Antena Căutare

Combinatul chimic Donau Chem Turnu Măgurele şi-a reluat activitatea, după cinci ani de pauză. Combinatul consumă 1,6 milioane de mc de gaze din importuri

Fabrica de îngrăşăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele, din Grupul Interagro, şi-a reluat activitatea, după o perioadă de peste cinci ani în care producţia a fost suspendată, a anunţat luni grupul, care precizează că acest combinat consumă 1,6 milioane de mc de gaze din importuri.

”Grupul de firme Interagro are plăcerea să îşi anunţe partenerii, colaboratorii şi pe toţi cei interesaţi că fabrica de îngrăşăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele şi-a reluat activitatea. După o perioadă de peste 5 ani în care producţia a fost suspendată (data opririi: 11 martie 2015), întreprinderea a repornit gradual instalaţiile astfel încât, în 23 iunie, Donau Chem ajunge, din nou, la o producţie zilnică de circa 1.500 de tone de uree şi 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de mc de gaze”, a anunţat grupul într-un comunicat, care precizează că toată această cantitate reprezintă importuri.

În prezent, unitatea din Turnu Măgurele are un număr de aproximativ 500 de angajaţi, a fost angajat personal în vederea repornirii şi se vor mai face angajări, estimările grupului fiind că va ajunge la 1.000 de salariaţi, până la finalul trimestrului 3 din acest an.

Livrările de produse specifice se vor face atât la intern, cât şi la export.

Pe lângă Donau Chem, grupul InterAgro are deja în funcţiune fabrica de îngrăşăminte Chemgas Slobozia, cu o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac şi 900 de tone de azotat de amoniu.

Articolul continuă după reclamă

”Aici, consumul zilnic de gaze este de circa 1,4 milioane de mc. Toate cantităţile provin, de asemenea, din import. Cu 3 milioane mc gaze procesate zilnic, grupul InterAgro devine, din acest moment, cel mai mare consumator de gaze individual din România şi un important angajator care plăteşte, doar contribuţii sociale pentru salariaţi, echivalentul a peste 1 milion de dolari lunar”, informează grupul.

Programul de redeschidere a fabricilor de îngrăşăminte operate în România va continua în ritm accelerat, până la sfârşitul acestei toamne urmând a începe activitatea la Azochim (fosta Ga Pro Co) Săvineşti şi ROM Fertilizers (fosta Amurco) Bacău, unităţi la care recrutările de personal deja au început.

"Vom ajunge ca, la finalul trimestrului 3 2020, în cele 4 fabrici pe care InterAgro le va avea deschise, să producem circa 5.300 de tone de uree zilnic şi 4.700 de tone de amoniac, asigurând aproape integral necesarul pentru aceste produse al României", afirmă Ioan Niculae, preşedinte InterAgro Group.

Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 47.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte în turism şi sport.


Sursa : news.ro

Leul a scăzut luni la 4,8439 unităţi pentru un euro... Ford Motor şi grupul Henkel să alătură boicotului împotriva publicităţii pe Facebook...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x