La sfârşitul săptămânii trecute, Petru a întâlnit-o pe Ana, iar spusele ei, că îl va aştepta până va ieşi din competiţie, l-au bulversat enorm. Astfel, el a mărturisit că vrea să sară gardul din nou pentru a fi alături de prietena...
Sâmbătă, între Radu și Petru a izbugnit un conflict de proporții!
Andrada consideră că Radu nu este o persoană sinceră și că a format un cuplu cu ea cu scopul de a câștiga marele premiu!
Roxana intervine în disputa dintre Andrei și Petru!
Radu şi Petru au intrat în acelaşi timp în competiţie, şi-au declarat prietenia, iar acum, au devenit rivali de temut!
Venită de la sute de kilometri, Cătălina îşi doreşte cu ardoare să lupte pentru dragostea lui Petru!
După ce Radu fost acuzat de Petru că este atras de Ana, concurentul a încercat să lămurească situația, însă acest lucru a deranjat-o pe Andrada!
Petru a declarat că Andrei fumează în baie pentru a nu fi surprins de camere!
Petru și Radu au discutat, ca între băieți, despre fete. Cei doi și-au etalat gusturile în materie de domnișoare și și-au povestit cuceririle.
Petru consideră că Andrei îl tratează cu superioritate. Cei doi poartă o discție amicală, iar la final ajung la un numitor comun.
Vechi antipatii au ieșit la iveală, iar reproșurile dintre Petru și Andrei s-au ținut lanț!
Un nou conflict în Casa Mireasă pentru fiul meu! Petru îl acuză pe Radu că este îndrăgostit de Ana!
După ce a părăsit competiția, Ana a realizat că își dorește o relație cu Petru!
În urma voturilor date de concurenți și de telespectatori, Ana este eliminată din competiția ”Mireasă pentru fiul meu”.
Cătălina, o admiratoare a lui Petru, a venit la sute de kilometri doar pentru a se întâlni cu acesta.
Tensiunile dintre Petru, Radu și Andrada au crescut în intensiate. După apropierea celor doi concurenți, fosta parteneră a lui Radu a început să-și pună întrebări.
În urma scrisorii primite de Ana de la pretendentul ei de peste mări și țări, reacțiile nu au întârziat să apară în rândul concurenților.
Ana și Petru par a nu-și mai lămuri neînțelegerile. Cei doi și-au împărtășit nemulțumirile în fața psihologului.
Erau cei mai buni prieteni, însă la scurt timp după ce mama lui Radu le-a făcut observaţie că petrec prea mult timp împreună, Andrada şi Petru au avut o discuţie aprinsă. Dacă ea a fost deranjată de replicile pe care le-a avut...
Petru a fost uluit de decizia pe care a luat-o Ana, atunci când a sărit gardul Casei "Mireasă pentru fiul meu!"
Petru a explicat la "Mireasă pentru fiul meu!" motivele pentru care a luat decizia să sară gardul!
Petru de la emisiunea „Mireasă pentru fiul meu” a vorbit pentru prima oară despre motivele pe care le-a avut atunci când a ales să fugă din casă.
Vineri, 03.04.2015, 19:57
La scurt timp după evenimentele de aseară, când Petru a sărit gardul, tatăl Lăuricăi a intervenit telefoni, astăzi, în direct. El a mărturisit că nu este de acord ca fiica lui să aibă o relaţie cu Petru. Mai mult decât atât, el a...
A plăcut-o din prima clipă pe Ana şi a dorit să formeze un cuplu cu ea până în ultimul moment. Chiar dacă a încercat să formeze un cuplu cu Lăurica, acesta a spus că doar s-a folosit ca s-o facă de geloasă pe Ana.
Momente incredibile s-au petrecut în casă după ce Petru a sărit gardul, iar Radu a fost cel mai afectat. A plâns enorm de mult şi cu greu a reuşit Andrada să-l calmeze. De partea cealaltă, Lăurica spune că nu înţelege de ce trebuie să...
A fost criticată intens din cauza situaţiei dintre ea şi Petru, iar acum Lăurica a izbucnit. Ea n-a reuşit să se abţină şi a început să plângă, după ce mama ei i-a spus să aibă grijă de ea şi să-l ignore pe Petru.
Şi-a dorit cu ardoare să-şi găsească sufletul pereche, a plăcut-o pe Ana, însă aceasta nu l-a dorit lângă ea. Mai mult decât atât, după ce s-a folosit de Lăurica pentru a o face geloasă pe cealaltă concurentă şi a fost criticat de...
A spus că a folosit-o pe Lăurica pentru a-i capta atenţia Anei, iar asta a stârnit o reacţie agresivă din partea mamei concurentei. Astăzi, ea i-a transmis fiicei sale să se descurce singură şi să nu mai vorbească despre fratele ei în...
A recunoscut în direct că s-a folosit de Lăurica pentru a o face geloasă pe Ana, iar acum fetele s-au aliat împotriva lui Petru. Cele două fete au criticat aprig gestul lui Petru şi au mărturisit că sunt revoltate de ceea ce a putut să facă.
Şi-a dorit să formeze un cuplu cu Ana, însă aceasta nu l-a vrut, aşa că Petru s-a reorientat. Pentru moment, însă, căci schimbul de priviri pe care l-a avut cu Lăurica a fost doar de moment, din dorinţa de a o face geloasă pe Ana. În...
Petru a recunoscut faptul că s-a apropiat de Lăurica pentru a o face geloasă pe Ana!
Nicolae și Petru, foștii iubiți ai Lauricăi, au avut o confruntare directă, la Mireasă pentru fiul meu!
Petru consideră că Ana nu ar fi trebuit să vină în emisiune deoarece nu este pregătită pentru căsătorie.
Petru i-a oferit Lăuricăi un buchet de flori, iar de aici s-au iscat reacții din partea Mariei.
Petru consideră că decizia lui Cristian a fost influențată de faptul că Elly nu a încercat să îl integreze în familia lui.
Criticile lui Petru i-au stârnit lui Dănuţ sete de răzbunare!
Momente incredibile a trăit Ana aseară, când a primit un cadou şocant. O rochie identică cu cea pe care fosta soţie a lui Gabi a purtat-o la cununia lor. Dacă Ana s-a arătat uimită de acest cadou, bunica ei a fost revoltată, motiv pentru...
Dănuţ şi Petru nu reuşesc să aibă o discuţie liniştită, iar recent au ajuns din nou să se certe, după ce concurentul a făcut o afirmaţie jignitoare. I-a spus "ţăran obosit", iar asta l-a scos din minţi pe Petru.
Petru, nemulțumit că mai mulți concurenți îl apără pe Gabi, deși îl cunosc de puține zile!
Dănuţ a afirmat că Petru se confruntă cu el în emisiuni, dar în casă nu are curaj să exprime nemulţumirile!
Fetele au fost vizitate de Gabi, fostul concurent, şi au încercat să afle cât mai multe detalii despre ceea ce se întâmplă afară. În acelaşi timp, băieţii au vizionat întâlnirea acestuia prin intermediul unui monitor, iar Petru nu a fost...
S-au plăcut la început, însă relaţia dintre Petru şi Ana nu a funcţionat. Totuşi, cei doi nu reuşesc nici să fie prieteni, căci tot timpul ajung să se certe. Recent, concurentul a criticat din nou atitudinea fetei când a venit bunica ei...
Au intrat în competiţie în acelaşi timp, dar niciunul dintre ei nu a avut noroc în dragoste. Dezamăgiţi de faptul că au fost respinşi, Andrei şi Petru au dezbătut aprins comportamentul fetelor pe care le plac.
A insistat în nenumărate rânduri ca Ana să-i acorde o nouă şansă, însă ea a spus vehement că nu este interesată de el, iar acum Petru a primit sfaturi din partea prietenului său. Acesta i-a sugerat să o uite pe concurentă şi să se...
Are un trecut întunecat, însă acest lucru nu l-a împiedicat să nu vorbească despre el. Petru a fost traficant de droguri şi a recunoscut asta, lucru care a stârnit controverse şi l-a îndepărtat de fete. Acum, însă dr. Cristian Andrei a...
Dănuț este sigur că Petru a intrat în concurs pentru a o cuceri pe Carmen. Concurentul susține că două persoane i-au confirmat acest fapt!
Bianca susțină că prietena ei, Ana, a fost influențată să se apropie de Gabi. Aceasta încearcă să își și argumenteze părerea, dar o parte dintre concurenți nu sunt de acord cu ea.
Gabi a fost criticat dur de concurenți pentru comportamentul său față de bunica și prietena Anei.
Gabi și Petru duc un război crut pentru inima frumoasei concurente Ana. În aceste clipe grele aceasta își găsește consolarea în brațele unei bune prietene.
Faptul că Petru a fost consumator şi dealer de droguri nu mai este niciun secret pentru nimeni, însă concurentul a simţit nevoia să-şi explice trecutul după ce a fost criticat vehement. Trecutul acestuia îl bântuie şi acum, dar Petru este...