Antena Căutare

Medicul-erou din Timișoara a dezvăluit secretul reușitei sale: Niciun medic nu a fost infectat, iar bolnavii de coronavirus se vindecă pe bandă rulantă

Virgil Musta, medicul-erou din Timișoara, a reușit să țină piept coronavirusului. Specialistul recunoaște însă că a impus niște reguli care au fost urmate cu strictețe și astfel a reușit să protejeze și cadrele medicale, dar și pacienții.

Virgil Musta - medicul-erou de la Timișoara

„In ultimul timp, am observat din pacate o degringolada totala in multe spitale si institutii medicale, degringolada pe care eu o pun in special pe seama unei lipse de organizare.

Consider ca ar putea fi de ajutor sa impartasesc cate ceva din experienta mea, de altfel cred ca acum este foarte importanta deschiderea si comunicarea intre spitale.

La spitalul la care lucrez (Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara), am reorganizat circuitele functionale si modul de lucru. Am stabilit protocoale si reguli noi, care sa protejeze in primul rand personalul medical, dar si pacientii.

Am impartit astfel spatiile spitalului in 3 zone:

Articolul continuă după reclamă

1. Zona rosie, cu risc mare de contaminare. Este zona unde personalul medical intalneste pacientii infectati sau potential infectati. Iar in aceasta etapa a pandemiei, cu transmitere comunitara, FIECARE PACIENT TREBUIE CONSIDERAT CA FIIND POTENTIAL INFECTAT. Fiecare zona rosie are la iesire o zona de decontaminare.

2. Zona galbena, cu risc mediu. Este zona unde personalul medical isi desfasoara activitatea birocratica sau zonele de trecere dintre zonele rosii, zone unde ocazional te poti intalni cu un pacient pozitiv pentru un timp scurt sau cu un cadru medical, care din neglijenta nu s-a decontaminat dupa ce a venit din zona rosie.

3. Zona alba, cu risc scazut de contaminare, in care pacientii nu pot ajunge (zona administrativa, depozit, farmacie, bucatarie etc).
Dupa zonare si stabilirea clara a circuitelor din aceste zone, am stabilit standardul de echipamente cu care fiecare persoana trebuie sa fie echipata si nu am facut diferente intre diferitele categorii de personal medical. TOTI TREBUIE SA BENEFICIEZE DE ACELASI STANDARD DE BIOSECURITATE!

Apoi am reorganizat activitatea pe sectii, dupa urmatoarele principii:

· am impartit personalul in echipe mici, cu un minim de personal, care sa poata desfasura activitatea. Acestia lucreaza in ture. Astfel, daca o persoana dintr-o echipa se contamineaza intra in autoizolare doar acea echipa, deci un numar mic de cadre medicale. Echipa respectiva va fi imediat inlocuita de o alta echipa, activitatea in spital va continua in conditii normale.

· scurtarea timpului de activitate in zona rosie si eficientizarea acesteia. Va dau un exemplu: anterior reorganizarii, medicii intrau la pacienti cu foile de observatie pentru a nota evolutia clinica si valorile T, TA, Pulsoximetria etc. Pentru a evita contaminarea foilor de observatii, medicii intra acum in saloane cu telefoanele deschise, protejate sub echipamentul de protectie si transmit datele obtinute de la pacient unui coleg de afara, prin bluetooth, care noteaza aceste date in foaia de observatie.

· antrenarea echipelor in echiparea si dezechiparea echipamentului de protectie, manevre care reprezinta risc de contaminare a personalului medical.

· identificarea continua a posibilelor riscuri de contaminare si masuri punctuale.

· am imbunatatit comunicarea dintre noi cei din spital. Nu ne este rusine sa ne recunoastem greselile si lipsurile, tocmai pentru a gasi rapid solutii. Acest lucru a crescut unitatea echipelor si increderea in noi.”, scrie Virgil Musta pe Facebook.

Medicul a reamintit și regulile de protecție împotriva coronaviruslui.

1. Pentru prevenirea contaminarii pe cale aeriana:
· pastrati distanta sociala de peste 2m
· purtati masca
· aerisiti incaperile cat mai des

2. Pentru prevenirea contaminarii prin maini murdare
· NU ATINGETI FATA ( gura, nasul, ochii ) CU MANA, pentru ca numai asa se transmite virusul pe acesta cale. Si pentru ca stiu ca este foarte greu sa scapati de aceste gesturi involuntare, atrageti-va atentia unul altuia (persoane cunoscute) de fiecare data cand faceti aceste gesturi, chiar pana la enervare, pana la disperare si poate asa veti reusi sa evitati una dintre cele mai importante cai de transmitere .
· spalati-va de cat mai multe ori pe maini cu apa si sapun.
· dezinfectați des suprafetele (podele, talpi pantofi, clante, intrerupatoare, telefoane mobile etc).
3. Pentru persoanele din grupele de risc – IZOLARE TOTALA!, a completat medicul.

Un om a ars de viu într-un tren cuprins de flăcări pe ruta Brașov - Mediaș. Pompierii l-au descoperit carbonizat. Omul n... Şapte bătrâni din azilul privat de la Galaţi în care au murit deja două persoane ar fi fost confirmaţi cu coronavirus...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x