Antena Căutare

Pepe a lucrat la circ!

Spiritele se încing din nou între membrii juriului joi, de la 20:30, atunci când Antena 1 difuzează ultima ediție de preselecții a show-ului „Ham talent”.

Spiritele se încing din nou între membrii juriului joi, de la 20:30, atunci când Antena 1 difuzează ultima ediție de preselecții a show-ului „Ham talent”.

Beatrice Rancea continuă să-și susțină punctul de vedere și să spună că nu crede că locul animalelor este în circ, în timp ce Mihai Petre îi reamintește că el este împotriva circului cu oameni, nu al celui cu animale.

Pepe își amintește o experiență pe care a avut-o în urmă cu 10 ani când a lucrat timp de un sezon la circ.

„Am avut o colaborare. Cântam pe momente de trapez, mai făceam și anumite semne acrobaților, care se sincronizau pe muzica mea. La repetiții și la spectacole eram în arenă, a fost o experiență plăcută. Nu a fost ceva complicat, dar simțeam că am o mare responsabilitate pentru că cei implicați în reprezentație erau foarte atenți la mine. Am cunoscut animalele, am intrat în menajerie, am cunoscut fiecare dresor în parte. Deja știam ce animale trec prin spatele meu numai când le simțeam cum miros”, povestește Pepe.

Articolul continuă după reclamă
Zâmbiți, vă rog! Așa arată un măgar fericit, după ce a fost salvat de la înec!... PREMIERĂ MONDIALĂ! Primii pui de căței concepuți in vitro s-au născut în Statele Unite...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Ham Talent nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/ham-talent/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/hamtalent/?fref=ts , iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/Xezxeo.

Citește și
Un semnal misterios venit din spaţiu, dovada că există extratereștri?! Mesajele se repetă la fiecare 16 zile
Un semnal misterios venit din spaţiu, dovada că există extratereștri?! Mesajele se repetă la fiecare 16 zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câinele s-a strecurat în patul stăpânei și a mirosit-o! Animalul și-a dat seama că e pe moarte și a salvat-o!
Câinele s-a strecurat în patul stăpânei și a mirosit-o! Animalul și-a dat seama că e pe moarte și a salvat-o!
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x