Ne pregătim de începerea şcolii, dar cum? Pentru părinţi este o perioadă stresantă din toate punctele de vedere. De la regulile stricte pe care trebuie să aibă grijă că le înţeleg cei mici, până la asigurarea celor necesare, toate apasă...
Sambata, 05.09.2020, 19:14
Noi suntem mai mari, asa ca putem fi responsabili. Asta spun liceenii despre începutul neobişnuit al şcolii în perioada pandemiei. Au alte soluţii decât cele propuse de Ministerul Educatiei şi simt că nu au avut un cuvânt de spus în luarea...
Vineri, 04.09.2020, 19:25
În spaţiile deschise, masca de protecţie nu este obligatorie decât în anumite condiţii. Dar unii preferă să o poarte tot timpul.chiar şi în ploaie. O mască de protecţie udă, însă, nu mai este la fel eficientă. Ba chiar poate face mai...
Vineri, 04.09.2020, 19:18
Plecăm în vacanţă, dar ce facem cu prietenii necuvântători pe care nu îi putem lua cu noi când plecăm de acasă? Vorbim despre şerpi, șopârle, găini, dar şi despre pisici sau chiar căței atunci când pensiunile nu acceptă prezenţa...
Vineri, 04.09.2020, 16:30
Începutul de an școlar este de departe provocarea momentului, în condițiile în care hotărârile luate de autorităţi la centru nu sunt neaparat aplicabile în teritoriu. Deşi în şcoli trebuie luate măsuri suplimentare de igienă, multe...
Vineri, 04.09.2020, 16:14
Septembrie la mare era o experienţă relxantă pentru cei care nu agrează aglomeraţia şi căldura excesivă. Vorbim de anii dinaintea pandemiei, pentru că acum lucrurile s-au schimbat.
Vineri, 04.09.2020, 08:25
Cinematografele s-au redeschis doar în teorie. În practică, în Capitală, doar o singură rețea de cineplexuri a redeschis. Celelalte amână deschiderea până la publicarea normelor în Monitorul Oficial. Nici publicul nu s-a grăbit să vină...
Joi, 03.09.2020, 16:31
Pandemia a anulat filmările pentru mai multe producţii cinematografice din toată lumea. Şi de peste Ocean, evident. Vedetele de la Hollywood s-au adaptat. Van Damme, de pildă, a devenit protagonistul unui videoclip muzical, regizat de propria lui...
Joi, 03.09.2020, 12:53
Averea cumulată a miliardarilor americani a crescut cu 800 de miliarde de dolari, doar anul acesta. În procente înseamnă o creştere de peste 25% a veniturilor.
Joi, 03.09.2020, 12:49
Avem festivaluri de film. Din fericire, ele chiar se ţin şi au scos proiecţiile în stradă. Dupa TIFF, Astra Film Festival transformă Sibiul în capitala filmului, de mâine, pentru 10 zile.
Joi, 03.09.2020, 12:43
Copiii din Spania sunt învăţaţi să lupte cu noul coronavirus fără să renunţe la activitatea lor preferată, joaca. La şcoală sau grădiniţă, o ştampilă specială este aplicată pe mâinile lor, pentru a le aminti cât de important este...
Miercuri, 02.09.2020, 19:32
În marea de incertitudini privind noul an şcolar, o problemă veche de ani de zile a fost uitată complet. Cine va face triajul epidemiologic al elevilor? Reţeaua de medicină şcolară e distrusă. Potrivit legii, am avea nevoie de peste 10.000 de...
Miercuri, 02.09.2020, 19:21
Pe plajă, sub umbreluţă, cu marea în faţă şi muzica în surdină. Aşa arată în vremea pandemiei biroul de pe plajă al celor care pot munci la distanţă. Un lux pe care şi-l permit în special IT-iştii, care şi-au luat laptopurile, s-au...
Miercuri, 02.09.2020, 19:18
Dezinfectare, masca de protecţie si distanţare de un metru. Şi tablete, unde e nevoie şi unde se poate. Şi, mai ales, elevi care nu interactioneaza! Sunt regulile de aur pe care Ministerul Educaţiei impreuna cu Ministerul Sanatatii vor sa le puna...
Miercuri, 02.09.2020, 19:12
La Spitalul Judeţean din Ploieşti, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe ameninţă cu demisia în bloc. Specialiştii spun că nu mai fac faţă numărului imens de pacienţi. Şi nu este singura problemă. Medicii spun că, deşi muncesc...
Miercuri, 02.09.2020, 16:17
Ritmul alert de viaţă, nivelul scăzut de trai şi, mai nou, pandemia îşi lasă tot mai des amprenta pe starea noastră de spirit. Este părerea specialiştilor care confirmă, încă o dată în plus, că depresia este boala secolului.
Miercuri, 02.09.2020, 12:26
Cătălin Oprişan a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", cum se joacă hora în pandemie.
Cătălin Oprişan a prezentat la rubrica "Smiley News", de la Neatza cu Răzvan și Dani, cum se joacă hora în pandemie.
Aşteptată cu nerăbdare de luni bune, deschiderea restaurantelor în interior nu a atras valurile de clienţi pe care le visau patronii. Prima zi de toamnă a fost una de vară autentică, cu multe grade în termometre, aşa că cei mai mulţi au...
Marti, 01.09.2020, 19:15
Pe timp de pandemie, Florin Ristei a susținut concerte doar în mediul online, dar în ultima zi de vară, artistul a urcat pe scenă alături de Irina Baianț.
Crește numărul copiilor abandonați după începutul pandemiei. Criza care a venit o dată cu virusul a lovit dur în familiile care se descurcau greu şi înainte. Rămaşi fără locuri de muncă şi fără posibilitatea de a-şi creşte copiii,...
Luni, 31.08.2020, 19:29
Cu două săptămâni înainte să înceapă noul anul şcolar, Ministerul Educaţiei nu ştie nimic clar. Vine în schimb cu un sondaj care arată că majoritatea părinţilor optează pentru şcoala faţă în faţă. Şi cu promisiunea că mâine...
Luni, 31.08.2020, 19:22
Teatrele se redeschid si ele, dar drama e in culise, iar comedia la intrare in teatru. Actorii nu au voie să interacţioneze la mai puţin de 1 metru şi jumătate, iar scena va fi împărţită pentru a putea respecta distanţa fizică. Mai mult,...
Luni, 31.08.2020, 19:20
Niciun weekend fără amenzi în cluburile de lux din Mamaia. Fără niciun efect, iar petrecerea a fost în toi şi în acest sfârşit de săptămână. Petrecerile s-au desfăşurat ca şi cum pandemia ar fi fost doar un scenariu de film....
Luni, 31.08.2020, 19:17
Mâine vine toamna şi, o dată cu ea, prima nota de plată la restaurante. Cinematografele, sălile de spectacol şi restaurantele se deschid dupa o jumatate de an de pauza. ROmania este ultima ţară din Europa care a ţinut toată vara localurile...
Luni, 31.08.2020, 19:12
Lipsa spatiului nu mai este o problemă pentru cei care vor să aibă propria gradină cu legume şi flori. Pandemia ne-a învătat că până si balconul se poate transforma usor în grădină. Dacă sunt alese cu grijă si plantate corect, un metru...
Luni, 31.08.2020, 16:32
Pandemia de coronavirus are o mulţime de efecte nedorite asupra tuturor. Sunt însă oameni cărora le schimbă complet viaţa. Este şi cazul copiilor abandonaţi de familiile lor. Un raport al Direcţiei Pentru protecţia Copilului Iaşi arată că...
Luni, 31.08.2020, 16:08
Pe timp de pandemie, românii au ales în număr tot mai mare Delta Dunării, fiind una dintre cele mai sigure atracții turistice.
Pasiunea pentru aviaţie este mai presus de pandemie. O spun tinerii care visează să devină piloţi, chiar dacă industria încă nu a decolat. În cea mai dificilă perioadă din istorie pentru aviaţie, curg înscrierile la cursurile de piloţi...
Duminica, 30.08.2020, 19:52
Berea şi-a pierdut din efervescenţă în pandemie. Cu terase şi restaurante închise, fără petreceri, consumul s-a redus drastic. La fel şi vânzările. Cel mai greu a fost pentru micii producători de bere artizanală.
Duminica, 30.08.2020, 19:48
Sunt şi afaceri care înfloresc în pandemie. Spălătoriile de tip self service, până de curând o nişă în România, se transformă într-un business profitabil. Teama de îmbolnăvire i-a făcut pe proprietarii de maşini să se îndrepte spre...
Duminica, 30.08.2020, 19:22
Restricţiile impuse de pandemie au scos oamenii în stradă în cele mai mari capitale ale Europei. În Berlin, aproape 40.000 de manifestanţi, împărţiţi în două grupuri, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de măsurile severe luate de...
Duminica, 30.08.2020, 08:56
E oficial, de marţi 1 septembrie se deschid restaurantele şi cafenelele. Nu însă şi barurile şi cluburile de noapte. Nimeni nu ştie însă cum vor face autorităţile diferenţa între unele şi altele, mai ales că funcţionează după aceeaşi...
Vineri, 28.08.2020, 19:14
Pandemia de coronavirus a dat peste cap nu doar planurile mirilor, care au fost forţaţi să-şi amâne nunta, ci şi venituile celor care trăiesc de pe urma acestor evenimente. O industrie întreagă a fost afectată. Fotografii, organizatoriii de...
Vineri, 28.08.2020, 17:05
Defecţiunea reţelei de apă le dă mari bătăi de cap localnicilor care sunt nevoiţi să facă naveta cu bidoanele de apă până la un izvoarele din localitate. Şi turismul este afectat, din lipsa apei oamenii nu îşi pot face trataemntele aşa...
Vineri, 28.08.2020, 14:02
S-au dat credite pe bandă rulantă în pandemie! Românii s-au împrumutat mai mult decât înainte, dar ca să-şi cumpere o casă. Speriaţi de izolare cei mai mulţi au dat apartamentele la bloc pentru locuinţe cu curte.
Joi, 27.08.2020, 19:22
Nu ştim exact cum va începe şcoala, dar ştim că elevii ar putea fi obligaţi să poarte masca de protecţie atât la cursuri, cât şi în pauze. Asta înseamnă, în cel mai fericit caz, patru sau cinci ore. Nu mai vorbim de cei care merg şi la...
Joi, 27.08.2020, 19:15
Batem astăzi un nou record negativ: peste 1.500 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. Practic 6% din cei care s-au testat au fost depistaţi pozitiv. Situaţia îngrijorătoare coincide cu o nouă relaxare. Toată lumea aşteaptă anunţul...
Joi, 27.08.2020, 19:06
Cei care plănuiesc să vadă piramidele din Egipt trebuie să ştie că de la 1 septembrie românilor li se cere un test negativ COVID, la intrarea în ţară. Şi restricţiile impuse de mai multe ţări din Europa se schimbă. Belgia a inclus toată...
Joi, 27.08.2020, 16:25
Şcoala începe cu emoţii şi multă confuzie şi în Italia! Oficialii guvernamentali nu au ajuns deocamdată la un conses privind măsurile pe care le vor implementa, iar directorii de şcoli se tem că ar putea răspunde penal pentru elevii care se...
Joi, 27.08.2020, 16:14
După şase luni în care niciun spectator nu le-a trecut pragul, sălile de spectacole ar putea fi redeschise pentru public din septembrie.
Joi, 27.08.2020, 16:10
Primul film lansat în cinematografe din martie, de când a debutat pandemia, este în sfârșit pe marile ecrane. Lungmetrajul "Tenet", filmul verii din acest an, un SF veritabil, a fost lansat și este considerat a fi salvatorul industriei cinematografe, intens afectată în 2020.
Joi, 27.08.2020, 09:17
Pandemia schimbă o serie de reguli şi pentru artişti. ''Atelierele Brâncuşi'' s-au organizat anul acestă într-un cadru de poveste pentru pictori şi sculptori din toată ţara. Artiştii şi-au dat întâlnire în cel mai mare muzeu, organizat...
Joi, 27.08.2020, 07:53
Un sejur la bordul unui vas de croazieră este considerat de mulţi una dintre cele mai plăcute posibilităţi de a vizita lumea. Mai ales că faci bagajele o singură dată şi ai ocazia să vezi numeroase oraşe, uneori pe continente diferite. La...
Miercuri, 26.08.2020, 12:28
A fost abandonată de părinți, când era copilă. Artista a fost crescută de străini, într-un mediu strict, fără să se simtă vreodată iubită. A căutat consolare în brațele unui bărbat, însă a suferit enorm!
Miercuri, 26.08.2020, 11:49
Restaurantele s-ar putea redeschide de pe 1 septembrie! Însă prim-ministrul nu garantează că se va relua activitatea în intreaga ţară. Ludovic Orban spune că va analiza cu atenţie locurile în care s-au înregistrat cele mai multe noi cazuri...
Miercuri, 26.08.2020, 08:17
Răspândirea coronavirusul este în scădere la nivel global, însă omenirea se confruntă cu o nouă problemă: reinfectarea. În ultimele 48 de ore au fost confirmate trei astfel de cazuri. OMS susţine însă că nu este încă momentul să tragem...
Miercuri, 26.08.2020, 08:13
Cântăreață de muzică populară, Nicoleta Voicu, invitata la "Cool Summer Nights", a povestit drama prin care a trecut.
Marti, 25.08.2020, 22:47
Antreprenor, vând afacere! Zeci de pensiuni şi hoteluri din toată ţara sunt scoase la vânzare. Cu restaurantele încă închise, patronii nu mai reuşesc să faţă cheltuielilor mult prea mari. Şi cum se apropie iarna, iar perspective de...
Marti, 25.08.2020, 19:29
Continuă scandalul măştilor cumpărate de Guvern pentru persoanele defavorizate. În timp ce ministrul Sănătăţii spune că analizează rezilierea contractului din caua întârzierilor, compania care a câştigat licitaţia a început să livreze...
Marti, 25.08.2020, 19:23