Vlădutz, bucătarul de la Neatza, vă propune să vă răsfăţaţi papilele cu "Magie cu brânzeturi".
Cuplul de magicieni Eduard și Bianca au fost invitați în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani! Cei doi au realizat cîteva numere inedite de iluzionism, alături de matinali
Are 29 de ani, lucrează ca proiectant, însă este pasionat de magie. Andrei Andronachi a venit vineri la Neatza, unde a oferit o reprezentaţie de zile mari, spre surprinderea celor prezenţi în platou
Cristina Strecopîtov, considerată prima femeia magician din România, a prezentat câteva trucuri de magie pentru cei mici.
La ceas de săbătoare ne întâlnim cu o artistă ce realizează minunății din baloane de săpun.
Cei care au trecut ieri prin dreptul centrului comercial din Tel Aviv s-au întrebat, în primă fază, dacă nu cumva au halucinatii. Şi-au dat seama apoi că bărbatul suspendat în aer e aievea. Iar iluzionistul i-a uimit pe toţi.
Luni, 23.03.2015, 16:56
Andrei Andronachi a fost invitat în platoul de la Neatza, unde a executat un număr interesant de iluzionism. Înainte de asta, însă, el a ținut să precizeze că a învățat foarte greu numele de ”Flavia”, pe care îl aseamănă cu o apă.
Magicianul Verdini a fost invitat în platoul de la Neatza cu Răyvan și Dani! Iluzionistul a încercat un număr special de magie care însă a lăsat urme.. Matinalul Dani a simțit-o cel mai bine pe pielea lui, după ce s-a trezit făcut fleașcă!
Fiecare zi la Neatza este una deosebită, căci invitaţii fac spectacol şi reuşesc să uimească atât membrii echipei, cât şi telespectatorii.
Joi, 26.02.2015, 10:51
Andrei Teaşcă a venit la Neatza cu Academia de magie şi a vorbit despre ucenicii săi.
Fiecare zi la Neatza este una deosebită, căci invitaţii fac spectacol şi reuşesc să uimească atât membrii echipei, cât şi telespectatorii.
Andrei Gîrjob, sosia lui Dani Oțil, a realizat la Neatza câteva trucuri cu cărţile de joc.
Cristina Strecopitov, prima femeie magician din România, a venit la Neatza să prezinte un alt număr inedit de magie.
Experții în paranormal și în științe oculte s-au minunat întotdeauna de cazul lui Aleister Crowley, omul care a reușit să șocheze o lume întreagă.
Marti, 27.01.2015, 14:48
Magicianul Verdini a realizat la Neatza mai multe trucuri spectaculoase.
Pentru prima oară în viaţa lui, Dan Negru va fi asistentul lui Leonard Iosefini într-un număr de magie, în platoul „Next Star”, în ediţia de joi, 27 noiembrie, de la 20:30, la Antena 1.
Miercuri, 26.11.2014, 13:18
Pentru prima oară în viaţa lui, Dan Negru va fi asistentul lui Leonard Iosefini într-un număr de magie, în platoul „Next Star”, în ediţia de joi, 27 noiembrie, de la 20:30, la Antena 1.
Băiatul de 12 ani a fost la un pas să plece pe lumea cealaltă după ce s-a electrocutat! Medicii au reușit să-l salveze, dar puștiul a început o viață nouă cu totul și cu totul diferită față de cea de dinainte de accident
Joi, 20.11.2014, 11:49
Deşi este greu de crezut şi suntem tentaţi să spunem că e vorba despre o păcăleală bine pusă la punct, e cât se poate de real. Michael Grab a devenit celebru în toată lumea datorită creaţiilor sale.
Luni, 03.11.2014, 14:40
Magicianul Jose Ahonen a avut geniala idee de a se evidenţia de ceilalţi artişti, nu prin trucuri inedite, ci prin înlocuirea audienţei cu nişte căţeluşi
Vineri, 31.10.2014, 14:31
Invitat la emisiunea Necenzurat, magicianul Augustin a prezentat două numere de magie inedite pentru telespectatori!
Marti, 14.10.2014, 15:11
Robert Tudor a venit la Neatza și a prezentat câteva trucuri de magie.
Chef Joseph Hadad nu încetează să uimească prin talent şi să răsfeţe papilele gustative ale gurmanzilor.
Marti, 16.09.2014, 20:05
Știm deja cât de iubită este ciocolata însă nu am fi crezut niciodată că aceasta poate fi transformată în ceva atât de spectaculos
Joi, 11.09.2014, 16:26
Cristina Strecopitov, prima femeie magician din România, a venit la Neatza să prezinte un număr inedit de magie.
Un experiment absolut fascinant ne arată că poți mânca dintr-o ciocolată fără ca cineva să-și dea seama că ai făcut asta
Marti, 02.09.2014, 13:46
Cercetătorii de la Harvard au descoperit cum să folosească levitația magnetică pentru a manipula obiecte de mici dimensiuni. Obiectele sunt încorporate într-un lichid magnetic și mișcate cu ajutorul a doi magneți externi.
Marti, 26.08.2014, 14:18
De câteva zile, o nouă modă a acaparat reţelele sociale. Zeci de bărbaţi curajoşi au lăsat deoparte "bărbăţia" şi s-au transformat în celebrităţile de peste hotare.
Joi, 14.08.2014, 22:38
Cel mai tare număr de magie, la Star Matinal... e pe val! Ciprian Morţi te hipnotizează cu trucuri excepţionale. Priviţi!
Joi, 07.08.2014, 10:52
Momente inedite în această dimineaţă, când Cristina Strecopîtov a realizat un moment de magie incredibil.
Marti, 15.07.2014, 12:42
Iluzionistul Cristina Strecopîtov a prezentat la Neatza un număr de magie.
Eduard şi Bianca au pregătit un număr special de magie.
"Nu e ceea ce pare", este expresia pe care mulţi dintre iluzionişti o folosesc mai mereu. Şi chiar au dreptate. Ceea ce ne prezintă nu are nicio legătură cu realitatea.
Joi, 26.06.2014, 15:57
Sunteţi gata pentru cel mai tare truc cu cărţi văzut vreodată? Pe băiat îl cheamă Endrit Ferizoli şi te va pune pe gânduri serios, după momentul următor
Miercuri, 18.06.2014, 11:38
Atunci când vorbim despre magie, ne gândim imediat la Mama Omida. Iată cine a fost ea şi ce lucuri au făcut-o atât de cunoscută!
Miercuri, 30.04.2014, 14:08
Iei drujba în mână și te apuci de tăiat un copac. Mai repede, mai ușor, mai cum poși tu. Dar ce te faci dacă se întâmplă o minune și copacul se ridică "în picioare"?
Luni, 21.04.2014, 09:14
Magicianul Robert Tudor a fost invitat in platoul de la Neatza, unde a executat un numar interesant de iluzionism
Duminica, 20.04.2014, 12:19Magicienii Cristina Strecopîtov și Emil Drăgan au realizat la Neatza un spectacol de magie.
Luni, 14.04.2014, 09:37
Magicienii Cristina Strecopîtov și Emil Drăgan au realizat la Neatza un spectacol de magie.
Uite mâncarea, nu e mâncarea! Aşa au fost păcăliţi câţiva căţei de un magician care a testat reacţia patrupedelor la trucurile lui. La prima încercare, toate animalele au fost debusolate şi au avut o reacţie adorabilă, însă a doua oară nu a mai avut aşa mult succes.
Miercuri, 02.04.2014, 14:59
Un magician din Finlanda a supus câțiva câini la un experiment inedit!
Marti, 25.03.2014, 12:36
Magia este fascinantă chiar și pentru căței. Câteva patrupede au fost supuse unui experiment care le-a trezit pofta de mâncare, dar i-a și dezamăgit profund.
Sambata, 22.03.2014, 10:49
Toată lumea ştie măcar un banal truc în care se foloseşte de cărţile de joc. Îţi va fi aproape jenă să-l mai faci vreodată după ce vei vedea ce moment excepţional a reuşit asiaticul din clipul următor
Vineri, 14.03.2014, 23:14
Mici sau mari, copii de toate vârstele sunt fascinați de magie, motiv pentru care mulți dintre ei spun că vor să se facă iluzioniști când vor crește.
Luni, 03.03.2014, 11:15
Urmăreşte câteva trucuri de magie destinate copiilor.
Magicianul Robert Tudor a fost invitat in platoul de la Neatza, unde a executat un numar interesant de iluzionism.
Indiferent cât te-ai chinui, nu ai cum sa înţelegi cum reuşeşte bărbatul din imaginile următoare să realizeze un moment incredibil
Marti, 14.01.2014, 12:26
Iluzionistii de la Teatrul de Magie si Andrei Teasca au venit la Neatza sa sarbatoreasca 5 ani de activitate.
Matematică, fizică şi magie! Sau, mai corect, foarte mult antrenament. Doar astfel vei putea ajunge să poţi face trucuri precum acest jucător profesionist. Interesant este că francezul în vârstă de numai 26 de ani nu se atinsese de tac până acum opt ani.
Luni, 13.01.2014, 20:41
Magie? Sau talent fără margini? Când el vorbește, câinii îl ascultă fermecați! Iar la TV sunt cei mai mari cascadori!
Luni, 06.01.2014, 20:16