Antena Căutare

VIDEO. A început "eclipsa de Soare a secolului". Imagini cu cel mai important eveniment astronomic al anului!

Eclipsa de Soare din Statele Unite a început, fiind vizibilă în Oregon, însă va mai dura câteva ore până când Soarele va fi acoperit complet de umbra Lunii, relatează ABC News.

Eclipsa de Soare din Statele Unite a început, fiind vizibilă în Oregon, însă va mai dura câteva ore până când Soarele va fi acoperit complet de umbra Lunii, relatează ABC News.

Potrivit BBC News, locuitorii din Oregon vor fi primii care vor vedea cum Soarele este acoperit în totalitate de Lună, la 17.16 GMT (20.16 ora României), iar ultimii vor fi cei din Carolina de Sud, la 18.48 GMT (21.48 ora României).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Marea Eclipsă Americană este cea de-a 11-a eclipsă totală de Soare din secolul 21, dar a 13-a trecere a umbrei Lunii peste Pământ, în acest secol. O eclipsă de Soare se produce când Luna trece între Pământ şi Soare, ceea ce întunecă total sau parţial Soarele văzut de pe Pământ.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Această eclipsă face parte din seria Saros 145, cea care a produs şi Eclipsa de Soare din 11 august 1999, care a traversat Oceanul Atlantic de Nord, Europa (în România, la Ocnele Mari producându-se faza maximă) şi Asia. Ea ar putea să egaleze, în număr de observatori, recordul absolut al "eclipsei eurasice" din august 1999, cât şi al celei din 22 iulie 2009.

Următoarea eclipsă solară totală se va produce pe 2 iulie 2019 şi va fi vizibilă deasupra Oceanului Pacific.

Punctul de maximă vizibilitate a eclipsei - faza de eclipsă totală - va avea loc la ora 20.43, ora României. Ultima dată când o eclipsă a fost văzută de-a lungul Pacificului până la Atlantic a fost pe 8 iunie 1918, când o eclipsă totală a fost vizibilă din Washington până în Florida.

În faţa entuziasmului al astronomilor amatori, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor, căci razele soalre pot arde retina. Cei care vor privi trebuie să poarte ochelari speciali, nu doar simpli ochelari de soare.

"100 de milioane de oameni vor urmări eclipsa, dar pericolele la care sunt expuşi dacă privesc direct Soarele sunt reale şi serioase", a avertizat Vincent Jerome Giovinazzo, directorul secţiei de Oftalmologie de la spitalul Universităţii Staten Island. "Sechelele pot fi permanente", a explicat el pentru AFP.

După mai multe alerte false privind apariţia pe piaţă a ochelarilor contrafăcuţi, autorităţile au pus în gardă consumatorii cu privire la accesoriile care nu corespund normelor ISO-12312-2. Cei care preferă să nu observe direct Soarele îşi pot fabrica proiectoare din hârtie sau carton pentru a vedea imaginea retransmisă a fenomenului.

Cercetătorii şi cetăţenii simpli sunt încurajaţi să înregistreze sunetele de ambianţă înainte, în timpul şi după fenomen, pentru proiectul Eclise Soundscapes, care le va permite nevăzătorilor "să audă şi să simtă calităţile fizice ale eclipsei".

Şi pentru cei care nu se află pe traiectoria eclipsei, NASA a pregătit transmisii în direct întreaga zi pe site-ul nasa.org, care vor fi difuzate şi pe un ecran în Times Square din New York.

Între 1,85 de milioane şi 7,4 milioane de persoane vor călători pe traiectoria eclipsei totale, ceea ce va crea ambuteiaje şi accidente, potrivit site-ului Great American Eclipse.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Montana în colaborare cu NASA va participa la Proiectul Space Grant Ballooning prin care vor fi înălţate 50 de baloane umplute cu heliu la 30 de kilometri altitudine pentru a capta şi transmite pe Pământ imagini foto-video cu eclipsa totală.

Un câine a pus oamenii din întreaga lume pe jar! Animalul e atât de ciudat, încât e singurul din rasa lui!... Horoscopul zilei! Pentru Berbeci se anunţă o zi liniştită, iar Racii vor fi mult mai sensibili...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cel mai vechi râu din lume. A apărut înainte dinozaurilor și rezistă până în ziua de azi
Cel mai vechi râu din lume. A apărut înainte dinozaurilor și rezistă până în ziua de azi
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Curcubeu descoperit în spațiu. Fenomenul „complet neașteptat” nu a mai fost văzut până acum
Curcubeu descoperit în spațiu. Fenomenul „complet neașteptat” nu a mai fost văzut până acum
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x