Antena Căutare

Spitalele de psihiatrie din România, un adevărat pericol

Psihiatria este denumită de cei din sistem Cenusăreasa din Sănătate. Şi nu degeaba. Banii sunt insuficienţi şi angajaţii la fel. De aceea, tragedia de la Sapoca se poate repeta oricând, oriunde.

Psihiatria este denumită de cei din sistem Cenusăreasa din Sănătate. Şi nu degeaba. Banii sunt insuficienţi şi angajaţii la fel. De aceea, tragedia de la Sapoca se poate repeta oricând, oriunde.

Avem spitale de psihiatrie unde sute de criminali şi de alţi infractori violenţi, fără discernământ, sunt păziţi doar de doi, trei paznici. La fel ca la Săpoca, nici alte ospicii nu au camere de supraveghere. Medicii şi asistentele se tem pentru vieţile lor şi ale bolnavilor. Sunt fără apărare, expuşi în orice clipă atacurilor.

Tot pe noroc se bazează atunci când în spital există doar doi, trei oameni care supraveghează zeci sau chiar sute de bolnavi. Avem, în total, 35 de unităţi de psihiatrie.

În fară de Săpoca, mai există trei ospicii - în Timiş, Iaşi şi Bihor - unde sunt internaţi criminali, violatori şi tâlhari cu afecţiuni mintale, fără discernământ. Culmea, se numesc şi spitale de măsuri de siguranţă! Însă, tocmai siguranţa lipseşte.

În România sunt bolnavi cu diferite afecţiuni psihice care pleacă din saloane, pe poarta spitalelor şi nu se mai întorc. Şi persoanele din exterior pot intra fără ca nimeni să nu îi întrebe ceva. La Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca de lângă Bucureşti, nu ai nevoie nici măcar de cartea de identitate ca să treci de barieră.

"Vreau să fiu asasin în serie" - spunea un criminal evadat în urmă cu trei ani, de la Săpoca. A fost găsit în cele din urmă mort. Acum patru ani, pe secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău, un bolnav a omorât în bătaie un coleg de salon şi a rănit un altul. Abia după această tragedie, conducerea a decis să monteze camere de supraveghere.

Există şi altfel de situaţii revoltătoare în unităţile de psihiatrie.

În urma cu câteva luni, la Targu-jiu, mai multi pacienti erau încurajati să întretina relatii sexuale, în timp ce o angajata îi filma.

Buzău: Şase persoane rănite, între care şi un copil de şapte ani, după ce două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre... Trupul fără viaţă al alpinistului Zsolt Torok, coborât după o operaţiune de peste 12 ore...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x