Antena Căutare

Chefi la cuțite. Familia Observator jurizează farfuriile gătite de chefi alături de cele trei familii, în primul battle

Ca în sezoale trecute "Chefi la cuțite", invitați speciali au poposit la masa jurizării și sunt cei care vor decide soarta echipelor. În primul battle din sezonul dedicat familiilor, marea familie a jurnalului de la Antena 1, Observator, va avea un cuvânt de zis.

Ca în sezoale trecute "Chefi la cuțite", invitați speciali au poposit la masa jurizării și sunt cei care vor decide soarta echipelor. În primul battle din sezonul dedicat familiilor, marea familie a jurnalului de la Antena 1, Observator, va avea un cuvânt de zis.

Valentin Butnaru, Olivia Păunescu, Andreea Țopan sau Octavia Geamănu sunt doar o parte dintre cei care gustă din preparatele sofisticate gătite de chefi și de către cele trei familii cu tunici roșii, galbene și mov, în prima confruntare pe echipe.

Primele farfurii, cele gătite de cei chefi alături de familii, au ajuns în fața celor 11 jurați. Familia Observator dă verdictul. Cine este marele câțtigător?

Articolul continuă după reclamă
Chefi la cuțite. Battle 1. Scărlătescu, scos din minți de colegii chefi Bontea și Dumitrescu: Așa gătiți voi?... Chefi la cuțite. Battle 1. Ce au femeile din ziua de azi, omoară bărbații pe aici? Al doilea preparat, bătălie între fet...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Chef Richard Abou Zaki, video adorabil alături de fiica lui, Carlotta. Ce cuvinte a învățat-o în limba română
Chef Richard Abou Zaki, video adorabil alături de fiica lui, Carlotta. Ce cuvinte a învățat-o în limba română
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Cum a arătat farfuria de la Chefi la cuțite, inspirată din animația Shrek. Ce au zis despre acest preparat chefii
Cum a arătat farfuria de la Chefi la cuțite, inspirată din animația Shrek. Ce au zis despre acest preparat chefii
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta vedetei
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e noua ordine mondială
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că i-ar fi sabotat momentul romantic cu Nicola Peltz
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat HelloTaste.ro
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de apă s-au spart
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO BZI
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj Jurnalul
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
"Mâncăm pateu, dar avem BMW". De ce muncitorii din diaspora îşi cumpără mai întâi o maşină scumpă Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x