Unul dintre cei patru agenţi din cadrul Poliţiei din Minneapolis implicaţi în arestarea în care a murit George Floyd la 25 mai, Thomas Lane, a fost eliberat pe cauţiune, relatează Reuters.
Joi, 11.06.2020, 11:33Fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză Ion Ghizdeanu este urmărit penal pentru că ar fi falsificat peste o mie de procese verbale în care menţiona că proiectele propuse spre finanţare, prin Fondul de Investiţii, au fost analizate. ”În realitate, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată”, au transmis procurorii, care au stabilit că lista de proiecte a fost stabilită arbitrar de inculpat.
Joi, 13.02.2020, 15:40Omul de afaceri franco-algerian Alexandre Djouhri, care se află în centrul anchetei cu privire la o presupusă finanţare a campaniei în vederea alegerilor prezidenţiale franceze a lui Nicolas Sarkozy în 2007, a fost inculpat vineri în Franţa de ”corupţie activă”, după ce a fost extrădat din Regatul Unit, relatează AFP.
Vineri, 31.01.2020, 17:30Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, inculpat de corupţie în trei dosare, a scos marţi un nou iepure din joben, anunţând că-şi retrage cererea de a i se acorda imunitate, cu doar o oră înaintea unui un vot în Parlament asupra acestei cerei, relatează AFP.
Marti, 28.01.2020, 13:50Preşedintele american inculpat Donald Trump îndeamnă Senatul, dominat de tabăra sa republicană, să preia procesul în vederea destituirii sale, pentru a-i asigura o achitare repidă, relatează AFP.
Vineri, 20.12.2019, 12:34Deputatul PSD de Arad Dorel Căprar a fost chemat, vineri, la DNA Timişoara pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul şpăgilor adunate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru PSD Arad.
Vineri, 20.12.2019, 11:56Senatorul PSD de Caraş-Severin Ioan Chisăliţă a fost chemat, marţi, la DNA Timişoara, pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara.
Marti, 17.12.2019, 13:04Informația momentului în cazul incendiului de la Colectiv! Avocatul unuia dintre inculpați a făcut o mișcare neașteptată și dosarul riscă să fie blocat!
Joi, 14.11.2019, 14:08Un sirian a fost încarcerat, inculpat de ”tentativă de omor”, după ce a rănit opt persoane, intrând cu un camion furat în maşini, însă motivaţiile acestuia rămân incerte, relatează AFP.
Miercuri, 09.10.2019, 10:41Tribunalul Special pentru Liban (TSL) al ONU a anunţat luni că a inculpat un membru din cadrul mişcării şiite Hezbollah - acuzat că a participat în 2005 la asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri - de trei alte atacuri vizând politicieni, relatează AFP.
Luni, 16.09.2019, 17:58Bulgaria a interzis intrarea pe teritoriul său a unui om de afaceri rus, Konstantin Malofeev, considerat un apropiat al Kremlinului, pe care-l suspectează că este implicat într-un lobby în favoarea Moscovei, relatează AFP.
Joi, 12.09.2019, 10:29Săltat de mascaţi, de ziua lui! Dani Mocanu a avut parte de cea mai urâtă surpriză chiar în ziua în care a împlinit 27 de ani. Şi asta nu a fost tot! Regele youtube-ului a primit şi un cadou, cu ghilimelele evident, din partea oamenilor...
Miercuri, 04.09.2019, 17:46Fostul director general al Audi, Rupert Stadler, care este cercetat pentru rolul jucat în scandalul manipulării testelor de poluare de către grupul Volkswagen, a fost pus oficial sub acuzare de către procuratura din Munchen, transmite Reuters.
Miercuri, 31.07.2019, 11:00Un american a fost inculpat vineri la New York cu privire la faptul că a intrat în Statul Islamic (SI), în care a devenit trăgător de elită şi ”emir” al organizaţiei jihadiste, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.
Vineri, 19.07.2019, 20:02Departamentul american al Justiţiei a anunţat 17 noi capete de inculpare împotriva fondatorului WikiLeaks Julian Assange, în baza legislaţiei împotriva spionajului, după ce australianul a fost incupat deja de piraterie informatică, relatează AFP.
Vineri, 24.05.2019, 11:30La câteva zile după ce un poliţist a fost tăiat cu sabia în timpul unor percheziţii în Rădăuţi, încă un caz şocant iese la iveală! Un alt inculpat anchetat tot pentru trafic cu droguri, în acelaşi grup cu atacatorul, a ameninţat cu...
Marti, 12.12.2017, 16:26Arhiepiscopul Teodosie, inculpat într-un dosar de corupţie, are încredere şi în justiţia lumească, nu doar în cea divină. După ce şi-a comparat patimile cu cele ale sfântului Arsenie Boca, a respirat uşurat. Judecătorii au decis să nu-l...
Luni, 22.05.2017, 19:17Lovitură pentru Liviu Dragnea! Patru inculpaţi din dosarul în care acesta este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual şi-au recunoscut faptele. Preşedintele PSD a ajuns astăzi la instanţa supremă, pentru al 2-lea...
Marti, 14.02.2017, 13:18Liviu Dragnea şi-a petrecut dimineaţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele PSD a participat la procesul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. În dosar a fost trimisă în judecată şi fosta lui soţie....
Marti, 31.01.2017, 13:30După fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman, a venit rândul fostului şef al SRI din acea perioadă să fie acuzat de crime împotriva umanităţii. Virgil Măgureanu este, însă, unul dintre personajele-cheie în acest dosar.
Miercuri, 18.01.2017, 16:18Începând de astăzi, Petre Roman are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul premier a ajuns în această dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul redeschis anul trecut....
Marti, 17.01.2017, 13:20La 27 de ani distanţă, episodul sângeros al Mineriadei din vara anului 1990 se transformă într-o pagina de istorie nemaiîntâlnită. Pentru prima oară de la căderea regimului post-decembrist, un fost şef de stat al României este inculpat...
Luni, 16.01.2017, 19:48E un nou scandal în Arhiepiscopia păstorită de ÎPS Teodosie, inculpat într-un dosar de corupţie. Enoriaşii din Constanţa se revoltă şi strigă că acesta încearcă să-şi impună apropiaţii într-un lăcaş de cult din oraş.
Duminica, 06.11.2016, 19:17Amanta miliardarului Ioan Niculae a ajuns ieri la DIICOT. A aflat că, din martor, acum este inculpat în dosarul "Gaze Ieftine". Nicoleta Tomcea e acuzată că l-ar fi ajutat pe omul de afaceri să-şi ascundă averea, astfel încât să scape de...
Marti, 22.03.2016, 06:57Dacă e marţi sau vineri, Elena Udrea este la poliţie. E sub control judiciar aşa că trebuie să dea cu subsemnatul în faţa poliţiştilor. Aşa a făcut şi azi, dar mai devreme decât de obicei. Şi a devenit mult mai rezervată în declaraţii.
Vineri, 06.02.2015, 16:21La aproape un an de la condamnarea lui Gigi Becali, magistraţii au redactat şi motivarea deciziei. Aceştia susţin că Becali a fost doar complice în afacerea transferurilor de terenuri cu MApN, însă reprezintă un pericol social mai mare decât...
Joi, 24.04.2014, 10:44Fanii Rapidului au facut circ in fata Instantei Supreme in timp ce inauntru George Copos isi astepta sentinta.
Vineri, 17.05.2013, 16:18Unul din cei mai cunoscuti militanti ai opozitiei din Rusia, avocatul Alexei Navalnii, a fost inculpat pentru "deturnare de fonduri pe scara mare", delict ce-l poate trimite pentru zece ani la inchisoare. Navalnii a respins acuzatiile pe care le...
Miercuri, 01.08.2012, 07:40Antena 3 a obtinut in exclusivitate inregistrarea unei convorbiri dintre deputatul Mihail Boldea si unul dintre inculpatii in dosar care s-a desfasurat cu numai o zi inainte ca demnitarul sa fuga din tara.
Vineri, 23.03.2012, 00:00Anders Breivik, autorul al celui mai sangeros atac din istoria recenta a Norvegiei in care 77 de oameni au fost ucisi, a fost inculpat oficial de procurori pentru terorism si omoruri cu premeditare, informeaza AFP.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au dispus, marti, retinerea pentru 24 de ore a unui barbat din Cluj Napoca, dupa ce acesta a spart serverele NASA (National Aeronautics and Space Administration), informeaza un comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Marti, 15.11.2011, 00:00Avocatul Vasile Stoian a promis ca obtine un certificat medico-legal favorabil autorului unui accident rutier soldat cu doi morti, potrivit unor surse din DNA.
Luni, 07.03.2011, 00:00Sorin Ovidiu Vantu a fost chemat la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a i se aduce la cunostinta noi date din dosarul in care este inculpat pentru favorizarea infractorului - Nicolae Popa, condamnat in cazul prabusirii FNI
Miercuri, 06.10.2010, 00:00Mircea Badea despre declaratia presedintelui Traian Basescu la intrebarea despre acuzatiile pe care i le-a adus Sorin Ovidiu Vantu.
Vineri, 17.09.2010, 10:17