Antena Căutare

Care este povestea Sfântului Nicolae și de ce a fost atât de iubit în trecut

În fiecare an, pe data de 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae. Acesta a avut un rol important în istoria creștină. Poate de aceea, aproape un milion de româi îi poartă numele.

În fiecare an, pe data de 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae. Acesta a avut un rol important în istoria creștină. Poate de aceea, aproape un milion de români îi poartă numele.

Cine a fost Nicolae

Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Patara, din părinți credincioși și bogați. Potrivit Tradiției, din vremea prunciei, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat. Se hrănea numai din sânul drept al mamei sale, iar în fiecare zi de miercuri și de vineri, mânca o singură data și numai după apusul soarelui.

După moartea părinților din cauza unei epidemii, Nicolae și-a împărțit întreaga avere săracilor. Sfântul Nicolae este acum ocrotitorul bătrânilor, al celor nedreptățiți și ajutătorul celor săraci.

Articolul continuă după reclamă

Minunile săvârșite de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae a plecat pentru a se închină la Sfintele Locuri. În timpul călătoriei pe mare, se ivește o furtună cumplită. Toți cei prezenți în corabie se gândeau că vor muri din cauza furtunii. Marea și vânturile s-au liniștit în urmă rugăciunilor lui Nicolae. După ce a potolit marea, a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Datorită acestor minuni, Sfântul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor și al tuturor celor ce călătoresc.

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți, dovadă fiind numărul de peste 800.000 de români care îi poartă numele.

Sursa: crestinortodox.ro

Surpriză de proporții pentru un pescar! A crezut că are de-a face cu o captură uriașă și a dat peste o femeie. A muşcat ... Aici va fi înmormântat Regele Mihai. Se va odihni pe veci alături de soția sa, Regina Ana...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Scutul de protecție al centralei de la Cernobîl a fost avariat. Autoritățile cer refacerea de urgență
Scutul de protecție al centralei de la Cernobîl a fost avariat. Autoritățile cer refacerea de urgență
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Care e diferența dintre deodorant și antiperspirant. Experții au dezvăluit adevărul
Care e diferența dintre deodorant și antiperspirant. Experții au dezvăluit adevărul
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x