Antena Căutare

Moșii de Toamnă azi 3 noiembrie. Rugăciunea puternică pe care s-o spui de Ziua Morților

Moșii de Toamnă, 3 noiembrie. Ce rugaciune sa rostesti pentru sufletul celor morti, dar si pentru a aduce bucurie si noroc in viata celor vii!

mosii de toana rugaciune 3 noiembrie

Moșii de Toamnă 3 noiembrie. Moșii de Toamnă sunt prăznuiți sâmbătă, pe 3 noiembrie, zi în care se fac pomeni și liturghii pentru sufletul celor adormiți. Rugăciunea pe caare trebuie să o spui în Sâmbăta Morților pentru cei plecați dintre noi, dar și pentru liniștea și prosperitatea celor vii.

Moșii de Toamnă este o sărbătoare ce are loc în fiecare an în prima sâmbătă din luna noiembrie.

Moșii de Toamnă 3 noiembrie. Pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă. În credința creștină, viața nu se termină odată cu moartea trupească, iar din acest motiv ziua de comemorare pentru cei trecuți la cele sfinte are o semnificație aparte.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, credincioșii merg la biserică, rostesc rugăciunii pentru cei care nu se mai află printre noi, le amintesc numele la Sfânta Liturghie și fac fapte de milostenie, împărțind sărmanilor colivă, vin, colaci, pachete cu mâncare, lumânări, haine și alte diverse obiecte.

Articolul continuă după reclamă

Moșii de Toamnă 2018. Cum prepari coliva de Sâmbăta Morților

Moșii de Toamnă 3 noiembrie. Ce rugăciune trebuie să rostești

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămosilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în răi. Ingroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, că să mă bucur de Față Ta. Așa, Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămaie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inimă; care impreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la inăltarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pămant la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

Indură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposati, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă rugă Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociti pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviintă. Nu încetați a vă rugă, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătosii să câștige iertare, săracii ajutorul, intristatii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slăbi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire, și toți impreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și inchinăciune în veci. Amin.

Moșii de Toamnă 2018. Sărbătoarea importantă ale cărei tradiții și obiceiuri trebuie să le cunoști și tu! Vezi aici ce trebuie să faci în Sâmbăta Morților pentru a avea bucurie și noroc.

Calendar ortodox 2 noiembrie. Sărbătoare azi! Cui spui La mulți ani... Moșii de Toamnă. Cum prepari coliva de Sâmbăta Morților...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Există sau nu Moș Crăciun? Este bine sau nu să-ți minți copilul? Echilibrul dintre magie și adevăr
Există sau nu Moș Crăciun? Este bine sau nu să-ți minți copilul? Echilibrul dintre magie și adevăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
De ce mușcă copiii și cum îi ajutăm să se oprească
De ce mușcă copiii și cum îi ajutăm să se oprească
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x