La naștere, mamele din România ar putea beneficia de un sprijin material din partea statului, dar doar dacă au fost la controale medicale în timpul sarcinii. Măsura acordării ajutorului material este prezentă într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.
Marti, 24.04.2018, 10:19
Statul le oferă câte 1.450 de lei, sub formă de tichete, a anunţat Ministrul Turismului, aflat pe Litoral înainte de 1 Mai. Deşi vor primi bonurile mult aşteptate, turiştii care ajung la mare vor avea puţine locuri unde să le poată folosi.
Marti, 24.04.2018, 09:08
Din fericire, şoferul a ieşit la timp din maşină, iar echipajele de pompieri chemate în ajutor au stins flăcările care ieşeau de sub capotă. Din cauza incidentului, în zonă s-a circulat cu mare dificultate. Se pare că incendiul a izbucnit...
Marti, 24.04.2018, 08:32
Trafic îngreunat pe DN1, mașină în flăcări.
Marti, 24.04.2018, 08:32
Potrivit unui sondaj Euro-barometru, populaţia ţării noastre se plânge de numeroase probleme precum sănătatea, injustiţia şi inegalitatea de şanse. Aproximativ 30.000 de europeni au participat la acest studiu.
Marti, 24.04.2018, 08:18
Statul le oferă câte 1.450 de lei, sub formă de tichete, a anunţat Ministrul Turismului, aflat pe Litoral înainte de 1 Mai. Deşi vor primi bonurile mult aşteptate, turiştii care ajung la mare vor avea puţine locuri unde să le poată folosi.
Marti, 24.04.2018, 08:15
Zeci de mii de români dar şi straini, iubitori de animale, au semnat o petiţie on-line şi au reuşit astfel să obţină transferul unicului exemplar de urs brun al grădinii zoologice din Piatra Neamţ. Acolo, animalul a trăit în condiţii...
Marti, 24.04.2018, 08:12
O sută de turişti au fost coborâţi de pe munte, iar autorităţile au ridicat două elicoptere deasupra Cheilor Argeşului, să oprească flăcările. Vântul a dus însă la extinderea lor, până aproape de Transfăgărăşan, care a fost închis...
Marti, 24.04.2018, 08:10
Suspectul îi ceruse însă 3.000 de euro victimei, bani pe care anchetatorii i-au găsit asupra sa. Adolescentul, care este din Constanţa, a fost interceptat în timpul unor conversaţii telefonice cu complicii săi. În urma verificărilor s-au mai...
Marti, 24.04.2018, 08:01
Totul după ce şoferul ar fi vrut să întoarcă în mijlocul şoselei după ce a ratat ieşirea spre Lugoj, nu s-a asigurat, iar microbuzul a fost izbit în plin de o maşină. Toţi cei 6 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, la fel şi...
Marti, 24.04.2018, 07:58
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo valabilă în următoarele două săptămâni.
Marti, 24.04.2018, 07:47
Bucureştenii care tranzitează nordul Capitalei sunt în pericol. Podul Constanţa este într-o stare avansată de degradare şi riscă să se prăbuşească. Totul în vreme ce oficialii de la Ministerul Transporturilor și cei de la...
Luni, 23.04.2018, 22:18
Expertiza în cazul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată la mai bine de patru ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion. Astazi a fost depusă în dosarul instrumentat la Parchetul General şi are aproape 1300 de pagini.
Luni, 23.04.2018, 20:11
Noul sezon ,,Chefi la cuţite" este cel al poveştilor. În această seară, Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu vor fi impresionaţi nu doar de preparate, ci şi de concurenţi. În spatele uşilor se ascund oameni cu destine care îi emoţionează...
Luni, 23.04.2018, 20:00
În plină criză de vaccin, medicii din Capitală cer condiţii mai bune pentru transportul dozelor. Au solicitat Primăriei Capitalei o maşină frigorifică specială, ca să poată duce serul în siguranţă de la Direcţia de Sănătate Publică, la cabinetul medical.
Luni, 23.04.2018, 19:58
Ministerul Turismului va începe de săptămâna viitoare să distribuie vaucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Anunţul a fost făcut de ministru pe litoral, unde a venit să inspecteze starea plajelor înainte de mini-vacanţa de 1 Mai....
Luni, 23.04.2018, 19:54
Minivacanţa de 1 Mai deschide oficial sezonul costumelor de baie. Este perioada în care cei care vor să arate bine sub razele soarelui caută soluţii ca să scape de kilogramele în plus. Saloanele vin cu aparate-minune care promit să-ţi...
Luni, 23.04.2018, 19:52
Decizie a Executivului în ceea ce priveşte refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Guvernul a trimis o sesizare la Curtea Constituţională, după ce premierul Viorica Dăncilă s-a...
Luni, 23.04.2018, 19:50
În plină criză de vaccin, medicii din Capitală cer condiţii mai bune pentru transportul dozelor. Au solicitat Primăriei Capitalei o maşină frigorifică specială, ca să poată duce serul în siguranţă de la Direcţia de Sănătate Publică,...
Luni, 23.04.2018, 19:48
Ard pădurile de lângă Cetatea lui Vlad Ţepeş, din Argeş, de peste 24 de ore. Aproape o sută de turişti au fost coborâţi de pe munte, iar autorităţile au ridicat două elicoptere deasupra Cheilor Argeşului, să oprească flăcările.
Luni, 23.04.2018, 19:46
Expertiza în cazul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată la mai bine de patru ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion. Astazi a fost depusă în dosarul instrumentat la Parchetul General şi are...
Luni, 23.04.2018, 19:43
Bucureştenii care tranzitează nordul Capitalei sunt în pericol. Podul Constanţa este într-o stare avansată de degradare şi riscă să se prăbuşească. Totul în vreme ce oficialii de la Ministerul Transporturilor și cei de la Primărie...
Luni, 23.04.2018, 19:38
Procurorii cercetează Abdicarea Regelui Mihai, din 30 Decembrie 1947, iar DIICOT a deschis un dosar penal şi anchetează falsul istoric şi juridic din acea zi, după ce o asociaţie a făcut o sesizare în acest sens, în urmă cu un an.
Luni, 23.04.2018, 19:36
Aproape un milion de români îşi sărbătoresc ziua numelui, de Sfântul Gheorghe. Înainte de petrecere, mii de credincioşi au stat la coadă cu orele, să se închine la moaştele aduse special din Bulgaria. S-au rugat pentru sănătate şi...
Luni, 23.04.2018, 19:35
Ratele românilor au crescut cu sute de lei pe lună, după ce indicele ROBOR a bătut un nou record.
Luni, 23.04.2018, 19:33
Ratele românilor au crescut cu sute de lei pe lună, după ce indicele ROBOR a bătut un nou record. Are cea mai mare valoare din ultimele cinci luni, iar asta se traduce prin dobânzi mai mari. Analiştii financiari vorbesc despre un scenariu sumbru,...
Luni, 23.04.2018, 19:26
Banii ascunşi în casă nu sunt în siguranţă, mai ales atunci când şi alţii ştiu de existenţa lor. Un bărbat a rămas fără banii luaţi pe o maşină, zeci de mii de euro, cu care le-a spus apropiaţilor că vrea să cumpere aur.
Luni, 23.04.2018, 19:24
Procurorii cercetează Abdicarea Regelui Mihai, din 30 Decembrie 1947. DIICOT a deschis un dosar penal şi anchetează falsul istoric şi juridic din acea zi, după ce o asociaţie a făcut o sesizare în acest sens, în urmă cu un an. Abdicarea a...
Luni, 23.04.2018, 19:21
Se vor derula scene de telenovelă în Parlamentul României. Producătorii unui serial americano-spaniol au obţinut un prim acord să filmeze scenele noului sezon din "Regina Sudului" pe holurile Casei Poporului.
Luni, 23.04.2018, 19:19
Băieţelul avea trei luni şi a adormit după ce familia l-a adus acasă de la biserică. După câteva ore, mama l-a luat în braţe şi a observat că băiatul ei nu mai respiră.
Luni, 23.04.2018, 19:17
Mai sunt doar patru zile până la marele exod spre litoral, dar drumul spre distracţie trece prin gropi şi pericole. Autostrada Soarelui are zeci de kilometri de cratere, pe care drumarii au început să le acopere rudimentar: cu găleţi şi peturi tăiate cu foarfeca.
Luni, 23.04.2018, 19:16
25 de minute, atât a durat până când medicii sosiţi la locul tragediei de pe râul Jiu au început să-l resusciteze pe instructorul de rafting înecat. Un protocol i-ar fi împiedicat să intervină pe marginea apei, unde Arthur Manea fusese scos...
Luni, 23.04.2018, 19:14
În România, nici copiii nu scapă de taxe. O demonstrează cazul incredibil al unei fetiţe de şase ani din Iaşi, somată de Casa de Asigurări de Sănătate să-şi plătească spitalizarea. Funcţionarii au fost convinşi că fata, internată în...
Luni, 23.04.2018, 19:11
Mai sunt doar patru zile până la marele exod spre litoral, dar drumul spre distracţie trece prin gropi şi pericole. Autostrada Soarelui are zeci de kilometri de cratere, pe care drumarii au început să le acopere rudimentar: cu găleţi şi peturi...
Luni, 23.04.2018, 19:08
Scene terifiante au avut loc într-una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală. Un bărbat cu probleme psihice a fost filmat în timp ce umbla înarmat cu o sabie pe străzile din Centrul Istoric.
Luni, 23.04.2018, 19:08
Un copil de nouă ani şi-a văzut tatăl înjunghiat de actualul iubit al mamei! Totul a pornit după ce băiatul i-ar fi mărturisit părintelui că tatăl său vitreg îl loveşte. Când a cerut explicaţii, bărbatul a fost atacat şi e acum în...
Luni, 23.04.2018, 19:05
Scene terifiante în unul dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei. Un bărbat cu probleme psihice a fost filmat în timp ce umbla înarmat cu o sabie pe străzile din Centrul Istoric. Îngroziţi, turiştii şi trecătorii au fugit din calea...
Luni, 23.04.2018, 19:02
O fată de oraş şi o măicuţă au stârnit hohote de râs pe scena iUmor! Desigur, a fost vorba despre nişte roluri interpretate senzaţional de două concurente. Juriul şi telespectatorii au savurat momentul de satiră. Şi le-au trimis direct...
Luni, 23.04.2018, 16:58
Mulți dintre români s-au obişnuit cu meniurile şi setările în limba engleză! Mai mult, unele cuvinte au intrat în limbajul curent. Unii nu mai spun că au împărţit ceva. Le este mult mai simplu să spună că "au sheruit". Cu toate acestea, parlamentarii vor ca instrucţiunile să fie şi în limba română. Cam greu, spun experţii IT. Mulţi termeni nu se pot traduce, plus că - dacă ar apărea dintr-o dată în limba română - oamenii nu ar înţelege nimic.
Luni, 23.04.2018, 16:51
Dacă un italian get-beget s-ar încumeta să intre într-o pizzerie românească ar leşina instantaneu, în clipa în care ar citi meniul! În România, există pizza cu burgeri, cu cartofi prăjiţi, cu cremă de ciocolată şi cu un blat gros şi...
Luni, 23.04.2018, 16:35
50.000 de cărţi vechi, multe valoroase, aşteaptă să fie luate acasă, gratis, la Timişoara. Mulţi tineri, studenţi, oameni de toate vârstele sunt aşteptaţi timp de cinci zile la Biblioteca Centrală din Universitatea de Vest pentru a...
Luni, 23.04.2018, 16:32
Acolo unde există voinţă, există şi rezultate! O demonstrează o echipă de şapte ploieşteni care reuşesc să transforme din ce în ce mai vizibil principalul parc al oraşului. Până mai ieri, era doar un maidan plin de bălării. Acum...
Luni, 23.04.2018, 16:29
Amendă-record pentru firma din Cugir la care lucrau, la negru, cei nouă oameni care au avut parte de un sfârşit cumplit, după ce au căzut cu dubiţa în apele râului Bistriţa! Din autovehicul a scăpat un singur bărbat şi asta pentru că a reuşit să iasă prin parbriz.
Luni, 23.04.2018, 16:29
Podul care face legătura între Muntenia şi Moldova a intrat în reparaţii capitale! Iar asta înseamnă un trafic mult îngreunat. Autorităţile din Buzău au luat toate măsurile necesare, cu toate acestea nu pot influenţa cu nimic cozile de...
Luni, 23.04.2018, 16:25
Iubitorii de animale au demonstrat că forţa Internetului nu poate fi ignorată! Altfel nu ar fi reuşit să convingă autorităţile din Piatra Neamţ să permită transferul unicului exemplar de urs brun, aflat la grădina zoologică din oraş.
Luni, 23.04.2018, 16:20
Deşi vremea şi-a făcut de cap până la final de martie, viticultorii spun că nu e cazul să ne facem griji! Strugurii se vor face, aşa că vom avea pe mese vinuri româneşti. Mai mult, proprietarii garantează că, anul acesta, calitatea vinului...
Luni, 23.04.2018, 16:19
Edilii din Tg. Jiu au găsit modalitatea de a proteja operele lui Brâncuşi de cei care nu ştiu să le aprecieze la justa lor valoare! Acum, autorităţile locale se confruntă cu o nouă provocare. Cum să protejeze operele de ciori. Şi nu doar...
Luni, 23.04.2018, 16:17
Majoritatea românilor s-au obişnuit cu meniurile şi setările în limba engleză! Mai mult, unele cuvinte au intrat în limbajul curent. Unii nu mai spun că au împărţit ceva. Le este mult mai simplu să spună că "au sheruit". Cu toate acestea,...
Luni, 23.04.2018, 16:15
Amendă-record pentru firma din Cugir la care lucrau, la negru, cei nouă oameni care au avut parte de un sfârşit cumplit, după ce au căzut cu dubiţa în apele râului Bistriţa! Din autovehicul a scăpat un singur bărbat şi asta pentru că a...
Luni, 23.04.2018, 16:12
ROBOR a înregistrat azi o creştere spectaculoasă.
Luni, 23.04.2018, 16:09