Antena Căutare

Imagini din focarul Covid-19 din Suceava. Infirmieră la Terapie Intensivă: "Am băşici în câlcâi. Iar astea-s palmele cu care luăm şpagă"

Cum arată lupta într-o secţie de terapie intensivă, în plină pandemie de coronavirus? Suceava are cel mai mare focar de Covid-19 din România. Acolo sunt tratați peste 500 de pacienți depistați pozitiv, iar numărul limitat de cadre medicale face ca o infirmieră, de exemplu, să fie nevoită să îngrijească chiar și 30 de persoane. 

O echipă a Observator a mers la Suceava, primul focar de coronavirus din țara noastră. Spitalul Județean are în continuare, în ciuda controverselor, echipe de medici dedicați, asistente care muncesc și 16 ore pe zi și personal medical care se află într-o permanentă luptă cu moartea.

Citește și: Un tată cu zece copii, din Suceava, printre morții de Covid-19. Rămași orfani, cei mici își strigă durerea

Cadrele medicale din Suceava stau ore în șir acoperite cu costumele grele

Cadrele medicale stau ore în şir în costume grele, prin care abia pot respira, şi nu se opresc nici măcar să bea apă. O infirmieră a Spitalului din Suceava, Veronica Ciornei pe numele său, le-a spus reporterilor Observator toată durerea strânsă în ultimele luni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Nicu a murit de COVID-19, la Londra. Cu ultimele puteri, a trimis familiei, rămasă în România, PIN-urile cardurilor: „Nu mă mai întorc”

Doamna Veronica are, singură, grijă de 30 de bolnavi. Şi e doar unul dintre supereroii pe care reporterii Observator i-au întâlnit în spitalul din Suceava.

Vedeți AICI, în exclusivitate, cum arată lupta într-o secţie de terapie intensivă în pandemie.

Numărul morților de COVID-19 din Suceava este ascuns, e de două ori mai mare! Acuzații grave în principalul focar din Ro... Câte unul în cameră și fără masă la restaurant, așa se va relua turismul în România. Ultimele măsuri anunțate de Orban...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 14.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x