Antena Căutare

Vești proaste. Băncile majorează avansul la ipotecare

Tot mai multe bănci anunță majorarea avansului pentru creditele ipotecare, ca urmare a publicării Legii privind darea în plată, iar una dintre ele, respectiv BRD Groupe Societe Generale introduce oferta diferențiată, cu avans mai mic pentru credite de peste 250.000 de euro, plafonul peste care nu se aplică darea în plată

Tot mai multe bănci anunță majorarea avansului pentru creditele ipotecare, ca urmare a publicării Legii privind darea în plată, iar una dintre ele, respectiv BRD Groupe Societe Generale introduce oferta diferențiată, cu avans mai mic pentru credite de peste 250.000 de euro, plafonul peste care nu se aplică darea în plată.

Astfel, banca a publicat pe pagina proprie de internet cele două variante de împrumut, una cu avans de 35% pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro, și alta cu avans de 15% pentru împrumuturi peste acest plafon. "Valoarea maximă finanțată din valoarea imobilelor aduse în garanție poate fi de 65%, pentru creditele acordate în lei, a căror valoare este mai mică de 250.000 de euro (echivalent în lei), sau 85%, pentru creditele acordate în lei, a căror valoare este mai mare de 250.000 de euro (echivalent în lei)", menționează banca.

În același timp, din oferta băncii a dispărut varianta de împrumut în euro pentru cumpărarea de locuințe.

La rândul său, Alpha Bank a publicat noile condiții pentru împrumuturile pentru locuințe, cu avans de 30% pentru creditele în lei și de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.

Articolul continuă după reclamă

Tonul majorării avansului pentru creditele ipotecare a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei și la 40% la euro.

Ulterior, Bancpost, Garanti Bank și Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiții de creditare ipotecară, din care reiese creșterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei și 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menținut la 15% pentru lei, iar Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul pentru creditele ipotecare în lei de la 15% la 25%.

Veşti excelente pentru zeci de mii de români! Statul oferă subvenții de 3.500 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplineșt... Plățile pentru foștii asigurați ai Astra Asigurări ar putea dura până la 20 de luni...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Petrolul între geopolitică și investiții: ce ar trebui să știe un investitor începător
(P) Petrolul între geopolitică și investiții: ce ar trebui să știe un investitor începător
Cele mai sănătoase alimente la conservă pe care le poți păstra în cămară. Ce opțiuni există
Cele mai sănătoase alimente la conservă pe care le poți păstra în cămară. Ce opțiuni există Catine.ro
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Nicușor Dan a explicat după 4 luni de ce nu s-a dus la funeraliile lui Ion Iliescu, deși sicriul fostului președinte era în Palatul Cotroceni
Nicușor Dan a explicat după 4 luni de ce nu s-a dus la funeraliile lui Ion Iliescu, deși sicriul fostului... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Înainte de a muri, ea fusese internată în spital cu urme de lovituri
Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Înainte de a muri, ea fusese internată în spital cu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2025. Gemenii caută relații sincere. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2025. Gemenii caută relații sincere. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Toată „oastea” lui Kovesi sprijină protestele anti-justiție. Se încearcă restaurația binomului înainte ca dosarul lui Coldea să ajungă la ÎCCJ
Toată „oastea” lui Kovesi sprijină protestele anti-justiție. Se încearcă restaurația binomului înainte ca... Jurnalul
Noaptea în care Divinitatea ne schimbă destinul: 20 decembrie aduce cea mai puternică Lună Nouă a întregului deceniu
Noaptea în care Divinitatea ne schimbă destinul: 20 decembrie aduce cea mai puternică Lună Nouă a întregului... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Meseriile fără facultate cu salarii mai bune decât cele din IT. Se caută specialişti în aceste domenii
Meseriile fără facultate cu salarii mai bune decât cele din IT. Se caută specialişti în aceste domenii Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x