Antena Căutare

Cazul de omor din Piaţa Constituţiei - 11 bărbaţi au fost arestaţi preventiv şi 4 au fost plasaţi sub control judiciar pentru omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Unsprezece bărbaţi au fost arestaţi preventiv şi patru au fost plasaţi sub control judiciar pentru omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul de omor de la sfîrşitul lunii septembrie, din Piaţa Constituţiei din Capitală, anunţă Parchetul Tribunalului Bucureşti, care face şi o cronologie a instrumentării acestui dosar.

Conforn Parchetului Tribubalului Bucureşti, în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

- Omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în contextul unei încăierări ce a avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, l-au agresat pe bărbatul de 37 de ani, cu intenţia de suprimare a vieţii, aplicându-i mai multe lovituri cu obiecte dure în zona capului, dar şi pe întreaga suprafaţă a corpului, provocându-i victimei leziuni care au determinat decesul acesteia;

- Încăierare, prev. de art. 198 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în calitate de membru al unui grup a participat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti la o încăierare cu un alt grup de persoane.Concret, pe fondul încăierării, membrii celor două grupuri s-au fugărit şi agresat reciproc cu pumnii şi picioarele, dar şi cu obiecte contondente (bâte din lemn, bricege, ţevi din metal).

- Tulburarea ordinii şi liniştii publice, constând în aceea că la data de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în contextul unei încăierări dintre două grupuri de indivizi, a tulburat ordinea şi liniştea publică, prin aceea că a exercitat violenţe împotriva persoanelor din grupul advers, provocând scandal public ce a condus la crearea unei stări de temere, panică şi insecuritate în rândul persoanelor aflate la faţa locului, străine de cele două grupuri.

Articolul continuă după reclamă

”Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar”, precizează Parchetul.

În seara de 29.09.2019, în jurul orei 22.30, Secţia 17 Poliţie a fost sesizată prin ”Dispeceratul 112” cu privire la faptul că în Piaţa Constituţiei, sector 5 a avut loc o altercaţie în care au fost implicate mai multe persoane. În urma deplasării la faţa locului poliţiştii au constatat că în Piaţa Constituţiei se afla un bărbat, căzut la pământ, în stare de inconştienţă, identificat ulterior, care prezenta mai multe urme de lovituri în zona capului. La faţa locului s-au prezentat şi două echipaje medicale SMURD care au acordat îngrijiri medicale victimei şi au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 60 de minute, dar la ora 23.45 au constatat decesul acesteia.

De asemenea, la faţa locului a fost identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care prezenta urme de sânge în zona capului şi care a declarat că a fost bătut de mai mulţi indivizi care au fugit în direcţii necunoscute.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

La data de 30.09.2019, la sediul I.N.M.L. Mina Minovici a avut loc necropsia bărbatului decedat, concluzia fiind că decesul a fost cauzat de o hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism al extremităţii cefalice, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu un corp dur. Celelalte leziuni constatate, la nivelul spatelui şi membrelor, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în seara zilei de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în urma unor discuţii anterioare dintre doi bărbaţi, în Piaţa Constituţiei, sector 5 s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri,având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior. Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declaraţii persoane vătămate şi martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video şi procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28.09.2019 cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reprosându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi.

”Deşi iniţial ar fi refuzat întâlnirea, în urma insistenţelor succesive, bărbatul a acceptat întâlnirea, în Piaţa Constituţiei, întâlnire în urma căreia s-a înregistrat conflictul care a condus la decesul bărbatului de 37 de ani.

Conflictul şi violenţele izbucnite, dar şi faptul că una dintre persoanele participante la agresiuni rămăsese prăbuşită pe asfalt, fără a se mai mişca, au provocat panică în rândul persoanelor aflate în zonă.

În urma activităţilor ample desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea şi vizionarea a înregistrărilor video pe o distanţă de aproximativ 11 km, au fost identificaţi membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele acestora”, precizează Parchetul.

Sursa : news.ro

Ion Iliescu, declarații despre execuția soților Ceaușescu: ”Nu aveam timp de un tribunal special. Toată lumea a răsuflat... „Mă tem pentru poporul român”! Monștrii care exploatau copii au fost achitați! Reacții incendiare, după decizia româneas...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x