Un pensionar din Satu Mare a decis să facă ceva pentru copiii din oraş! Nu singur. Cu ajutorul autorităţilor locale, care i-au asigurat cele necesare. Şi asta pentru că pensionarul şi-a propus să reabiliteze un loc de joacă pentru cei mici. Şi, după ce edilii i-au dat vopsea şi alte materiale absolut utile, a putut să se apuce de treabă.
Vasile Chioran face totul din proprie iniţiativă şi fără să primească ceva în schimb. De şapte ani a ieşit la pensie şi îşi ocupă timpul cu diverse activităţi. Aşa s-a mobilizat pentru a reamenaja spaţiul verde şi leagănele dintr-un parc din cartier.
„O fac din plăcere! Când s-a rupt un balansoar, s-a rupt un arc, s-a rupt un lanţ sau ceva, imediat luăm măsuri. Nu lăsăm de azi pe mâine”, a spus Vasile Chioran.
Şi toate au siguranţa că nu pot fi doborâte nici măcar de adulţi. Picioarele băncilor, a toboganelor sau a leagănelor sunt prinse în beton pentru a nu putea fi răsturnate.
Pentru ca parcul să arate aşa a contribuit şi edilul oraşului. Cu vopsea şi câteva materiale necesare.
„Dânsul s-a oferit să ne ajute, fără niciun ban, cu toată bunăvoinţa lui şi a început să ne ajute, să facă curăţenie. Nu prea avem oameni din ăştia să ne ajute şi, într-adevăr, să se alăture lângă noi”, a spus Ludovic Keizer, viceprimarul municipiul Carei.
Tot din dragoste pentru copii, bărbatul a plantat pomi fructiferi care acum sunt plini de roade.
Pensionarul speră ca pe viitor să mai poată reabilita şi alte locuri de joacă pentru copii.
De la 1 iulie se va dubla numărul serviciilor medicale conexe pentru persoanele cu tulburări în spectrul autist... Rezultate Evaluare Națională 2019 - Câte medii de cinci și de zece au obținut elevii...