Antena Căutare

Începe adminstrarea celei de a patra doze de vaccin anti-Covid, în România, de luni. Căror persoane le este recomandat serul

Începând din 16 mai, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty - Pfizer BioNTech, anunţă, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

imagine cu femeie care se vaccinează cu doza patru anti-covid-19
Persoanele cu vârsta peste 18 ani care au primit trei doze de vaccin de tip ARN mesager pot solicita doza a patra de vaccin Pfizer/ Se recomandă în special persoanelor de peste 60 de ani | shutterstock

În centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty - Pfizer BioNTech, potrivit businessmagazin.ro.

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate face la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Nici bine nu am ieșit din pandemie, că un nou virus înrijorează acum cel mai tare, hepatita „misterioasă”, care a fost confirmată la copiii din România.

Ce persoane sunt vizate pentru recomandarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty - Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Doza a patra poate fi solicitată de persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager, fiind recomandată în special celor cu vârsta peste 60 de ani, potrivit news.ro.

Persoanele cu vârsta peste 18 ani care au primit trei doze de vaccin de tip ARN mesager pot solicita doza a patra de vaccin Pfize. Se recomandă în special persoanelor de peste 60 de ani.

Citește și: Alte 9 simptome de Covid-19 au fost introduse pe lista oficială a Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie

"Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de - a patra doză de vaccin Comirnaty - Pfizer BioNTech.

Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager", a transmis, miercuri, MS.

Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverinţa de vaccinare, generată din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, sau de certificatul digital.

Citește și: Ce nu e recomandat să faci după vârsta de 60 de ani. Specialiștii te învață cum să ai o viață mai lungă

Diferența între vaccinul împotriva Covid-19 destinat copiilor și cel destinat adulților. Explicațiile medicului Mihai Craiu

Medicul pediatru Mihai Craiu a precizat că este o diferență clară între doza administrată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și celelalte persoane. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 si 11 ani dozele de vaccin împotriva Covid-19 sunt de trei ori mai mici față de cele destinate adolescenților, a specificat pediatrul.

Medicul pediatru Mihai Craiu evidențiază faptul că dacă doza de vaccin este mai mică, atunci și posibilele efecte adverse sunt mai scăzute ca intensitate.

„Ne aflăm în fața unui vaccin dedicat copiilor, a fost studiat special pentru copii, într-o doză de trei ori mai mică decât doza de adolescenți și într-un volum mai mic de 0,2ml, deci pot să îi asigur că nu vor simți aproape nimic”, a specificat medicul pediatru.

Medicul Mihai Craiu este de părere că vacciul anti-Covid pentru copii, fiind într-o doză mai mică față de cea pentru adulți nu are motive să-i îngrijoreze pe părinți: „Vor experimenta copiii domniilor lor aceleași efecte adverse pe care le-au avut la alte vaccinuri pe care le-au făcut când erau mai mici”, a spus medicul.

Dr. Mihai Craiu i-a sfătuit pe părinți să le expice copiilor care sunt avantajele acestui vaccin.

Din experiența cu alte vaccinuri, de-a lungul anilor, li se spune copiilor că nu se va întâmpla nimic, că merg pentru un consult. Trebuie să le spunem onest că vor merge la spital și că vaccinul nu este o chestie de pedeapsă sau vreo conotație negativă, pur și simplu să-i facă super-eroi în fața super-microbului care poate să le viziteze corpul", a declarat medicul pediatru Mihai Craiu, potrivit Digi24.

OBSERVATOR explică fenomenele din România... (P) 4 bariere care-ți opresc dezvoltarea profesională...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x