Antena Căutare

Chef Scărlătescu organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Scoicilor

Festivalul Scoicilor își redeschide porțile anul acesta, la Constanța, în Piața Ovidiu, cu cea de-a IV-a ediție a evenimentului, organizat de Cătălin Scărlătescu. Între 16 și 19 mai, gurmanzii sunt așteptați la un adevărat festin culinar, cu cele mai delicioase rețete cu și despre scoici.

Festivalul Scoicilor își redeschide porțile anul acesta, la Constanța, în Piața Ovidiu, cu cea de-a IV-a ediție a evenimentului, organizat de Cătălin Scărlătescu. Între 16 și 19 mai, gurmanzii sunt așteptați la un adevărat festin culinar, cu cele mai delicioase rețete cu și despre scoici.

Chef Cătălin Scărlătescu, juratul emisiunii Chefi la cuțite, continuă tradiția celui mai drag eveniment al său și promite că toți cei care îi vor trece pragul săptămâna viitoare vor avea parte de nenumărate surprize:

“Festivalul Scoicilor este festivalul meu de suflet, pentru că eu la mare am crescut. E deja al patrulea an în care îl organizăm la Constanța și al șaselea an de când există, pentru că doi ani l-am organizat în Balotești. Anul trecut am avut o surpriză fantastică, am întâlnit nenumărați oameni care au venit din cele mai îndepărtate colțuri ale țării ca să mănânce la festival. Mie nu îmi vine să cred câteodată că în patru ani de zile în care organizez evenimentul în Piața Ovidiu a luat o asemenea amploare. În tot acest timp am descoperit că mâncarea bună este cea care aduce oamenii împreună, indiferent de vârstă, preocupări, indiferent de zonă”, spune Cătălin Scărlătescu.

Tocănițe de midii, scoici sotate cu vin alb sau sos de roșii picant, cu pătrunjel şi usturoi, supe, midii pane, marinate sau tempura și alte delicatese de specialitate, toate se vor regăsi în meniul festivalului din acest an. În edițiile trecute, Festivalul Scoicilor a reunit mii de oameni, uniți de aceeași pasiune comună, mâncarea cu gust și gastronomia.

Articolul continuă după reclamă

”Declar fără nicio urmă de îndoială că sunt primul care a umplut fiecare colțișor din Piața Ovidiu pe zona gastronomică. Sigur, muzicienilor le e mai ușor, dar în zona culinară lucrurile stau puțin diferit. Este incredibil când observ, an de an, câți oameni revin și vin să ne viziteze. Cel mai frumos este că vin din suflet, nu îi obligă nimeni, iar asta mă impinge ca mereu să revin cu și mai multe surprize pentru ei. Suntem ca într-o mare familie”, a mărturisit chef Scărlătescu, ce poate fi urmărit în fiecare marți pe Antena 1, de la 20:00, în sezonul special Chefi la cuțite, dedicat familiilor.

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Scoicilor va fi organizată în Constanța, în Piața Ovidiu, de joi până duminică, între 16 și 19 mai.

Un junior de patru ani a obținut cuțitele chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu... Marți, de la 20:00, pe Antena 1: Ruby gătește cu bunica sa la Chefi la cuțite, în sezonul dedicat familiilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x