Antena Căutare

Cele mai importante ziare rivale din Australia, unite în protest faţă de restricţiile aplicate presei

Cele mai importante ziare rivale din Australia au demonstrat împreună, luni, împotriva restricţiilor aplicate presei, scrie BBC.

Cele mai importante ziare rivale din Australia au demonstrat împreună, luni, împotriva restricţiilor aplicate presei, scrie BBC.

Ziarele News Corp Australia şi Nine au publicat primele pagini ale ediţiilor de luni sub forma unor articole cenzurate şi marcate cu ştampila „secret”.

Protestul este îndreptat către legile de securitate naţională despre care jurnaliştii spun că au limitat scrierea de articole şi au creat o „cultură a secretului” în Australia.

Guvernul a spus că sprijină libertatea presei, dar „nimeni nu este mai presus de lege”.

Articolul continuă după reclamă

În luna iunie, poliţia a făcut percheziţii la sediul Australian Broadcasting Corporation (ABC) şi în casa unui jurnalist News Corp Australia, fapt care a stârnit un puternic val de critici.

Organizaţiile media au spus că raziile au fost efectuate în urma unor articole care s-au bazat pe informaţii venite de la avertizori. Într-un articol erau făcute acuzaţii privind crime de război, iar altul conţinea detalii despre o posibilă încercare a unei agenţii guvernamentale de a spiona cetăţenii australieni.

Campania de luni a fost susţinută şi de posturi TV, radio şi diverse site-uri.

Michael Miller, preşedinte executiv al News Corp Australia, a publicat pe Twitter o imagine cu primele pagine ale ziarelor companiei, între care The Australian şi The Daily Telegraph. El a îndemnat oamenii să întrebe Guvernul: „Ce încearcă să ascundă de mine?”

Principala companie rivală, Nine, căreia îi aparţin Sydney Morning Herald şi The Age, a publicat prime pagini similare.

David Anderson, director ABC, a declarat: „Australia riscă să devină cea mai secretoasă democraţie din lume”.

Duminică, Guvernul australian a reiterat că este posibil ca trei jurnalişti să fie puşi sub acuzare în urma percheziţiilor.

Prim-ministrul Scott Morrison a spus că libertatea presei este importantă pentru democraţia Australiei, dar a adăugat că „statul de drept” trebuie încurajat. „Asta mă include pe mine sau pe oricare jurnalist sau pe oricine”.

Concluziile unei anchete privind libertatea presei vor fi depuse în Parlament anul viitor.

Campania de acum atrage atenţia asupra faptului că legile mai stricte privind securitatea ameninţă jurnalismul de investigaţie, afectând „dreptul la cunoaştere” al publicului.

De la introducerea, anul trecut, a unei noi legi privind contraspionajul, media au făcut lobby ca jurnaliştii şi informatorii să fie scutiţi pentru a putea raporta informaţii delicate.

Organizaţiile cer o mai mare libertate şi în alte domenii, precum reforme referitor la libertatea de informare şi legile privind defăimare.

Sursa : news.ro

Țara arde și… tânăra dansează provocator! A văzut flăcările și dezastrul din Barcelona și s-a gândit să facă „twerking”,... Hillary Clinton ironizează scrisoarea trimisă de Trump lui Erdogan în ziua lansării ofensivei turce în Siria împotriva k...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x