Sunt căsătoriţi de peste 40 de ani, însă au ajuns să se duşmănească de moarte! Doi soţi susţin că nu mai au linişte sub acelaşi acoperiş, iar astăzi vor sta faţă în faţă să îşi decidă viitorul. Neînţelegerile din familia lor...
Luni, 12.04.2021, 18:13La ultima petrecere, Claudia și Ștefan au avut parte și primele neînțelegeri ca și cuplu. Iată ce și-au reproșat cei doi.
Bianca Nuțu, specialist în citirea eu-lui și pasionată de astrologie, prezintă la "Neatza cu Răzvan și Dani" horoscopul acestei zile. Apar multe neînțelegeri.
Toamna anului 2020 vine cu schimbări drastice pentru unele zodii. Dacă unele vor avea probleme financiare ori de sănătate, altele vor întâmpina dificultăți în ceea ce privește viața amoroasă. Mai exact, unii nativi vor fi copleșiți de neînțelegeri, care vor duce, inevitabil, la despărțiri.
Marti, 25.08.2020, 20:00Adda și soțul ei, Cătălin Rizea au revenit în atenția tuturor. Nu oricum, ci în stilul caracteristic, realizând un mic ”scandal”.
Joi, 23.07.2020, 17:40Ziua de 24 ianuarie este sărbătorită separat de autorităţile de Focşani, oraşul Unirii, acestea făcându-şi fiecare propriul program. Aşa se face că vor fi două hore ale Unirii, una anunţată de Prefectură şi alta de Primărie, la ore diferite, situaţia fiind una fără preceddent.
Vineri, 24.01.2020, 11:06Oana şi Laurenţiu au avut o discuţie mai serioasă în ceea ce priveşte dormitul
Vineri, 28.06.2019, 13:26Nicola face declaraţii incredibile despre disputele cu fiica sa. Deşi pare că se înţeleg de minune, ei bine, nu e chiar aşa! Care sunt motivele neînţelegerilor, aflăm chiar de la artistă!
Sambata, 15.06.2019, 09:22Gemenii nu se simt în formă fizic și intelectual de aceea sunt foarte nervoși. Ar fi bine să nu își asume niciun risc pentru că vor avea șanse minime să reușească.
Gemenii nu se simt în formă fizic și intelectual de aceea sunt foarte nervoși. Ar fi bine să nu își asume niciun risc pentru că vor avea șanse minime să reușească.
Tensiuni în coaliția de guvernare. Norica Nicolai dezvăluie nemulțumirile ALDE
Sambata, 02.09.2017, 10:13Tensiunile dintre fete se fac simţite chiar şi în casa băieţilor! Cu fiecare declaraţie, relaţiile dintre fete se înrăutăţesc!
Berbecii vor fi încurajaţi de apropiaţi şi li se vor propune călătorii în străinătate. De asemenea se vor dovedi învingători în negocierile familiale.
Vineri, 02.12.2016, 20:06Eduard și Valentin s-au confruntat în dese rânduri în privinţa orarului utilizării greutăţilor de fitness!
Suntem sensibili și nu ne simțim în formă. Ar fi bine să evităm deciziile importante și să nu facem planuri de viitor în această perioadă, mai ales că la felul în care s-au așezat astrele, nu trebuie excluse nici certurile...
Nici bine nu s-au apucat de treabă, căci au apărut deja primele neînțelegeri. Nea Mărin a avut un schimb de replici cu Diana Munteanu, cea care are, în această seară, la ”Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți”, rol de secretară.
Ionela este dezamăgită că Teodor nu a ajutat-o să pregătească grătarul!
A mai rămas puţin timp până la Marea Finală, dar neînţelegerile dintre Elly şi Cristian par să se înţeţească. De această dată, cei doi s-au certat după ce el şi-a exprimat dorinţa de a pleca în casa băieţilor, iar Elly l-a reţinut.
Ionela propune ca fetele noi să nu mai intre în toaleta pe care o vor folosi doar concurentele care au vechime în competiție.
Băieții se tem că neînțelegerile dintre fete vor afecta relațiile dintre ei!
Împărţirea cumpărăturilor a provocat neînţelegeri între concurenţi!
Grigore şi Mariana au anumite neînţelegeri legate de întocmirea listei de cumpărături.
Constantina şi Raymond au anumite neînţelegeri legate de întocmirea listei pentru cumpărături.
Deranjată de mustrările primite, Oana i-a imputat lui Laur dezordinea lăsată în bucătărie.
Andrei îi reproşează lui Traian că a nu venit să discute cu el despre nemulţumirile pe care le avea la adresa lui!
Viorel i-a reproșat Oanei că le dă satisfacție dușmanilor prin modul în care răspunde la mustrările lui!
După îndelungi cercetări, oamenii de ştiinţă americani ştiu ce trebuie făcut pentru ca un cuplu să-şi păstreze armonia şi să nu ajungă niciodată la separare
Marti, 04.02.2014, 16:12Silviu Prigoană vorbeşte la "Un show păcătos" despre neînţelegerile dintre el şi Adriana Bahmuţeanu.
Vineri, 20.12.2013, 00:00Neînţelegeri între Raymond şi Constantina din cauza lipsei de încredere
Maria a acuzat-o pe Marianita că, din caza ei, nu a primit produsele necesare de pe lista de cumpărături.
Alin şi Andreea nu au dorit să ţina legătura cu George şi Lorena, după terminarea competiţiei!
Chiar daca par cuplul perfect, Mariana si Grigore au numeroase neintelegeri.
Sambata, 02.11.2013, 19:05Traiul in comun genereaza neintelegeri intre fete! Gina este deranjata de modul in care a tratat-o Diana!
Cristina ii marturiseste Dianei ca este dezamagita de atitudinea Claudiei!
Daniela si Iuliana au discutat despre neintelegerile existente intre baieti!
Andrei si Laurentiu s-au suparat pe baietii din celalalt dormitor pentru ca nu i-au mai primit in camera lor si sunt dezamagiti de reactiile lor.
Miercuri, 11.09.2013, 14:52Neintelegeri intre Razvan si Elena.
Dragos si Cornelia discuta despre neintelegerile care au fost intre ei
George si Lorena discuta despre neintelegerile aparute in relatia lor
George a invinovatit-o pe mama lui pentru neintelegerile pe care le are cu Lorena!
Din cauza neintelegerilor aparute tot mai des, Lorena si George au fost la un pas de a se desparti
Neintelegeri intre Lorena si George.
Conflictele dintre Narcisa si Cornelia duc la neintelegeri intre familiile lor.
Neintelegeri intre Dragos si Stefana
Cornelia si Dragos incearca sa lamureasca anumite neintelegeri care au aparut intre ei.
Neintelegeri intre Florin si Iuliana
Neintelegeri intre Cosmin si Cristina.
Nici nu s-a obisnuit bine lumea ca Adelina Pestritu si Liviu Varciu s-au impacat si formeaza iarasi un cuplu, ca bomba a explodat din nou. Cei doi, care sunt divortati din 2010, s-au despartit din nou dupa doar doua saptamani!
Miercuri, 06.03.2013, 12:15Stefania si Florentina nu se inteleg cu noile concurente.
Tensiunile dintre Stefania si Florin au atins cote maxime! Familiile celor doi au venit in platoul emisiunii pentru a-i sustine pe acestia