Românii din Marea Britanie ar putea să nu resimtă nicio schimbare odată cu ieșirea din Uniunea Europeană. După Brexit, Anglia ar putea să asigure în continuare libera circulație pentru cetățenii europeni, astfel că nu vor exista schimbări de această natură.
Vineri, 10.01.2020, 17:27Sute de refugiati economici se ineaca in Mediterana. Milioane de romani si de bulgari, cetateni ai Uniunii Europene, asteapta sa fie acceptati in spatiul de libera circulatie Schengen si se lovesc de amanari.
Vineri, 01.11.2013, 12:15Aproximativ un sfert dintre romanii intervievati au declarat ca nu se simt liberi, conform unui sondaj al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), scrie Jurnalul.ro. Aceasta impresie este creata de nivelul de trai scazut (15%), conform cercetarii.
Vineri, 23.03.2012, 00:00Parlamentul European (PE) a aprobat rezolutia privind libera circulatie a muncitorilor romani si bulgari in Uniunea Europeana, initiata de grupurile socialistilor si popularilor din PE, informeaza AFP.
Joi, 15.12.2011, 00:00O declaratie data vineri pe surse la Paris a starnit interpretari diferite in presa internationala, care a anuntat ca, din cauza afluxului de refugiati nord-africani, Franta vrea sa iasa din acordurile Schengen, deci sa reintroduca verificarile la frontiera, cel putin pentru o perioada.
Sambata, 23.04.2011, 00:00"Oameni de diferite nationalitati trebuie sa aiba dreptul de a trai in orice loc in Rusia. Nu va fi niciun China Town in aceasta tara", a declarat luni presedintele rus Dmitri Medvedev in cadrul sedintei comune a Consiliului de Stat si a Comisiei Prezidentiale privind Proiecte nationale prioritare, informeaza Interfax
Luni, 27.12.2010, 00:00La finalul intrevederii cu Angela Merkel, premierul Emil Boc a declarat ca Germania va liberaliza piata muncii pentru lucratorii sezonieri, incepand cu 1 ianuarie 2011. In prezent, Germania se numara printre statele membre UE care mentin restrictii pentru muncitorii romani si bulgari.
Marti, 12.10.2010, 00:00Un investitor care ar ataca pragul de detinere de la SIF-uri la Curtea de Justitie de la Luxemburg ar putea avea castig de cauza, pe motiv ca acesta incalca libera circulatie a capitalului, considera Lavinia Tec, avocat si lector universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. Pragul care limiteaza in prezent detinerile de la SIF-uri este cel mai controversat subiect de pe piata de capital, facand obiectul multor dezbateri de-a lungul timpului.
Marti, 21.09.2010, 00:00"Tarile ca Romania sunt burdusite cu subventii, sunt eligibile pemtru creditele din Obiectivul 1. Insa in loc sa se ocupe de integrarea minoritatilor, ei profita de principiul liberei circulatii pentru a se debarasa de cetatenii pe care nu ii doresc. Aceste tari trebuie obligate sa respecte dreptul european", afirma, intr-un interviu acordat LaVoixDuNord, Gerard Caudron (foto), primarul oraselului Villeneuve-d'Ascq, din apropiere de Lille
Marti, 10.08.2010, 00:00