Antena Căutare

Articole despre traditii

Tradițiile din luna septembrie

Tradițiile din luna septembrie

Tradiţia spune că în luna lui septembrie există o mulţime de obiceiuri care trebuie respectate cu sfinţenie. Iata ce trebuie sa facem pentru a avea noroc tot anul.

Sambata, 09.09.2017, 16:02
La mulți ani, Maria și Marian! Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică; Ce NU e permis să faci astăzi

La mulți ani, Maria și Marian! Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică; Ce NU e permis să faci astăzi

Creştinii sărbătoresc vineri, Naşterea Maicii Domnuluisau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. Peste 2 milioane de români poartă numele de Maria şi Marian ori derivate ale acestora.

Vineri, 08.09.2017, 08:01
Soţii Tand şi Corina, prezenți la cele mai frumoase tradiţii din Maramureș

Soţii Tand şi Corina, prezenți la cele mai frumoase tradiţii din Maramureș

Distracţia continuă în Maramureş! Soţii Tand şi Corina nu se mai opresc din petrecut şi participă la cele mai frumoase tradiţii de Sfânta Maria! Să nu vă mai spun cu ce bucate alese se rasfaţă.

Marti, 15.08.2017, 20:41
Credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare! Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci pe 15 August

Credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare! Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci pe 15 August

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 august), prin care este comemorată strămutarea la ceruri a Maicii Vieţii, este mărturisită de  Apostolii înşişi. Aceştia, prin dumnezeiască minune, au fost prezenţi la măreţul eveniment de la Ierusalim, cu excepţia Sfântului Apostol Toma - ce va ajunge abia la câteva zile după Adormirea Maicii Domnului.

Luni, 14.08.2017, 18:41
Obiceiuri, tradiţii şi bucate savuroase la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului

Obiceiuri, tradiţii şi bucate savuroase la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului

Norocoşii acestui weekend sunt mureşenii.

Duminica, 30.07.2017, 11:21
Obiceiuri, tradiţii şi bucate savuroase la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului

Obiceiuri, tradiţii şi bucate savuroase la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului

Norocoşii acestui weekend sunt mureşenii. Ei se înfruptă din toate bunătăţi, la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Văii Mureşului. Cum sărbătoarea a coincis cu Ziua Imnului Naţional, vizitatorii au avut parte şi de un moment inedit.

Duminica, 30.07.2017, 09:40
Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat cel care aduce ploaia pe pământ. Ce NU este bine să faci astăzi!

Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat cel care aduce ploaia pe pământ. Ce NU este bine să faci astăzi!

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte joi pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

Joi, 20.07.2017, 08:07
Parada costumelor populare la Festivalul Internaţional de Folclor Muzici şi Tradiţii

Parada costumelor populare la Festivalul Internaţional de Folclor Muzici şi Tradiţii

Cea de-a a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor "Muzici şi Tradiţii" s-a desfaşurat între 30 iunie şi 2 iulie în parcul Cişmigiu din Capitală.

Joi, 06.07.2017, 12:26
Tradiţiile pot fi hilare pentru străini. Pe prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, i-au făcut să uite de eticheta regală

Tradiţiile pot fi hilare pentru străini. Pe prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, i-au făcut să uite de eticheta regală

Imaginile au fost filmate în timpul turneului din Canada. Cântecul tradţional inuit îi prinde pur şi simplu nepregătiţi. Cei doi îşi aruncă priviri vinovate, dar nu reuşesc să se abţină din râs. Cântecul inuit din gât este, în mod...

Marti, 04.07.2017, 20:08
Tradiţiile româneşti nu încetează să ne uimească. După nuntă, o mireasă şi alesul ei s-au lăsat traşi de o maşină, pe uliţele satului

Tradiţiile româneşti nu încetează să ne uimească. După nuntă, o mireasă şi alesul ei s-au lăsat traşi de o maşină, pe uliţele satului

Tradiţiile româneşti nu încetează să ne uimească. După nuntă, o mireasă şi alesul ei s-au lăsat traşi de o maşină, pe uliţele satului.

Luni, 03.07.2017, 13:43
Tradiţiile româneşti nu încetează să ne uimească. După nuntă, o mireasă şi alesul ei s-au lăsat traşi de o maşină, pe uliţele satului

Tradiţiile româneşti nu încetează să ne uimească. După nuntă, o mireasă şi alesul ei s-au lăsat traşi de o maşină, pe uliţele satului

Învăluiţi într-un nor uriaş de praf, dar veseli, cei doi se distrează printre claxoane, chiuituri şi muzică. Asta în timp ce rochia albă de mireasă mătură toată ţărâna din localitate. Un singur lucru este greu de înţeles: pe ce anume...

Luni, 03.07.2017, 13:32
Sânzienele sau noaptea în care cerurile se deschid și se întâmplă lucruri magice!

Sânzienele sau noaptea în care cerurile se deschid și se întâmplă lucruri magice!

Sânzienele (sau Drăgaica) este o sărbătoare ce încă s-a păstrat printre români. Obiceiul este ținut mai ales de cei  care doresc să alunge spiritele rele sau de tinerele care vor să își afle ursitul.

Sambata, 24.06.2017, 12:03
Astăzi începe Postul Sfinţilor Petru şi Pavel! De ce se împart săracilor  în această zi  colaci, lumânări și mere. TRADIȚII

Astăzi începe Postul Sfinţilor Petru şi Pavel! De ce se împart săracilor în această zi colaci, lumânări și mere. TRADIȚII

Începând de luni, 12 iunie, creștinii intră în postul Sf. Petru şi Pavel,  cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.

Luni, 12.06.2017, 09:31
Tradiţiile de Rusalii, păstrate cu sfințenie de români. De unde vine numele acestei sfinte sărbători

Tradiţiile de Rusalii, păstrate cu sfințenie de români. De unde vine numele acestei sfinte sărbători

Tradiţiile de Rusalii s-au mai pierdut de-a lungul vremii. Sunt, însă, şi români care şi le amintesc şi le păstrează cu sfinţenie. Este o zi importantă pentru credincioşi care, după slujba de la biserică, însoţesc alaiul de preoţi la procesiune.

Luni, 05.06.2017, 08:36
Tradiţiile de Rusalii s-au mai pierdut de-a lungul vremii. Sunt, însă, şi români care şi le amintesc şi le păstrează cu sfinţenie

Tradiţiile de Rusalii s-au mai pierdut de-a lungul vremii. Sunt, însă, şi români care şi le amintesc şi le păstrează cu sfinţenie

Este o zi importantă pentru credincioşi care, după slujba de la biserică, însoţesc alaiul de preoţi la procesiune. Slujitorii Domnului scot, apoi, icoanele din lăcaşul de cult şi, împreună cu localnicii, merg la cimitir să se roage pentru...

Luni, 05.06.2017, 07:47
Credincioșii sărbătoresc Înălţarea Domnului sau Ispasul. Ce NU este bine să faci în această zi sfântă, la 40 de zile după Paște

Credincioșii sărbătoresc Înălţarea Domnului sau Ispasul. Ce NU este bine să faci în această zi sfântă, la 40 de zile după Paște

Creştinii sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii, iar în unele zone oamenii se “bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.

Joi, 25.05.2017, 08:06
Sărbătoare mare pentru români! Ce obiceiuri trebuie să respecți de Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena

Sărbătoare mare pentru români! Ce obiceiuri trebuie să respecți de Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena

Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 21 mai, sunt primii împărați creștini.

Duminica, 21.05.2017, 09:26
Pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii CONSTANTIN şi ELENA. Tradiţii şi superstiţii. Tu ştii ce nu ai voie să faci în această zi?

Pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii CONSTANTIN şi ELENA. Tradiţii şi superstiţii. Tu ştii ce nu ai voie să faci în această zi?

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei slăviţi „întocmai cu Apostolii”, sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai. Sărbătoarea are o putenică legătură cu puterea Sfintei Cruci. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă, în pragul înfruntării cu păgânul Maxenţiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit, la Ierusalim, Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit.

Sambata, 20.05.2017, 17:14
Tradiții de Sfântul Gheorghe. Flăcăii au umblat prin sat iar tinerele i-au aşteptat cum se cuvine

Tradiții de Sfântul Gheorghe. Flăcăii au umblat prin sat iar tinerele i-au aşteptat cum se cuvine

A fost sărbătoare mare de Sfântul Gheorghe şi în câteva zone din ţară oamenii au reînviat tradiţiile. Pe uliţele satului Josenii Bârgăului din Bistriţa Năsăud, Sângeorzul, omul cu frunze adică, a umblat din curte în curte să danseze...

Luni, 24.04.2017, 16:45
La mulți ani! Pe 23 aprilie peste un milion de români își serbează onomastica. Ce trebuie să faci cu gunoiul strâns în ziua Sfântului Gheorghe!

La mulți ani! Pe 23 aprilie peste un milion de români își serbează onomastica. Ce trebuie să faci cu gunoiul strâns în ziua Sfântului Gheorghe!

Ortodocşii îl pomenesc, duminică, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii

Duminica, 23.04.2017, 08:21
Tradiţii în a treia zi de Paşte. Ouăle se ciocnesc "dos cu dos" şi se dau de pomană vinul şi pasca

Tradiţii în a treia zi de Paşte. Ouăle se ciocnesc "dos cu dos" şi se dau de pomană vinul şi pasca

A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte. 

Marti, 18.04.2017, 08:04
Tradițiile din perioada Paștelui. Festin culinar sau sărbătoare religioasă? "Toată lumea așteaptă să mânânce tot ceea ce e mai bun!"

Tradițiile din perioada Paștelui. Festin culinar sau sărbătoare religioasă? "Toată lumea așteaptă să mânânce tot ceea ce e mai bun!"

Miruna a realizat un material cu tradițiile interesante din perioada Paștelui, din toate zonele țării.

Luni, 17.04.2017, 11:25
Tradițiile din perioada Paștelui "Toată lumea așteaptă să mânânce tot ceea ce e mai bun"

Tradițiile din perioada Paștelui "Toată lumea așteaptă să mânânce tot ceea ce e mai bun"

Miruna a realizat un material cu tradițiile interesante din perioada Paștelui, din toate zonele țării.

Luni, 17.04.2017, 10:59
Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce trebuie să faci în Noaptea de Înviere, dacă vrei să-ți meargă bine tot anul

Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce trebuie să faci în Noaptea de Înviere, dacă vrei să-ți meargă bine tot anul

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paști. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ''Mielul lui Dumnezeu'', simbolizând sacrificiul său desăvârșit.

Sambata, 15.04.2017, 18:15
Diana Munteanu te învață tot ce nu știai! Ce tradiții și obiceiuri se țin în Vinerea Mare

Diana Munteanu te învață tot ce nu știai! Ce tradiții și obiceiuri se țin în Vinerea Mare

Vinerea Mare este a cincea zi din Săptămâna Patimilor. Pentru creștini, este o zi de doliu, pentru că este ziua în care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Vineri, 14.04.2017, 13:16
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce semnificaţie are această zi?

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce semnificaţie are această zi?

Vinerea Mare este a cincea zi din Săptămâna Patimilor. Pentru creștini, este o zi de doliu, pentru că este ziua în care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Ce semnificaţie are această zi sfântă şi ce trebuie să facem azi, ne...

Vineri, 14.04.2017, 12:20
Tradiții de Paște din Buzău, Harghita şi Sinaia. Să învăţăm de la cele mai pricepute mâini cum se frămîntă cozonacul sau cum sunt încondeiate ouăle

Tradiții de Paște din Buzău, Harghita şi Sinaia. Să învăţăm de la cele mai pricepute mâini cum se frămîntă cozonacul sau cum sunt încondeiate ouăle

În Joia Mare nu e rost de odihnă. Nici în bucătărie, nici în grădină şi nici în pensiunile sau hotelurile care se pregătesc pentru vizita oaspeţilor.

Joi, 13.04.2017, 19:49
Tradiții de Paște din Buzău, Harghita şi Sinaia. Să învăţăm de la cele mai pricepute mâini cum se frămîntă cozonacul sau cum sunt încondeiate ouăle

Tradiții de Paște din Buzău, Harghita şi Sinaia. Să învăţăm de la cele mai pricepute mâini cum se frămîntă cozonacul sau cum sunt încondeiate ouăle

În Joia Mare nu e rost de odihnă. Nici în bucătărie, nici în grădină şi nici în pensiunile sau hotelurile care se pregătesc pentru vizita oaspeţilor. Ne-am oprit la Buzău, apoi în Harghita şi la Sinaia să învăţăm de la cele mai...

Joi, 13.04.2017, 19:32
În Săptămâna Mare, tradiţiile sunt sfinte! Într-un sat din judeţul Alba, oamenii se pregătesc de Înviere printr-un obicei unic. Cel al "Păştenilor"

În Săptămâna Mare, tradiţiile sunt sfinte! Într-un sat din judeţul Alba, oamenii se pregătesc de Înviere printr-un obicei unic. Cel al "Păştenilor"

Azi, în Joia Mare, de la casa gazdei, obligatoriu un bărbat de 60 de ani, sunt duse la biserică pentru sfinţire, pâinea şi vinul. Pentru această tradiţie, se întorc acasă chiar şi cei plecaţi la mii de kilometri distanţă.

Joi, 13.04.2017, 16:28

Joi, 13.04.2017, 16:18
Românii sărbătoresc azi Joia Mare! Ce tradiții trebuie să faci azi ca să-ți meargă bine

Românii sărbătoresc azi Joia Mare! Ce tradiții trebuie să faci azi ca să-ți meargă bine

Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Ce tradiții și obiceiuri trebuie respectate pentru a avea parte de bine.

Joi, 13.04.2017, 10:34
Sărbătoarea de Florii, semnificații și tradiții

Sărbătoarea de Florii, semnificații și tradiții

Parintele Visarion Alexa a venit la ”Prietenii de la 11” și a vorbit despre sărbătoarea de Florii.

Joi, 06.04.2017, 12:02
Emoţiile au luat sfârşit! Proba bucatelor româneşti a ajuns la final! Bucătăria din Moldova le-a purtat noroc celor din echipa portocalie. Chef Bontea: "O chiftea ne-a bătut, nu-mi vine să cred"

Emoţiile au luat sfârşit! Proba bucatelor româneşti a ajuns la final! Bucătăria din Moldova le-a purtat noroc celor din echipa portocalie. Chef Bontea: "O chiftea ne-a bătut, nu-mi vine să cred"

Chef Scărlătescu, chef Dumitrescu şi chef Bontea scot cuţitele pe masă. E război în bucătărie. Au gătit româneşte, însă nu a fost atât de simplu precum se aşteptau cele trei echipe

Marti, 04.04.2017, 21:36
Oltenia, Ardealul sau Moldova? Prima probă din această seară este... tradiţional românească! Cele trei echipe se întrec în bunătăţi ca la mama acasă

Oltenia, Ardealul sau Moldova? Prima probă din această seară este... tradiţional românească! Cele trei echipe se întrec în bunătăţi ca la mama acasă

Cea de-a doua confruntare aduce cele trei echipe față în față cu mâncarea românească. Acestea au tras la sorți între specificul culinar oltenesc, ardelenesc și moldovenesc

Marti, 04.04.2017, 20:40
Creștinii sărbătoresc Floriile la sfârșitul săptămânii! Ce NU este bine să faci în aceaste zile. Începe de astăzi!

Creștinii sărbătoresc Floriile la sfârșitul săptămânii! Ce NU este bine să faci în aceaste zile. Începe de astăzi!

Numită și Duminica Floriilor, această zi este începutul sărbătorilor pascale și se prăznuiește cu o săptămână înainte de Paști. Anul acesta, Floriile se sărbătoresc pe 9 aprilie, urmând ca pe 16, toți creștinii, ortodocși și catolici să sărbătoarească Învierea Domnului.

Marti, 04.04.2017, 10:16
Românii sărbătoresc Buna Vestire! Ce NU trebuie să faci în această zi sfântă. Tradiţii şi superstiţii!

Românii sărbătoresc Buna Vestire! Ce NU trebuie să faci în această zi sfântă. Tradiţii şi superstiţii!

Buna Vestire, sărbătoare rânduită în cinstea Maicii Domnului, este sărbătorită de Biserica Ortodoxă la 25 martie.

Sambata, 25.03.2017, 09:24
La ce tradiţii ar renunţa vedetele la propria nuntă

La ce tradiţii ar renunţa vedetele la propria nuntă

Aflate la Târgul de nunţi din Capitală, câteva dintre vedetele autohtone au spus la ce tradiţii ar fi dispuse să renunţe la propria ceremonie!

Joi, 09.03.2017, 11:01
Domnilor, țineți cont de TRADIȚII! De ce trebuie să ții seama pe 9 Martie, de „Ziua Bărbatului” şi Sfinţii 40 de Mucenici

Domnilor, țineți cont de TRADIȚII! De ce trebuie să ții seama pe 9 Martie, de „Ziua Bărbatului” şi Sfinţii 40 de Mucenici

După Ziua Femeii, pe 9 Martie, în mai multe zone din țară se celebrează sărbătoarea Mucenicilor și Ziua Bărbatului.

Joi, 09.03.2017, 10:13
Chef Florin și-a luat ilic, hai să mai mâncăm un pic! Surpriză în culisele ”Chefi la cuțite!”: ”Da, frate, sunt mândru că-s român! Dă-mi clopul încoace!”

Chef Florin și-a luat ilic, hai să mai mâncăm un pic! Surpriză în culisele ”Chefi la cuțite!”: ”Da, frate, sunt mândru că-s român! Dă-mi clopul încoace!”

o infuzie de tradiții românești: de la preparate autentice românești, la port tradițional, toate își vor găsi loc în cea de-a cincea ediție a show-ului de la Antena 1.

Luni, 27.02.2017, 20:45
A început Postul Paştelui, cel mai lung şi aspru de peste an: doar două dezlegări la peşte! Ce NU este bine să faci în această perioadă, pe lângă mâncare

A început Postul Paştelui, cel mai lung şi aspru de peste an: doar două dezlegări la peşte! Ce NU este bine să faci în această perioadă, pe lângă mâncare

Postul Pastelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante din an şi de aceea se mai numeşte şi postul mare. În acest post, care începe luni şi durează 40 de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. sunt numai două dezlegări la peşte, în 25 martie de Buna Vestire şi în 9 aprilie, de Florii.

Luni, 27.02.2017, 16:43
Tradițiile românești iau cu asalt platoul „Chefi la cuțite”

Tradițiile românești iau cu asalt platoul „Chefi la cuțite”

​Luni, jurații de la „Chefi la cuțite” au parte de o infuzie de tradiții românești: de la preparate autentice românești, la port tradițional, toate își vor găsi loc în cea de-a cincea ediție a...

Duminica, 26.02.2017, 10:02
Superstiţii neștiute de Dragobete! De ce domnișoarele ghinioniste în Dragoste trebuie să păstreze flori la icoane?

Superstiţii neștiute de Dragobete! De ce domnișoarele ghinioniste în Dragoste trebuie să păstreze flori la icoane?

Românii au varianta lor de "Valentine's Day", una mai frumoasă şi plină de tradiţii! Dragobetele este considerată prima zi de primăvară, când băieţii şi fețele adună flori, în special ghiocei şi cântă împreună

Vineri, 24.02.2017, 17:31
Tradiții neobișnuite de Dragobete. Băieţii își crestează braţul în forma unei cruci şi îşi ating tăieturile

Tradiții neobișnuite de Dragobete. Băieţii își crestează braţul în forma unei cruci şi îşi ating tăieturile

Dragobetele, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii, provenit din tradiţiile dacice şi sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, ”zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Vineri, 24.02.2017, 08:18
Tradiții și distracție pe pârtie, de Sfântul Ioan

Tradiții și distracție pe pârtie, de Sfântul Ioan

De Sfântul Ion, mii de români şi-au sărbătorit ziua numelui pe schiuri. A fost distracţie mare în Alba, pe pârtia de schi de pe Domeniul Şureanu. Iar la Sibiu, în satul Tălmăcel, localnicii le-au arătat turiştilor obiceiuri vechi de sute...

Sambata, 07.01.2017, 20:09
Tradiţii mai puţin cunoscute de Bobotează

Tradiţii mai puţin cunoscute de Bobotează

Azi, în câteva sate s-au auzit împuşcături, iar fetele prinse pe stradă au fost aruncate cu strigături în aer! Nu vă speriaţi, sunt doar tradiţii mai puţin cunoscute de Bobotează. Pe lângă curajoşii care se aruncă după crucea...

Vineri, 06.01.2017, 20:14
Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează! Ce trebuie să faceţi azi pentru a vă merge bine tot anul: De ce sunt interzise certurile şi nu se dă nimic cu împrumut

Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează! Ce trebuie să faceţi azi pentru a vă merge bine tot anul: De ce sunt interzise certurile şi nu se dă nimic cu împrumut

Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Se sfinţesc toate apele şi izvoarele pământului, dar şi Aghiasma Mare prin semnul Crucii. În multe localităţi din ţară, păşirea preotului în casa gospodarilor este aşteptată cu sufletul la gură şi întâmpinată cu tot felul de obiceiuri

Vineri, 06.01.2017, 08:19
Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează

Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează

Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Se sfinţesc toate apele şi izvoarele pământului, dar şi Aghiasma Mare prin semnul Crucii.

Vineri, 06.01.2017, 08:05
Atenție mare! Acestea sunt lucrurile pe care NU TREBUIE SĂ LE FACI sub nicio formă de Bobotează!

Atenție mare! Acestea sunt lucrurile pe care NU TREBUIE SĂ LE FACI sub nicio formă de Bobotează!

Mâine este Boboteaza, aşa că toţi creştinii se pregătesc să o întâmpine aşa cum se cuvine! Mai ales că românii nu duc lipsă nici de tradiţii, dar nici de superstiţii. Aşa că fiecare se organizează aşa cum a...

Joi, 05.01.2017, 16:33
Sunt multe tradiții și superstiții de Bobotează, iar mulți oameni cred în ele

Sunt multe tradiții și superstiții de Bobotează, iar mulți oameni cred în ele

Mâine este Boboteaza, aşa că toţi creştinii se pregătesc să o întâmpine aşa cum se cuvine! Mai ales că românii nu duc lipsă nici de tradiţii, dar nici de superstiţii. Aşa că fiecare se organizează aşa cum a învăţat din...

Joi, 05.01.2017, 16:16
Obiceiuri culinare în noaptea dintre ani! De ce trebuie să mănânci struguri şi peşte de Revelion

Obiceiuri culinare în noaptea dintre ani! De ce trebuie să mănânci struguri şi peşte de Revelion

Una dintre cele mai populare tradiții spune că în meniul de Revelion să includem neapărat peştele și boabele de struguri. 

Sambata, 31.12.2016, 10:20
x