Antena Căutare

A fost actualizată lista statelor ”verzi”. Care sunt țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei la sosirea în țară

Începutul lunii iulie nu aduce noi măsuri de relaxare pentru români, însă există și vești bune. Mai exact, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni menținerea valabilității listei cu țări pentru care nu se impune izolare sau carantină pentru cetățenii care sosesc din statele respective.  

A fost actualizată lista statelor ”verzi”. Care sunt țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei la sosirea în țară

Astfel, lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări rămâne aceeași cu cea stabilită prin Hotârărea nr. 29 a CNSU, pe 13 iunie, statele din zona verde fiind Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Restaurantele rămân închise și după 1 iulie. Izolarea ar putea fi reintrodusă la revenirea în țară. Autoritățile amână noul val de relaxare

Încă o țară limitează accesul românilor din cauza numărului mare de infectări

De cealaltă parte, Institutul Național de Sănătate Publică din Slovenia a publicat o listă cu țările europene pentru care este permis accesul cetățenilor în condițiile normelor sale de prevenție epidemiologică, România nefiind menționată.

Articolul continuă după reclamă

Toate calculele, date peste cap! Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19 în România?! Ce crede minstrul Sănătății despre noua ipoteză

Pe această listă se află: Croația, Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Spania, Elveția.

Cum arată o călătorie cu avionul după pandemie. Mărturisirile unui parlamentar: ”Aeronava era plină până la refuz, iar u... Românii vor primi mai mulți bani de la stat. Ministrul Finanțelor a făcut anunțul: ”Vom crește pensiile!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii Catine.ro
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul în mașină
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Sfârșit teribil pentru o regină a frumuseții. Descoperirile șocante făcute în casa ei și arestarea soțului
Sfârșit teribil pentru o regină a frumuseții. Descoperirile șocante făcute în casa ei și arestarea soțului Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ. Goana după apă: Cum au supraviețuit, două săptămâni, oamenii din „Sahara de Prahova”
REPORTAJ. Goana după apă: Cum au supraviețuit, două săptămâni, oamenii din „Sahara de Prahova” Jurnalul
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi înlocuiți
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
O bacterie periculoasă a fost descoperită în probele de apă de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Celulă de criză
O bacterie periculoasă a fost descoperită în probele de apă de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Celulă de criză Observator
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Modele de comunicare în familie
Modele de comunicare în familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x