia Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, a anunţat că rămâne în Guvern.
Marti, 27.08.2019, 08:02Premierul Viorica Dăncilă afirmă, într-o postare pe Facebook, că "PSD va merge înainte cu guvernarea ţării" şi alături de partid vor veni "toţi cei din ALDE şi Pro România care au curajul de a-şi asuma acest proces, care înţeleg că fuga de responsabilitate şi laşitatea nu vor duce niciodată România mai departe". "Dacă unii dintre membrii ALDE nu înţeleg aceste lucruri, vor pierde iremediabil", spune Dăncilă.
Luni, 26.08.2019, 16:40Premierul Viorica Dăncilă a declarat că luni reprezentanţii PSD vor avea o discuţie cu cei de la ALDE, spunând că nu ştie ce au de gând să facă cei de la ALDE. "(...) eu sunt convinsă că din punct de vedere al corectitudinii partenerii de la ALDE ne vor spune dacă ies sau nu ies din coaliţie şi pe urmă, împreună, în Comitetul Executiv Naţional vom vom lua deciziile", a spus Dăncilă.
Vineri, 23.08.2019, 16:30Sunt tensiuni fără precedent în coaliţia aflată la guvernare. Premierul Viorica Dăncilă a refuzat să participe la întâlnirea cu partidul lui Călin Popescu Tărciceanu, întâlnire care ar fi trebuit să decidă soarta alianţei PSD-ALDE.
Luni, 19.08.2019, 19:40Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian afirmă că premierul Viorica Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE pe tema colaborării la guvernare, spunând că aşteaptă ca la următoarea întâlnire, care ar urma să aibă loc cel mai probabil miercuri, Dăncilă să spună care e opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului.
Luni, 19.08.2019, 16:22Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că susţine toate declaraţiile liberalilor referitoare la falsificarea cifrelor bugetare şi apreciază că, în loc să se ocupe de guvernare, ”PSD se preocupă de plângeri penale”.
Marti, 13.08.2019, 16:34Liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, îi răspunde la RFI premierului Viorica Dăncilă, după ce aceasta a anunţat că guvernarea PSD-ALDE va continua, că nu va avea loc o restructurare a Executivului, ci o remaniere şi că social-democraţii nu acceptă ultimatumuri. El a spus că „ALDE nu poate rămâne la guvernare în absolut orice condiţii”.
Marti, 13.08.2019, 11:46Întrebată dacă există riscul să iasă ALDE de la guvernare, Dăncilă a spus: "Nu cred că ALDE va ieşi de la guvernare, sunt oameni responsabili, îşi dau seama că stabilitatea în această ţară este foarte importantă".
Marti, 23.07.2019, 11:25Opoziţia vrea toată puterea. Preşedintele Klaus Iohannis a dat semnalul chiar de la Cotroceni că zilele actualului Guvern sunt numărate. Şeful statului a fost primul care a cerut demisia Cabinetului Dăncilă.
Luni, 27.05.2019, 19:23PSD a ieşit înfrânt, dar va urma o nouă cale, spun lideri din teritoriu. Se fac analize şi se ascut cuţitele în căutarea vinovaţilor. Viorica Dăncilă a preluat conducerea partidului, dar are o misiune grea. Să ţină partidul unit, pentru a...
Luni, 27.05.2019, 19:17Şi nu este exclusă nici o remaniere de vară. O întâlnire de foc între Viorica Dăncilă şi şeful ANAF urmează să aibă loc săptămâna aceasta. Ionuţ Mişa este aşteptat să vină cu explicaţii în scandalul banilor care trebuie...
Luni, 23.07.2018, 13:23O harababură, un abuz sau o fraudă la constituţie: aşa caracterizează preşedintele ţării, dar şi voci din coaliţia de guvernare, posibilele modificări aduse pilonului 2 de pensii. PSD nu s-a consultat cu partenerii de la ALDE atunci când a...
Marti, 22.05.2018, 19:25Criticile UDMR aduse noului program de Guvernare au băgat din nou în şedinţă Coaliţia. Liderul Kelemen Hounor a spus că măsurile propuse "arată de parcă ar fi fost scrise în Ministerul Agriculturii, printre două beri".
Duminica, 28.01.2018, 19:22Salariul minim, cu tot cu taxele transferate la angajat, creşte la 1.900 de lei. De la 1 ianuarie, angajatorul rămâne cu taxa de solidaritate care a fost redenumită. Creşte la 2,25%, în loc de 2%, cât s-a anunţat iniţial.
Joi, 26.10.2017, 19:12Remanierea vine după o noapte lungă de discuţii şi negocieri aprinse. În timp ce, vizibil supăraţi şi epuizaţi, Liviu Dragnea şi Mihai Tudose au recunoscut că partidul şi-a pus în pericol propria guvernare, liderii PSD au părăsit sediul...
Vineri, 13.10.2017, 19:05Ludovic Orban: Vrem să intrăm la guvernare pe ușa din față
Joi, 22.06.2017, 13:51Principalii lideri ai Coaliţiei de Guvernare vor semna proiectului de lege al salarizarii unitare. Este, practic, un angajament, că-l vor pune în aplicare până în 2022. Colegul meu, Robert Kiss este la Sinaia, acolo unde şi-au dat întâlnire...
Joi, 06.04.2017, 13:20Oamenii din întreaga lume au șansa de a deveni milionari, fără să facă un efort prea mare.
Joi, 02.03.2017, 08:26Strada nu renunţă să-şi strige nemulţumirile nici la adresa coaliţiei de guvernare. În Bucureşti şi în marile oraşe mii de oameni au pornit pentru a 8 zi consecutiv într-un marş pe care-l numesc unul pentru adevăr, libertate şi unitate
Miercuri, 08.02.2017, 19:08Liderii coaliţiei de guvernare s-au strâns într-o şedinţă de urgenţă şi surse politice spun că discută retragerea actului normativ atât de contestat, dar, asta nu pare să-i fi convins pe protestatari să renunţe la manifestaţii.
Sambata, 04.02.2017, 19:06Mircea Badea este de părere că UDMR a plecat de la guvernare pentru a intra, mai apoi, la guvernare.
Vineri, 28.11.2014, 11:44"Mă uit în programul aceasta de Guvernare şi am văzut că trebuie să creştem numărul de ore, de emisie în limba maghiară. Eu am o propunere, care ar putea şoca". La ce se referă Felix Rache, aflaţi din imaginile de mai sus.
Marti, 11.03.2014, 10:13După plecarea miniştrilor liberali de la Guvernare, cabinetul Ponta III face din nou planuri pentru descentralizare. În noul proiect sunt cuprinse mai multe măsuri care nu au fost pe placul liberalilor şi o nouă strategie pentru ca proiectul să...
Marti, 11.03.2014, 08:54Până în 2016 ar trebui să circulăm pe autostradă de la Bucureşti la Nădlac. Noul program de guvernare prevede finalizarea lucrărilor la autostrada care leagă Romania de vestul tarii. Tot până atunci se doreşte şi finalizarea tronsonului...
Sambata, 08.03.2014, 18:42Alina Petrescu a prezentat în cadrul emisiunii Esenţial, programul de guvernare. Printre promisiuni, se numără şi "asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţioanale, în special pentru...
Vineri, 07.03.2014, 16:55Guvernul Ponta 3 îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program politic care îl completează pe cel de guvernare din 2012. Premierul Victor Ponta a declarat că Executivul va transmite Parlamentului un program similar cu cel...
Joi, 06.03.2014, 13:15Radu Tudor a vorbit în cadrul ediţiei de astăzi al emisiunii "La Ordinea Zilei" despre motivele ascunse ale împăcării bruşte dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. "Am avut informaţia că există câţiva lideri...
Miercuri, 05.03.2014, 19:27"Este un moment important, o schimbare extrem de puternică de Guvern, o nouă compoziţie politică. Nu îmi rămâne decât să vă urez succes şi o guvernare cât mai eficientă", a spus Băsescu după ce noul Guvern a depus jurământul de...
Miercuri, 05.03.2014, 18:34Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după anunţul preşedintelui Traian Băsescu referitor la ajungerea la un acord pe numirea miniştrilor, că după ceremonia de învestire, noul Guvernul va transmite Parlamentului un program de guvernare...
Miercuri, 05.03.2014, 17:49