Reducerea consumului și a risipei de energie este din ce în ce mai importantă pentru UE.
"În premieră pentru România, am luat decizia cu cei de la Minister, echipa de la Administrația Fondurilor pentru Mediu, să dăm drumul la acest program care are în acest moment" o valoare de 100 de milioane de euro. Am speranța că, cu acești bani vom reuși să eficientizăm energetic în jur de 9-10 mii de locuințe", a declarat Ministrul Mediului, Costel Alexe.
Măsurile de eficiență energetică sunt recunoscute tot mai mult nu doar ca un mijloc de a ajunge la aprovizionarea sustenabilă cu energie, de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, de a îmbunătăți securitatea aprovizionării și de a reduce costurile la import, ci și ca mijloc de promovare a competitivității UE.
Eficiența energetică este, prin urmare, o prioritate strategică pentru uniunea energetică, iar UE promovează principiul „eficiența energetică pe primul loc”.
Pentru mai multe detalii, urmăriți video-ul de mai sus!