Antena Căutare

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiții, obiceiuri și superstiții din bătrâni

Pe 14 octombrie, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaște se află la Catedrala din Iași.

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiții, obiceiuri și superstiții din bătrâni | hepta.ro

Chiar dacă anul acesta nu se organizează pelerinaje pentru preamărirea Sfintei Parascheva, credincioșii au fost rugați de Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu să își păstreze calmul și liniștea. Slujba, care urmează să fie oficiată în curtea Catedralei de la Iași, se va face cu un număr limitat de creidncioși, pentru a respecta normele de distanțare socială.

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Epivat, lângă Constantinopol, crescând într-o familie foarte credincioasă. În adolescență, își urmează chemarea și ajunge la Constantinopol, la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea unde se bucură de viața duhovnicească.

După ce merge la Ierusalim, aceasta rămâne la o mănăstire de maici din Iordan. Într-o noapte i se arată în vis un înger care o îndeamnă să se întoarcă la familia ei. La doar 27 de ani, Parascheva trece în neființă. Se spune că Sfânta Cuvioasă Parascheva îi ajută mereu pe cei aflați la nevoie, care se roagă cu ardoare și credință.

Articolul continuă după reclamă

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

Din bătrâni, mai ales la sate, se păstrează anumite tradiții și obiceiuri specifice acestei sărbători. Credincioșii dau de pomană pentru sufletele celor adormiți din familiile lor.

Ei nu trebuie să împartă fructe și legume cu cruce, cum spuneau strămoșii, dar nici nuci, pepeni sau castraveți. Se dau de pomană fructe și alimente de sezon, cum ar fi grâu nou, pâine, lipii, vin roșu și must.

Având în vedere că această mare sărbătoare mai este cunoascută și ca “Vinerea celor 12 vineri” sau “Vinerea Mare de Toamnă”, pentru că Sfânta Parascheva era cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri, se spune că sfânta le va ajuta pe tinerele ajunse la vârsta măritișului să se căsătorească cu cel care le este sortit de Dumnezeu.

De asemenea, femeile însărcinate sut și ele ocrotite de Sfânta Parascheva, fiind îndemnate de bătrâni să dea de pomană unor copii nevoiași pentru ca propiul lor copil să fie ferit de toate bolile atunci când se va naște.

Se spune că în funcție de cum este vremea de Sfânta Parascheva ne putem da seama cum va fi iarna. Dacă oile dorm îngrămădite, iarna va fi lungă și geroasă, dar dacă ele dorm răsfirate, iarna ce vine va fi blândă.

Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva

În această zi de sărbătoare, credincioșii nu trebuie să facă treburi gospodărești precum spălat, călcat sau gătit. De asemenea, femeile nu trebuie să coasă sau să toarcă. Ciobanii trebuie să lase oricare alte îndeletniciri și să se ocupe strict de pregătirea oilor pentru iarnă.

Din strămoși, se spune că femeile care vor munci de Sfânta Parascheva vor avea negi la mâini, iar bărbaților le va fi casa lovită de trăsnet.

În această sfântă zi de sărbătoare, nu trebuie să fi zgârcit, iar dacă cineva îți solicită ajutorul, trebuie să i-l acorzi cu toată inima.

Oricât de frig ar fi în ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, nu este bine să se facă încă focul în case. Cei care fac focul la sobă vor suferi de dureri de cap și de ochi.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x