Antena Căutare

De ce trebuie să consumăm fructe și legume de sezon?

Dincolo de recomandarea de a mânca multe legume și fructe proaspete, specialiștii ne sfătuiesc întotdeauna să consumăm fructe și legume de sezon, pentru un aport optim de vitamine și minerale, benefice sănătății corpului.

De ce trebuie să consumăm fructe și legume de sezon?
De ce trebuie să consumăm fructe și legume de sezon

O dietă bazată pe fructe și legume a fost dintotdeauna asociată cu o îmbunătățire a stării de bine și de sănătate a organismului.

Dar, dincolo de îndemnul de a mânca multe fructe şi legume proaspete, întotdeauna specialiştii ne recomandă să consumăm cât mai multe legume și fructe de sezon. De exemplu, primăvara avem nevoie de cât mai multe verdețuri pentru o detoxifiere a întregului organism, după sezonul rece şi consumul de alimente calorice. Vara, când temperaturile depăşesc limita confortului termic, ne sunt de ajutor fructele şi salatele delicioase şi răcoritoare. Toamna este sezonul rădăcinoaselor şi fructelor târzii, pline de vitamine şi minerale care ne pregătesc astfel corpul pentru perioada friguroasă care urmează, întărindu-ne imunitatea. Iarna organismul nostru are nevoie de rezerve pentru a rezista temperaturilor foarte scăzuteși sunt necesare mâncărurile mai calorice. Pentru că dincolo de preferinţele noastre culinare, de diete sau de orice altceva, natura are întotdeauna cea mai bună soluţie pentru noi şi pentru sănătatea corpului nostru.

Citește și: Cum putem combina fructele și legumele de sezon pentru a beneficia maxim de proprietățile lor

Stilul acesta de a mânca de sezon și local ne ajută și din punct de vedere al sănătății, dar și ca buget. Legumele și fructele de sezon și locale sunt mult mai sănătoase decât cele aduse de peste hotare. Cele locale sunt proaspete și pline de nutrienți, cele de import, datorită timpului necesar transportului, nu mai pot fi considerate atât de proaspete.

Echilibrul unei vieţi sănătoase stă în adaptarea noastră la fiecare sezon în parte, iar de aici şi recomandarea de a mânca produse de sezon.

Este bine ca fructele de sezon, atunci când sunt proaspete, să fie consumate în starea lor naturală, pentru a nu-și pierde din nutrienți.

Legumele verzi sunt cele mai sănătoase și, din fericire, găsim multe sortimente, în orice sezon ne-am afla, poate mai puțin iarna.

Citește și: Despre dietele cu legume de vară și conținutul caloric în funcție de preparare

Legumele și fructele se pot consuma de dimineața până seara, însă pentru o dietă corectă, consumul de fructe ar trebui să-și facă loc dimineața, iar apoi să se înceapă cu legumele.

Aportul de vitamine se va face mai mult în prima parte a zilei când organismul este mai odihnit.

Pentru mai multe sfaturi și idei, accesați materialul video de mai jos:

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x