Antena Căutare

Usturoiul, cel mai bun remediu împotriva mătreței

Usturoiul, pe numele său științific allium sativum, are numeroase virtuți terapeutice. El este, printre altele, o soluție excelentă pentru activarea creșterii părului și oprirea căderii acestuia

Usturoiul, pe numele său științific allium sativum, are numeroase virtuți terapeutice. El este, printre altele, o soluție excelentă pentru activarea creșterii părului și oprirea căderii acestuia.

Fiind un concentrat de aminoacizi, vitamine, minerale și oligoelemente (alicina acționează ca un puternic antibacterian), usturoiul face astfel minuni în privința părului.

În cartea "L'ail malin"(Usturoiul vicelan), Alix Lelief-Delcourt dă o rețetă de pregătit acasă pentru cei care pot ignora mirosul neplăcut al usturoiului. Se curăță și se zdrobesc cinci căței de usturoi, se adaugă 50 de mililitri de ulei de măsline, se amestecă și se lasă una-două zile la temperatura camerei. Amestecul se aplică la rădăcina părului, se masează pielea capului și se lasă masca 30-60 de minute pe păr. Apoi se spală cu șamponul obișnuit. Pentru evitarea mirosului intens și neplăcut, pe păr se poate pulveriza oțet de cidru, mirosul atenuându-se în câteva minute.

Stimulând microcirculația, usturoiul redă vitalitatea rădăcinilor părului, îi stimulează creșterea și contribuie la stoparea căderii firelor de păr. Un alt avantaj este faptul că, datorită calităților sale antibacteriene, însănătoșește pielea capului și scade cantitatea de mătreață.

Articolul continuă după reclamă
Cel mai bun tratament natural împotriva căderii părului! Usturoiul face minuni... Extrage punctele negre din piele fără să lași semne! Ai nevoie de două ingrediente...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce trebuie și ce NU trebuie să faci când iei medicamente pentru tuse și răceală
Ce trebuie și ce NU trebuie să faci când iei medicamente pentru tuse și răceală
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Top 5 motive pentru care un scaun ergonomic schimbă complet modul în care lucrezi
(P) Top 5 motive pentru care un scaun ergonomic schimbă complet modul în care lucrezi
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de 10 ani pe drumurile din Tulcea
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x