Antena Căutare

Chef Cătălin Scărlătescu, despre relația cu foștii săi ucenici. Îi trimite în străinătate!

Un nou sezon "Chefi la cuţite" este pe cale să înceapă, iar chefii sunt melancolici. Foştii concurenţi le-au rămas la suflet şi ori de câte ori au nevoie de ajutor sunt ajutaţi cu plăcere. 

Un nou sezon "Chefi la cuţite" este pe cale să înceapă, iar chefii sunt melancolici. Foştii concurenţi le-au rămas la suflet şi ori de câte ori au nevoie de ajutor sunt ajutaţi cu plăcere.

Chef Cătălin Scărlătescu a vorbit despre relaţia pe care o are cu ucenicii săi din celelalte sezoane și ne-a surprins foarte plăcut, aşa cum era de aşteptat.

"Eu nu sunt un tip foarte sociabil de fel, așa că cine a avut nevoie, mi-a cerut ajutorul. Sunt însă interesat mereu să găsesc bucătari buni, să cresc pe lângă mine oameni care chiar vor să învețe.

Vara asta, de exemplu, am fost pe baricade pe litoral. Am un proiect frumos cu 4 din cei 6 concurenți ai mei din primul sezon, noi nu ne-am oprit doar la show, ci am continuat colaborarea, la Riviera, în Mamaia, unde am făcut o bucătărie în mijlocul terasei şi am creat un meniu special, iar ei au muncit și s-au jucat culinar.

Iar proiectul acesta continuă, toți cei 4 vor pleca timp de 6 luni în străinătate, fiecare pe alte proiecte, în Grecia, Franța, Norvegia și Italia. Mi-am propus să îi ajut să capete cât mai multă experiență, îi ajutat să meargă acolo, ba chiar unul dintre ei va munci la un restaurant cu 2 stele Michelin din Atena.

Iar următoarea echipă, cea din noul sezon „Chefi la cuțite”, va avea același tratament: cine va dori să muncească lângă mine poate veni în proiectul TheEAM".

Ce surprize le mai rezerva noul sezon concurenţilor, dar şi chefilor, veţi putea vedea începând de luni, 5 septembrie, și marţi, 6 septembrie, de la ora 20:30, doar la Antena 1!

Chef Sorin Bontea a pierdut un pariu pe platourile de filmare „Chefi la cuțite”... Tartarul este mărul discordiei între jurați în prima ediție „Chefi la cuțite”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x