Antena Căutare

Olt: Poliţiştii au deschis o anchetă după apariţia unor imagini în care se vede cum două fete de 13 ani o agresează pe alta, de aceeaşi vârstă

Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă, luni, după apariţia în mediul online a unui filmuleţ în care două fete în vârstă de 13 ani agresează o alta de aceeaşi vârstă, fapta având loc pe o stradă din municipiul Slatina.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, la data de 28 octombrie, în urma apariţiei în mediul online a unui filmuleţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, Biroul Ordine Publică - Compartiment Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe”, faptă care ar fi fost săvârşită la data de 19 septembrie, în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că două fete, de 13 ani, din Slatina, au au agreasat o altă fată, tot de 13 ani, fapta având loc în urma unui conflict spontan. Toată scena a fost filmată de o altă fată de 14 ani, aceasta fiind şi cea care a distribuit filmuleţul în mediul online.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Sursa : news.ro

Articolul continuă după reclamă
Vrancea: Ursul prins în laţ, eliberat după aproape 20 de ore; animalul a fost sedat de o echipă de specialişti de la Bac... Românii vor mânca mai puține sarmale de sărbători! Varza este puțină și scumpă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de 10 ani pe drumurile din Tulcea
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x