Antena Căutare

Răsturnare de situație: Andres Iniesta nu mai merge în China! Cu cine a bătut palma legenda Barcelonei pe un salariu colosal

Andres Iniesta va pleca de la Barcelona la finele acestui sezon, însă nu o va face în China. În ciuda faptului că era dat ca și transferat la Chongqing Dangdai Lifan, acolo unde era deja anunțat cu un salariu colosal de 81 de milioane de Euro în 3 ani de contract

Andres Iniesta va pleca de la Barcelona la finele acestui sezon, însă nu o va face în China. În ciuda faptului că era dat ca și transferat la Chongqing Dangdai Lifan, acolo unde era deja anunțat cu un salariu colosal de 81 de milioane de Euro în 3 ani de contract, se pare că mutarea nu se va mai face. Chinezii au anunțat, oficial, că Iniesta nu merge la ei.

Chongqing Dangdai Lifan a emis un comunicat oficial în care se precizează că ”Don Andres” nu va ajunge în China. Iată cele 3 puncte ale anunțului:

  • ”În ceea ce privesc speculațiile privind transferul lui Andres Iniesta, clubul poate confirma că nu va face investiţii iraționale.
  • Nu ne vom pune împotriva dorinței Federației şi a regulilor privind banii cheltuiţi. De asemenea, nu vrem să dăm peste cap piaţa chineză.
  • Am putea colabora cu Andres Iniesta, dar nu va veni la noi ca jucător” e poziţia chinezilor.

Acum, presa din Spania înaintează un alt nume ca posibilă destinație pentru Iniesta. Conform postului de radio Cadena SER, Iniesta va pleca tot în Asia, dar la Vissel Kobe, echipă patronată de Hiroshi Mikitani, fondatorul companiei care sponsorizează Barcelona în acest moment, Rakuten.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La Vissel Kobe, Iniesta va primi ”doar” 75 de milioane de Euro în cei 3 ani cât va juca în Japonia. Sursa citată anunță că Iniesta a bătut palma cu japonezii, iar mutarea va fi anunțată în weekend.

Revista presei sportive, 08.05.2018: FCSB, în genunchi la Iași; Griezmann lasă Atletico pentru o rivală din La Liga; Evo... Florin Talpan, explozie de bucurie în timpul meciului Poli Iași - FCSB 1-0! ”GOOOOOOOOOOOOOOOOOOO...1-0 pentru Iași, ce ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mihai Neșu, mărturisiri emoționante la aproape 15 ani de la accidentul care l-a trimis în scaunul cu rotile: „Dumnezeu m-a ajutat”
Mihai Neșu, mărturisiri emoționante la aproape 15 ani de la accidentul care l-a trimis în scaunul cu rotile:...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Naomi Osaka și-a cerut scuze față de Sorana Cîrstea după confruntarea de la Australian Open. Cu ce i-a greșit
Naomi Osaka și-a cerut scuze față de Sorana Cîrstea după confruntarea de la Australian Open. Cu ce i-a greșit
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x