Antena Căutare

Joe Biden, un ”câine turbat” care merită ”bătut până la moarte”, insultă Phenianul

Coreea de Nord l-a atacat verbal cu o rară violenţă pe candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden, catalogând-l pe fostul vicepreşedinte drept un ”câine turbat” care merită ”bătut până la moarte” cu bastonul, relatează AFP.

Autorităţile nord-coreene nu sunt zgârcite cu insultele, însă această ieşire cu privire la Biden surprinde prin caracterul ei scandalos.

Biden ”are temeritatea să îndrăznească să calomnieze conducerea supremă a RPDC”, scria joi agenţia nord-coreeană oficială de presă KCNA, care citează numele oficial al regimului, Republica Populară Democratică a Coreei.

”Câinii turbaţi ca Biden pot face mult rău oamenilor dacă sunt lăsaţi în libertate”, afirmă agenţia. ”Trebuie bătuţi până la moarte cu un baston”.

”Ar fi benefic de asemenea Statelor Unite”, apreciază KCNA.

Era necunoscut imediat lucrul care a determinat Phenianul să profereze aceste insulte. Poate că este vorba despre faptul că echipa lui Biden a atacat săptămâna aceasta, într-un clip de campanie, politica extrernă a lui Donald Trump, care constă, în opinia ei, în a ”face elogiul unor dictatori şi tirani şi în a ne respinge aliaţii”.

În timp ce este pronunţat cuvântul ”tirani”, în clip apare o fotografie cu strângerea de mână istorică între Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un la Singapore, în iunie 2018.

KCNA a părut să preia unul dintre apelativele favorite date de către Trump adversarului său, "Sleepy Joe" (”Joe adormitul”), afirmând că americanii îl numesc ”Biden care nu s-a trezit”.

Biden este încarnarea ”ultimului stadiu al senilităţii”, continuă agenţia. ”Se pare că a venit timpul ca viaţa sa să oprească”.

Aceasta nu este prima oară când agenţia nord-coreeană îl atacă pe fostul vicepreşedinte, pe care l-a catalogat drept un ”imbecil” şi un ”idiot cu IQ-ul mic!”. după ce Biden a criticat abordarea lui Donald Trump faţă de Rusia şi Coreea de Nord şi l-a acuzat pe preşedintele american că a îmbrăţişat ”tirani ca (Vladimir) Putin şi Kim Jong Un”.

Insultele KCNA ilustrează în orice caz, din nou, toleranţa zero a Coreei de Nord faţă de criticarea lui Kim, potrivit lui Cheong Seong-chang, un cercetător la Institutul Sejong.

”Phenianul nu a suportat niciodată ca liderul său să fie catalogat drept tiran sau dictator de către lumea din afară”, relevă el.

Acest atac verbal nu rămâne, cu toate acestea, ”mai puţin ridicat pe scara” retoricii nord-coreene, declară pentru AFP Mason Richey, un specialist în propaganda nord-coreeană la Universitatea Hankuk, relevând recurenţa expresiei ”bătaia câinelui”.

Sursa : news.ro

Trump cere Curţii Supreme să-i protejeze declaraţiile de impozite... Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Restricţii de circulaţie în Muntenegru din cauza condiţiilor meteo nefavorab...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x