Din prima zi a anului viitor, cazarea în Cluj-Napoca se scumpeşte, indiferent dacă turistul alege hotel sau pensiune. Asta pentru că autorităţile au introdus o taxă specială.
Astfel, 1% din preţul cazării, atât au stabilit consilierii locali ca vor plăti în plus turiştii pentru fiecare noapte petrecută în hotelurile din Cluj-Napoca. Banii vor fi daţi odata cu plata cazării, iar lunar, hotelurile vor vira această taxă către bugetul local.
Primăria se aşteaptă să strângă, anual, peste 4 milioane lei. Iar cu aceşti bani intenţionează să să promoveze şi să dezvolte turismul local, astfel încât să crească numărul celor care vizitează oraşul. În primele 10 luni ale acestui an, peste 400 de mii de turişti au fost cazaţi în hotelurile din Cluj. Peste 20% dintre ei au fost străini, iar cei mai mulţi vin din Ungaria, Germania sau Italia.
De altfel, o taxă similară şi se aplică şi turiştilor din Constanţa. Până anul trecut, banii se împărţeau între primărie şi Asociația de promovare Litoral - Delta Dunării. Aceasta a fost însă dizolvată, iar fondurile au fost blocate până în momentul în care va apărea o nouă organizaţie pentru promovarea şi dezvoltarea litoralului.