Antena Căutare

A apărut o carte pentru copii în care sunt promovate familiile gay!

O carte destinată copiilor, care face referire la o „familie” formată din părinţi de acelaşi sex (gay), şi care a fost publicată în aceste zile şi urmează să fie distribuită în grădiniţele şi librăriile din Santiago, i-a alarmat pe părinţii şi pe politicienii din Chile

O carte destinată copiilor, care face referire la o „familie” formată din părinţi de acelaşi sex (gay), şi care a fost publicată în aceste zile şi urmează să fie distribuită în grădiniţele şi librăriile din Santiago, i-a alarmat pe părinţii şi pe politicienii din Chile.

Cartea se numeşte „Nicolás are doi taţi” („Nicolás tiene dos papás”) şi este publicată de Mişcarea pentru Integrarea şi Libertatea Homosexualilor (Movilh).

În carte, puteţi vedea cum Nicolas, împreună cu cei doi tati, încearcă să le explice colegilor „ce viaţă normală duce”, concluzionând că „nu ar renunţă la o astfel de familie, pentru o altă”. Cartea prezintă viaţă de fiecare zi a lui Nicolas, şi chiar întâlniri între cei doi tati şi mama acestuia.

Autorii mărturisesc că au urmărit că această carte să îi vizeze pe copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani – „o vârstă la care copiii încep să pună întrebări despre propriile origini şi sunt întrebaţi, despre familia lor, de către colegii lor”.

Articolul continuă după reclamă

Petra Thorn a adaptat cartea să „Povestea familiei noastre”, cu ajutorul Lisei Green, care este o mama lesbiană a trei copii concepuţi prin inseminare de la un bărbat donator.

Vezi continuarea AICI.

Angajaţii primesc 6.300 de lei. A început împărțirea tichetelor de vacanță!... Avertizare meteo. Cod galben de ploi și lapoviță în mai multe județe din România!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă
Sorana Cîrstea, revenire de senzație la Australian Open! De la 0-1 la seturi la o victorie impresionantă Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu
Fenomen bizar în Făgăraş. De ce este mai cald la Bâlea Lac, la 2.000 m altitudine, decât în oraşul Sibiu Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x