Antena Căutare

„Furnicuțele”, invitat Dani Oțil. Trei momente în care a fost copleșit de emoții în fața lui Denise Rifai

Invitat în emisiunea Furnicuțele a fost Dani Oțil. Acesta și-a arătat o latură pe care aproape niciodată nu a afișat-o pe micile ecrane.

„Furnicuțele”, invitat Dani Oțil. Trei momente în care a fost copleșit de emoții în fața lui Denise Rifai | antena 1

Dani Oțil a povestit despre momentul în care i-a cumpărat soției sale o mașină, atunci când aceasta a împlinit 30 de ani. Cu toate acestea, clipa în care i-a dăruit cadoul nu a fost lipsită de amuzament. Acesta i-a oferit mai întâi o cutie în care era o mașinuță de jucărie, dar și cheia adevăratei mașini.

Trei momente în care a fost copleșit de emoții în fața lui Denise Rifai

Prezentatorul de la Neatza a dezvăluit că i-a fost foarte greu să îi facă o surpriză unei femei atât de organizate precum este Gabriela, soția sa. Totul s-a întâmplat înainte de a o cere în căsătorie. A recunoscut că a plâns după una dintre despărțiri și că a avut doar două relații serioase înainte de a fi cu soția sa.

Citește și: „Furnicuțele”, invitat Bogdan de la Ploiești. Prima oară când artistul apare alături de Vanessa într-o emisiune

Articolul continuă după reclamă

Când s-a născut fiul său, Dani Oțil i-a scris acestuia o scrisoare, iar Denise Rifai a citit-o în emisiunea Furnicuțele. Acesta moment l-a făcut pe îndrăgitul prezentator să izbucnească în lacrimi. A dezvăluit că mereu se gândește la situațiile pe care le-ar putea face greșit în creșterea fiului său.

A recunoscut că tatăl său este un om „plângăcios”, și de aici felul în care s-a arătat ca niciodată în emisiunea Furnicuțele.

„Aș vrea să fie fericit și prost, dar fericit.”, a transmis Dani Oțil atunci când a dezvăluit cum i-ar plăcea să fie fiul său, Tiago, în viitor. Cu mintea de acum, prezentatorul de la Neatza a spus că nu și-ar mai pierde vremea.

Și-ar dori, de asemenea, să mai poată să-și vadă toți bunicii „vii” încă o dată. A recunoscut că părinților să-i le-ar spune „iartă-mă”, asta pentru că de-a lungul timpului a petrecut puțin timp cu ei.

Dani Oțil a vorbit despre fratele său la Furnicuțele

În partea din emisiunea Furnicuțele denumită „Lucrare de control”, Dani Oțil a vorbit și despre fratele său, Dorin.

„Am trăit în umbra lui, a fost sportiv de performanță. Toată viața a arătat mai bine ca mine, a fost gimnast. El este calculat, harnicul. Sunt sute de lucruri pe care eu nu le-aș face niciodată. De fiecare dată când mă văd cu el, îmi stă pe limbă.”, a povestit Dani Oțil.

Citește și: „Furnicuțele”, invitat Wargha Enayati. Cine este doctorul de origine iraniană stabilit în România

A recunoscut faptul că în ciuda a situațiilor care s-au întâmplat în viața lor, el câștigă mult mai bine decât fratele său, iar asta nu i se pare „drept”. Cu toate că i s-a spus în repetate rânduri că n-are șanse în anumite contexte, Dani Oțil și-a pavat drumul.

"Furnicuțele", invitat Dani Oțil: "Ce îți dorești să te întreb despre Mihaela Radulescu?". Răspunsul... „Furnicuțele”, invitat DOC. Secretul picant pe care l-a ținut față de mama lui. Toți au roșit când au auzit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Bădescu a aflat după 20 de ani că fostul soț avea un copil cu o altă femeie:
Ramona Bădescu a aflat după 20 de ani că fostul soț avea un copil cu o altă femeie: "Dar din fericire..."
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată mama Ramonei Bădescu. A fost invitata specială a vedetei în platou la Furnicuțele
Cum arată mama Ramonei Bădescu. A fost invitata specială a vedetei în platou la Furnicuțele
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x