Antena Căutare

PROTEST la Spitalul Universitar! Motivul pentru care angajați ai spitalului au protestat în fața instituției și cum le răspunde conducerea

15 angajaţi ai Spitalului Universitar Bucureşti au protestat, luni, în faţa instituţiei, deoarece sunt nevoiţi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporurilor maxime. Conducerea spitalului spune că nu sunt bani pentru ambele privilegii.

15 angajaţi ai Spitalului Universitar Bucureşti au protestat, luni, în faţa instituţiei, deoarece sunt nevoiţi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporurilor maxime. Conducerea spitalului spune că nu sunt bani pentru ambele privilegii.

“Vorbim de 10-15 persoane care au protestat. 10-15 persoane nu reprezintă angajaţii spitalului universitar, care sunt peste 3.600. Noi vorbim de nişte nemulţumiri ale unui om sau doi dintr-o anumită secţie izolată, s-au mobilizat probabil între ei şi s-au gândit să protesteze astăzi. Acest grup nu reprezintă angajaţii spitalului. (...) Aşa cum a fost prevăzut între regulamentul de sporuri, (...) conducerea împreună cu sindicatele am decis să acordăm sporuri către limita maximă, că putem să le suportam din veniturile proprii. Numai că aceşti angajaţi nu înţeleg că acordarea acestor vouchere de vacanţă nu se pot da preferenţial, trebui date pentru toţi oamenii care lucrează. Impactul financiar e de peste 4,5 milioane de lei şi nu putem menţine şi sporurile către valoarea maximă şi să dăm şi aceste vouchere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Silvia Nica, susţine că la protest au fost angajaţi auxiliari şi câţiva asistenţi medicali.

“Niciun angajat nu a depus solicitare scrisă către conducerea spitalului şi nu a dorit să vorbească cu conducerea. Motiv pentru care nu avem alte date în plus. A fost un protest spontan, fără să fi solicitat o grevă. (...) Nu a fost niciun medic, a fost personal auxiliar şi probabil vreo 2-3 asistenţi”, a declarat Silvia Nica.

Articolul continuă după reclamă

Conducerea spitalului susţine că nu sunt suficienţi bani disponibili pentru a acorda vouchere tuturor angajaţilor pentru că banii se acordă din veniturile proprii ale spitalului.

“Aceste vouchere se dau din veniturile proprii ale spitalului. Nu există altă sursă de finanţare. Le-am spus că dacă vreţi să menţinem sporurile ca acum nu putem să acordăm momentan vouchere de vacanţă. Poate au înţeles greşit şi nu au citit bine, poate au omis cuvântul ,,momentan”. Facem toate eforturile ca sa putem acorda, aşa cum spune legea, până la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an. Ei vor şi sporuri maxime şi vouchere de vacanţă”, a adăugat Adriana Nica.

De asemenea, Nica mai susţine că dacă ar acorda ambele privilegii: sporuri maxime şi vouchere de vacanţă, atunci instituţia riscă să rămână fără medicamente.

Eu, dacă acord vouchere de vacanţă, trebuie să acord la toţi angajaţii. Eu am acordat angajaţilor mei sporurile conform Regulamentului de Sporuri către limita maximă, nicio categorie de specialitate nu avea limita minimă la sporuri. (...) Nu pot să suport încă o cheltuială pentru vacanţă, asta ar însemna să tai de la medicamente, materiale sanitare, dezinfectanţi”, a adăugat Adriana Nica.

Prin urmare, angajaţii au avut de ales între posibilitatea de a merge în vacanţă şi de a primi sporuri minime şi opţiunea de a renunţa la oferta de vacanţă, pentru a primi, în schimb, sporuri maxime. Managerul Spitalului Universitar declară că majoritatea angajaţilor au ales varianta a doua.

Adormirea Maicii Domnului, 15 august. Se urează sau nu „La mulți ani” în această zi?... În ATENȚIA românilor care primesc tichete de vacanță! Ce se va întâmpla cu acestea începând de anul viitor, și care este...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii Catine.ro
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul în mașină
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Sfârșit teribil pentru o regină a frumuseții. Descoperirile șocante făcute în casa ei și arestarea soțului
Sfârșit teribil pentru o regină a frumuseții. Descoperirile șocante făcute în casa ei și arestarea soțului Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ. Goana după apă: Cum au supraviețuit, două săptămâni, oamenii din „Sahara de Prahova”
REPORTAJ. Goana după apă: Cum au supraviețuit, două săptămâni, oamenii din „Sahara de Prahova” Jurnalul
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi înlocuiți
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
O bacterie periculoasă a fost descoperită în probele de apă de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Celulă de criză
O bacterie periculoasă a fost descoperită în probele de apă de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Celulă de criză Observator
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Modele de comunicare în familie
Modele de comunicare în familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x