Antena Căutare

A murit părintele Nicolae Bordaşiu, închis de comuniști, coleg de celulă cu Arsenie Boca în temnițele comuniste

A murit părintele Nicolae Bordaşiu

Părintele Nicolae Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, a trecut la cele veşnice vineri seară, informează http://basilica.ro.

Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. Potrivit sursei citate, părintele Nicolae Bordaşiu a făcut parte din grupul de tineri de la "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns şapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani de închisoare. Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oară în România gama globulină din sânge retro-placentar.

Articolul continuă după reclamă

A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe părintele profesor Dumitru Stăniloae. În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un "Certificat d'habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle".

Părintele Nicolae Bordaşiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

Rezidențiat Carol Davila 2018. Locuri, taxe și condiții... Clinicile private fac afaceri cu voucherele pentru gravide, oferite de stat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x