Antena Căutare

Vremea pe patru săptămâni, actualizată de ANM. Cât de cald va fi

Vremea pe patru săptămâni a fost actualizată de ANM. Astfel, temperaturile vor crește semnificativ în intervalul 7 octombrie - 4 noiembrie.

Vremea pe patru săptămâni, actualizată de ANM. Cât de cald va fi
| vremea pe patru săptămâni

Vremea pe patru săptămâni a fost actualizată de ANM. Astfel, temperaturile vor crește semnificativ în intervalul 7 octombrie - 4 noiembrie.

ANM (Administrația Națională de Meteorologie) anunță valori termice mai ridicate decât normalul perioadei. Potrivit meteorologilor, temperaturile cresc, începând de miercuri, 9 octombrie 2019. „Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu, citată de antena3.ro. Află vremea pentru următoarele patru săptămâni de la ANM.

Vremea pe patru săptămâni. Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar în toată țara.

Vremea pe patru săptămâni. Săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Vremea pe patru săptămâni. Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea pe patru săptămâni. Săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Citește și:

Vremea 9 octombrie 2019. Un val de căldură aduce temparaturi de 25 de grade Celsius

Val de aer cald peste România în următoarele zile. Prognoza ANM arată valori termice de 25 de grade... Vară, iarnă şi iar vară! Ne întoarcem la temperaturi de peste 20 grade...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x