Antena Căutare

Orașele din România în care se trăiește cel mai bine. Capitala ocupă abia locul 9

Deși este cel mai mare oraș din România, cu cele mai mari salarii, Bucureștiul nu ocupă primul loc în topul orașelor unde se trăiește cel mai bine. Capitala abia prinde topul zece, situându-se pe locul 9, într-un studiu realizat de Storia și de agenția D&D Research.

| Sursa foto: Shutterstock/Copyright:Balate Dorin

Deși este cel mai mare oraș din România, cu cele mai mari salarii, Bucureștiul nu ocupă primul loc în topul orașelor unde se trăiește cel mai bine. Capitala abia prinde topul zece, situându-se pe locul 9, într-un studiu realizat de Storia și de agenția D&D Research.

Studiul a încercat să afle care dintre orașele din România are cel mai avantajos cost al vieții, luând în calcul costurile cu chiria, cu transportul, salariul mediu din zonă, precum și opinia localnicilor. Iată care sunt cele mai avantajoase orașe din România:

Brașovul a fost desemnat orașul din România în care se trăiește cel mai bine. În 2015, orașul a fost lider al creșterii economice din țară, iar localnicii l-au plasat pe primul loc în acest top, având în vedere costul vieții zilnice, dar și siguranța traiului. În Brașov au sediul peste 100 de companii, motiv pentru care rata șomajului este mai scăzută decât cea la nivel național.

Cluj-Napoca a fost supranumit de presa internațională „Silicon Valley din Transilvania”. Aici s-au înființat cele mai multe startup-uri în domeniul IT din România, iar clujenii au cele mai mari salarii după bucureșteni. Clujul este propulsat în top și de transportul în comun eficient, de curățenie, însă pierde la capitolul chirii, acestea depășindu-le pe cele din Capitală. Cu toate acestea, Clujul se menține de ani de zile în topul celor mai avantajoase orașe din România și are perspective optimiste pentru a depăși în viitor Brașovul.

Articolul continuă după reclamă

Târgu-Mureș a avut o dezvoltare foarte rapidă în ultimii ani și a devenit unul dintre cele mai bine cotate orașe din România. Prezența unor companii importante în oraș, precum E.ON, Gedeon Richter, Hirschmann, Delgaz ori Azomureș au contribuit la crearea locurilor de muncă, iar orașul a înflorit în ultimii ani.

De altfel, Târgu-Mureș este un oraș extrem de avantajos și pentru cei care vor să își cumpere o locuință. În ultimii ani au apărut aici ansambluri rezidențiale moderne, situate în inima naturii, într-un decor liniștit. În acest complex rezidential din Targu-Mures localnicii trăiesc înconjurați de verdeață, într-un mediu sigur, lipsit de poluarea marilor orașe, dar au avantajul că pot ajunge rapid în centru sau la locul de muncă.

Oradea s-a dezvoltat în ultimii ani în baza investițiilor din fonduri europene și ale investițiilor străine directe, iar orașul a ajuns să depășească Timișoara, dar și alte orașe mari din România. Apropierea de vestul Europei a convins multe companii să își stabilească sediul aici, iar rata șomajului a scăzut sub 3%, ajungând în martie 2018 la un minim istoric.

Sibiul este orașul cu cea mai mare speranță de viață din România, a arătat un studiu care a descoperit că sibienii trăiesc, în medie, cu trei ani mai mult. De asemenea, Sibiul este un oraș care a reușit să atragă investiții străine importante, în special în domeniul componentelor auto, dar și companii care activează în domeniul industriilor primare de prelucrare a lemnului, în industria chimică, a producției de energie sau de produse alimentare de bază.

În topul celor mai bine cotate orașe mai figurează Piteștiul, Craiova, Timișoara, Bucureștiul și Iașiul.

La polul opus, cele mai dezavantajoase orașe din România, desemnate în baza punctajului acordat de localnici sunt Alexandria, Reșița, Vaslui, Focșani, Piatra-Neamț, Satu-Mare, Tulcea, Călărași, Botoșani și Brăila.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Balate Dorin

4 lucruri pe care angajații se feresc să le spună șefilor la locul de muncă... Avertisment sumbru de la meteorologi! Un val de ger arctic va lovi Europa în zilele următoare! Cum va fi vremea în Român...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost blocat vreme de 15 luni dosarul lui Dan Dungaciu
Omul de bază al lui George Simion, acuzat de abuz în serviciu, este împins discret spre prescripție. Cum a fost... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o
Locul din România care a făcut-o pe o tânără din China să se simtă ca pe o "planetă extraterestră" Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x