- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Un câine care se afla pe stradă, a rămas prins în bara de protecție a unei mașinii. Cățelul a scăpat cu viață, dar a avut nevoie de intervenții din partea veterinarilor. Polițiștii au făcut un apel public pentru identificarea stăpânului, incidentul fiind prezentat pe pagina de socializare a celor de la IPJ Cluj, scrie presasm.ro
Oamenii legii anunțau că în jurul orei 9.30, un câine s-a ,,angajat într-o traversare neregulamentară”, în localitatea Cuzdrioaia,din Cluj, fiind acroșat de un autoturism condus de o tânără din Bistrița. Polițiștii au cerut ajutorul pompierilor pentru a scoate în siguranță cățelul, care a suferit leziuni multiple în urma accidentului, scrie aceeași sursă.
Conform oamenilor legii, patrupedul a fost transportat la un cabinet veterinat din Dej, urmând să fie supus unei operații.
În încheierea mesajului, oamenii legii fac apel la toți cei care pot ajuta la găsirea stăpânului acestui animal.